Televizorul din bucătărie

Nu-mi mai place televizorul din bucatărie. Deși e mic, argintiu și se încadrează-n peisaj, parcă nu mai suport ce are el de zis. Când spăl câte-o farfurie, un castron sau câte-o ceașcă de cafea îmi spune numai prostii: omoruri, violuri, bătăi, scandaluri. Nu-l mai vreau. Am înlocuitor pentru el, mai ales acum că e vremea frumoasă. Nuș' dacă mai vă amintiți de pozele astea puse cu alte ocazii pe frumosul blog, cu ocazia unor postări ceva mai interesante (și oarecum interactive) ?

Banca-dormitor

Adormitul de pe banca-dormitor

Cameristul și punga orange pe care n-a furat-o nimeni de cu o seară-nainte

Parcarea cu mașini roșii - Alba era în vizită

Poza asta îmi aduce aminte de mașinile hatchback :))

Mureș și grafitti cu BEN

Biserica din Subcetate - e părăsită, dar eu mai sper că-și va reveni odată și-odată, ca niciodată

The Best Goalkeeper ever

Ziceți și voi, chiar îmi trebuie televizor cu tonciuri și sânziene buruienoase, cu urlete și nesimțiri, cu vrăjitoare și mult paranormal, cu furtișaguri demascate, bacalaureate aranjate, cu telenovele și mai nou cu reality-telenovele cu actori tâmpiți cu voci urlătoare?  Nu-mi trebuie, dom'le, nu, nu, nu, nu, mersi, dar nu. De ce? Păi pentru că de exemplu azi am avut parte de următorul program:

Pe la 10: Mireasmă de ceai proaspăt de tei. (Sandibelo, dacă ești pe recepție îți dau și ție)

Pe la 10 și un sfert: degustat iaurt cu gust de cafea.

Nu mi-a plăcut, e dulce și eu beau cafeaua fără strop de zahăr. Așa că am pus niște apă la încălzit în microunde să beau un nes amar și bun. Între timp, la TV e o altă emisiune: Doamna și Vagabondul, de data aceasta nu sunt legați printr-o spaghetă, ci printr-o lesă:

Cafeaua e gata, o sorbim liniștiți în timp ce sub nasul nostru se derulează evenimente deosebite. Cezărică ăsta e de comă :)))

Baba-l alintă, e copchilul ei :)

S-au odihinit și acum pleacă împreună la cumpărături. Sfârșitul episodului. Publicitate și promo.

Încă un ceai pentru duamna!

Baba a pupat cățelul. Acesta s-a transformat într-un tânar chipeș cu cămașă și rucsac orange. Baba cu basma a devenit o tânără adorabilă cu pălărie din material camuflaj.

Chiar dacă picură ploaia încet peste ei, banca le-a purtat noroc, nu vor să o părească așa de curând. Se uită în dreapta - liber, se uită în stânga - la fel, liber.

În față nu s-au uitat, și nici în sus, unde era un paparaț' de-ăla. Și i-a zis el ei: "Vrei să fii soția mea?" Și ia zis ea lui: "Da!"

Și au făcut o nuntă ca-n povești(ri adevărate de la Protv). Cu lăutari și hora miresii pe trotuarul din fața blocului:

(Tomberonul din planul secundar se potrivește perfect evenimentului!).

Iar eu m-am apucat să pregătesc o friptană dintr-un cotlet de porc, că doar nu era să mă uit la TVfereastra toată ziua.

E mai mult decât clar ce invenție am făcut, nu? O felie de cotlet, învelită în 2 felii subțiri de bacon.

Am pus la copt într-o tavă, pe hârtie de copt. Am prins preventiv baconul cu o scobitoare. Acum știu că nu e necesar, baconul se strânge frumos și nu pică de pe cotlet.

Am făcut și o emulsie din 3 linguri de ulei de orez cu un praf de sare și boia iute. Nu puneți prea multă sare, s-ar putea ca baconul să aibă sare în exces, numai bine pentru carnea din cotlet.

Dați tava la cuptor. Publicitate. Promo. Finalul în emisiunea viitoare.

Vă asigur că a fost delicios. Cu salată de castraveți, mărar și usturoi. Că doar suntem la nuntă. Am și manichiură adecvată.

Dar asta v-am spus că e deja poveste din episodul următor! Hai că vă dau niște secvențe din episodul următor.  Mireasa descoperă că Cezărică e Cezărică în timpul zilei, iar noapte devine Cezar, băiatul cu cămașă (sau fără, whatever!). Parol!

Așa că am apelat la vrăjitoare ca să rupem blestemul. Am angajat o gașcă de golani băieți și fete din fața blocului să împrăștie - cu grație! -  coji de semințe de dovleac. Prăjite și sărate.

Cel/cea care va avea neșansa să curețe locul va lua blestemul lui Cezărică ...

 

V-am pupat, hai, pa-pa!

Breaking news: tocmai ce am avut parte de focuri de artificii. Dar până nu învață paparațul cum să facă poze noaptea avem parte doar de atât:

Moreneta

Credeați că Barcelona înseamnă doar Gaudi, Picasso, Dali, Miro, paella, mare, Boqueria, Mesi, fiesta, Las Ramblas și shopping, mult shopping? Ei, vreau să vă spun că înseamnă ceva mai mult decât atât și încă pe-atât! Și dacă pantalonii-mi suferă de pe urma dezmățului culinar de la Paște, petrecut în deplasare, uite că vă scot și pe voi la o plimbărică prin Catalonia. Puneți-vă pantofii cei comozi, și hai să ieșim puțin din oraș și să ne îndreptăm spre munții cei zimțați, Munții Monserrat, aflați la vreo 50 km de oraș. 

Scopul vizitei este să aflăm povestea singurei Fecioare negre din Europa. Așa spun ei, că ar fi singura. Dar Google nu e de acord, el zice că ar mai fi pe la greci niște Fecioare negre: The Black Madonna din Nekromanteion, Madona din Mânăstirea Taxiarchis, Lesvos dar și Madona din Basilica Sfântului Titus din Gortyn, Creta. Până să aud eu de Montserrat nici nu mi-am pus problema că sfinții din Biblie pot avea și altă culoare a pielii decât culoarea mea. Dar până la urmă nu suntem învățați că de fapt culoarea nu face diferență, ci doar diversitate, și că idealul este această uniune în diversitate?!

La Moreneta

De ce le zice munților Montserrat? Fiindcă sunt zimțați, da. Localnicilor le place să spună că sunt munții tăiați cu fierăstrăul - de fapt, geografia locului spune că aici, pe vremuri de foarte de mult apuse nu era decât fundul unei mări, munții aceștia fiind rezultatul prăbușirii acelui fund de mare- asta am înțeles eu din povestea însoțitorului meu, care nu prea rupea engleza, și nici eu nu prea rup spaniola/catalana. Și bineînțeles, după prăbușire a urmat un fenomen de eroziune extrem de intens. Ca să urcăm până la mănăstirea benedictină părăsim confortul propriului automobil și alegem confortul mijlocului de transport în comun, Cremaliera - un trenuleț care poate să urce pe acel "Transfăgărășan" în miniatură.

Se poate vedea de pe perete care va fi diferența de nivel pe are o vom escalada-o.

Am surprins și modul în care "doamnele" lor fac excursii cu copii catalonilor, ia uitați cum îi supraveghează cât până vine trenulețul:

Pun pariu că nici o mămicuță nu se va ofusca pe doamne din cauza faptului că "mvai, copilul meu a stat direct pe jos, poate răcește, poate-l trage curentu' etc, etc". Dar știu că doamnele mi-au atras atenția că nu am voie să fotografiez copiii, ele nu au permisiunea părinților de a lăsa copiii fotografiați de străini.

Și cu chiote de copii, cremaliera cea verde și-a făcut apariția dintre munți și văi.

Am intrat pe peron, după ce ne-am luat bilet ne-am urcat in vagonel, am luat loc pe scaune și am început să urcăm muntele. În fața mea era un cuplu de îndrăgostiți. Doi de "El". Recunosc că încă mă uit la faze din astea ca nana Frosina de la Vășcăuți, exact așa cum mă uitam lung în copilărie la oamenii negri (studenți) pe care-i mai vedeam prin Timișoara. 

Uitatul lung se datorează probabil și atenționării pe care mi-o administra mama. Că de aia e mamă, ca să fie grijulie. Mă ținea de mână ca să fiu cuminte. Sau ca să nu mă piardă. Când ne întâlneam cu careva avea mare grijă să mă trezească din gândurile mele și să mă aducă-n lumea reală a oamenilor mari strângându-mă discret de mâna de care mă ținea. Ăsta era semnul că e cazul să salut și eu ca un copil binecrescut. Dar era și semnalul pentru "cască ochii pe unde mergi". Când mi-a arătat pentru prima dată oamenii negri a făcut-o prin acea strângere de mână, că doar eram pe stradă nu la zoo. Reflexul din mine s-a declanșat, și-am dat "săru-mâna" acelor studenți străini. Și-acuma sunt uneori confuză când mama mă ține de braț. Are ceva să-mi arate sau trebuie să salut?

Dar ca să nu fiu chiar kadelatzară, întorc privirile spre geam și admir "Transfăgărășanul" lor. E frumos ce au ei acolo! Dar și ce avem noi ar fi frumos dacă ar fi o idee mai curat, și o idee mai liniștit.

Și după puțin timp ajungem aici:

Sunt tare ciudați munții ăia de acolo din spatele construcțiilor. Știți castelele alea din nisip ud pe care le facem la mare? Cam așa arătau munții ăștia, parcă Dumnezeu ar fi luat între degete nisip nămolos și l-ar fi prelins. Fiecare formațiune de roci (adică fiecare gogoloi de pe munte) are câte un nume. Ce am reținut eu? Elefantul. Dar am întrebat Google și mi-a adus aminte și de restul: Cavall Bernat, El Moro, La Panxa del Bisbe. Și poate c-ar mai fi.

Ca să ne facem o impresie a granduozității acestui loc suntem invitați să facem o drumeție. Mă pregăteam sufletește de un urcuș pe munte. Mi-a picat fața când am văzut că exista un lift care să te urce spre locul în care luai funicularul ca să te urce puțin mai sus pe munte. N-am luat liftul, că mi-am imaginat că precis au pus ăștia liftul pe munte pentru că e loc sfânt de pelerinaj, iar pelerinii pot fi adesea oameni în vârstă sau oameni bolnavi. Funicularul e al sfântului Joan :) De fapt funicularul te duce într-un loc unde era chilia sfântului.

 Funicularul l-am luat din această cămăruță:

Funicularul coboară pe șine între treptele acelea, urci în el ca în tren te poți așeza pe scaun, sau nu, și privești cu extaz imaginea care ți se înfățișează înaintea ochilor prin tavanul de sticlă.

 

Apoi te pregătești de drumeție pe cărărui de munte. 

Cărărui care arată cu mult mai bine decât trotuarul din jurul blocului meu. Din nou mi-a picat falca, e cu totul și cu toul diferit de ceea ce știam eu că înseamnă cărăruie de munte.

Deci nu facem drumeție, ci facem o plimbare. Din nou dăm de o lecție outdoor, pe care o pozez pe furiș:

Hehe! "Școala Altfel" și la ei :))

Băiatul ăsta ține cu tot dinadinsul să ne arate locurile sale mai mult sau mai puțin sfinte.

Nu știu dacă îi era frig, dar talia aia extrem de joasă mă intriga într-un mod neplăcut. Să fie ăsta modelul nou de cocalar? Ioi, așa vrei mă să mergi tu la chilia lui St. Joan?!

Renunțăm la plimbarea noastră pe trotuarul de pe munte deoarece se apropia ora amiezii, oră extrem de importantă. Nu, nu ne era chiar atât de foame. Dar la ora 12 (sau13?) în basilică venea corul de băieți, "Escolania del Montserrat" și cânta timp de câteva minute Salva și Virolai. Acest cor e unul cu totul special. Toți sunt soprane și alto și au vârste foarte fragede. Sunt dedicați acestui cor. În trecut ei locuiau la mânăstire, împreună cu călugării benedictini, azi, urcă în fiecare zi să-ți aducă salutul pelerilor. Escolania este una dintre cele mai redutabile școli de muzică din lume. Se spune că se întâmplă adevărate drame atunci când băieții cresc și vocea li se transformă. 

Eu am văzut mitul Mioriței

Intrarea în basilică

În plan central - Moreneta

A fost pentru prima dată în viața mea când am auzit Tatăl nostru rostit simultan în toate limbile pământului. A fost ... n-am cuvinte să descriu cum a fost, dar cred că vă imaginați. Mulți dintre vizitatori erau totuși mai interesați de a urca la locul în care se afla Moreneta, Fecioara Neagră. De aceea, din "culise" se auzea un zgomot care deranja oarecum liniștea basilicii. La un moment dat, și-a făcut apariția corul de băieți. Cuminți, ordonați, disciplinați. Cu mâinile ascunse sub "șorțulețele" alea albe au intrat în biserică unul după altul. Apoi au început să cânte. Vocile lor îți dădeau senzația că au coborât îngerii în acel loc. Nu sunt eu foarte bisericoasă, dar să știți că am avut fiori când copiii aceia au început să cânte. Dați o căutare pe youtube și veți vedea ce pot copiii ăia să facă. 

Corul de băieți văzut de sus, de lângă Moreneta

Imnul dedicat Fecioarei de la Montserrat se numește El Virolai, l-am auzit și ca muzică de fundal ceva mai târziu, când am vizitat muzeele din zonă. Am urcat și la Moreneta, aglomerație mare:

La Moreneta

Se spune că dacă ajungi în dreptul Ei trebuie să atingi globul pământesc pe care îl ține în mână. Statueta este din lemn, și se pare că provine din Ierusalim și datează "de la începuturile religiilor". Se zice că ar fi fost sculptată de sfântul Lucian în anul 50 î.C. A fost descoperită de călugării benedictini. Legenda spune că aceștia n-au putut să mute statuia din locul ei, și de aceea au ales să-și construiască mânăstirea în jurul ei. Datările cu carbon au scos la iveală faptul că sculpura datează din secolul XII d.C. 

După ce ne-am înălțat sufletește, am ieșit din basilică am intrat pe la muzeele din zonă (am văzut un muzeu de artă și un muzeu în care era descrisă viața și obiceiurile călugărilor benedictini). De acolo nu avem poze, fotografiatul fiind interzis. Totuși, am făcut una pe furiș: o reproducere a bibliotecii benedictinilor. Era foarte igenios concepută acea cameră pentru a putea simboliza tezaurul de carte de care dispun benedictinii.Camera avea pereții din oglinzi, ceea ce crea o iluzie fantastică:

Și-am mai pozat macheta Monserratului:

Apoi am făcut încă o plimbărică prin zona cremalierei. Mai puteam merge și pe drumul crucii până la locul în care se zice că s-ar fi descoperit statuia Morenetei, dar era destul de târziu și se anunța vreme ploioasă. Puteam coborî cu telefericul în loc de cremalieră, dar am aflat asta prea târziu.

Am cumpărat o vedere cu Monserratul pe timp de iarnă:

A fost deosebit.

Desenul nu reprezintă un semn obscen, ci este logo-ul Munților Montserrat. Inspirați au fost designerii?!?!

Dacă prin 27 Aprilie sunteți prin zona Barcelonei, mergeți la fiesta Morenetei.

Știu că am scris mult, dar nah, n-am mai scris de mult, deci se iartă!