- poveste de Crăciun, spusă la gura sobei,
lângă un ceai de tei cu miere, lămâie și un praf suav de scorțisoară -
Tare îmi place mie să vă spun povești din drumețiile mele, iar povestea pașilor reci prin lumea magică a LumiLinna-ei va fi povestea acestei zile de Crăciun. Așadar, a fost odată ca niciodată.... a fost la o margine de lac,
înghețat, lângă un oraș îndepărtat
dintr-o țară îndepărtată ...
...țară, în care în cea mai mare parte din an locuia o mândră fecioară, pe nume Crăiasa Zăpezii, țară pe care mulți o confundă cu acel regat al Narnei (cred), deci, cică a fost o trupă mare formată din doi (:d) mici spiriduși: Bulgărica și Bulgărel.
Și se făcea că în fiecare iarnă, când apa lacului îngheța, iar oamenii veneau să facă sporturi extreme pe lac...
... Bulgărel și Bulgărica făureau câte un castel pentru Crăiasa Zăpezilor. Cel mai mare și cel mai mândru castel din întreaga-mpărăție. Ba nu! Din întreaga lume.
Iar acestui castel, pământenii au început a-i spune LumiLinna.
Adică, mai pe românește, Castelul de zăpadă. Legenda spune că LumiLinna e cel mai mare castel de acest fel din lume. Și e frumos în felul lui unic. Are multe încăperi, una mai frumoasă ca alta, una mai friguroasă ca alta.
Îngheață sufletul în tine în acest castel. Dar Crăiasa Zăpezii, e o gazdă bună, fiindcă-și întâmpină oaspeții cu ciocolată caldă, sau o băutură spirtoasă, să-ți dezmorțească sângele în vene. Nu trebuie decât să pătrunzi în mica sală de zăpadă, urmărind indicatoarele de gheață :
Evident că firesc este să o faci mai întâi la stânga, apoi la dreapta, dar astea-s deja detalii nesemnificative. Mai interesant e când o faci la dreapta, deoarece ți se deschide în fața ochilor prima cameră magică a castelului:
Crăiasa îți oferă tot ce are ea mai bun. Aici e lista:
Ah, e prea albastră oferta asta, stai să suflu puțin pe ea și să șterg aburul cu mănușa, hai să încercăm așa, poate se vede ceva:
Se vede? Ați observat sper micul bulgăre de gheață din stânga jos - e doar o cană de gheață în care, dacă dorești, poți fi servit.
E frumos mobilată camera asta:
Măsuțe de gheață și scaune din butuci de lemn tapițați cu blană de ren. Dar dacă vi se pare prea banal, puteți trece în camera de alături:
(Imaginile-s din ce în ce mai tulburate, are ea Crăiasa Zăpezii o treabă cu reflexia luminii, dar și frigul și-a spus cuvântul, înghețându-ne aparatele, consumându-ne rapid acumulatorii.)
E frumoasă camera, are țurțuri în tavan, sculpuri în gheață pe pereți, iar în surdină se aude o melodie ce-ți înspiră aurora boreală. Încă timizi, dar totuși murind de curiozitate dorim să vedem cât mai multe unghere din castel. Ajungem la un moment dat la un pult:
Aici era recepția castelului, în cazul în care-ți doreai să îngheți peste noapte-n castel. Se puteau închiria camere în castel. Cam așa arăta hotelul din castel:
Trebuie să te cocoșezi puțin ca să intri pe ușa camerei de hotel. Iar interiorul, e cam auster, ai doar un pat, o blană de urs și o pătură. Dar am înțeles că cei curajoși primesc și pleduri suplimentare.
Am testat acest pat. Blana mi s-a părut umedă, chiar dacă eram blindată cu costum de schi.
Am continuat plimbarea pe holurile castelului. În cuburi mari de gheață găseai puse la păstrare diferite obiecte: șampanie, un trandafir, niște prăjiturele etc, iar pe zidurile de zăpadă adesea puteai observa, pe lângă țurțurii ce luau viață în jurul becurilor din tavan, tablouri sculptate.
Sculptura asta parcă e un fel de Nazar (evil eye) :) La un moment dat am descoperit un nou tunel:
Ce credeți că era în spatele acestor porți?
Ați ghicit, e locul sacru al palatului, e mica bisericuță a castelului. Cică e foarte cool să-ți faci nunta acolo.
Am aprins o lumânare și ne-am văzut de-ale noastre, deoarece descoperisem acea luminiță de la capătul tunelului. Acolo unde era luminița, era de fapt o curte a castelului, curte în care am găsit "sala tronului".
În cazul în care încă nu v-ați dat seama unde se desfășoară această poveste, vă spun că LumiLinna se află în
Kemi, Lapland (adică Finlanda). Am locuit pentru câteva ore (vreo două cred eu ... poate trei) în versiunea din 2009 a construcției de zăpădă, timp în care am reușit să acced și la tronul castelului. Nimeni nu poate fi rege în LumiLinna mai mult de câteva secunde, deoarece tronul e din gheață pură, și dacă ai curajul să te "înscăunezi" riști să-ți înghețe - la propriu! - poponețul (
să mă scuzați). Cei mai dragi dintre regi mi-au fost ăștia trei
iezi regi cucuieți, care m-au detronat cât ai zice ...
ice :
Deh, făcusem țurțuri, altfel nu-mi predam eu așa de ușor tronul și implicit împărăția.
Off, dar am cam ajuns la sfârșitul poveștii. Am tras și o bulgăreală ca la carte cu inamicii care mi-au furat tronul. Am fost păziți de vigilente gărzi de gheață:
Am fi putut continua să ne măsurăm forțele indoor:
Dar iarna e mai cool outdoor. Așa că ne-am întrecut pe pista rapidă:
Ia, ce viteză aveam:
Deja țurțurii au apărut și-n păr, drept pentru care ne-am retras să încheiem armistițiul într-o încăpere a castelului:
Armistițiul s-a semnat și parafat la o ciocolată caldă, care nu a fost servită în cană de gheață.
În loc de încheiere, ce pot să zic? Nu mai zic nimic, las aici doar indicatorul care vă îndeamnă să-i luați pe cei mici de mână și să le arătați LumiLinna, castelul în care locuiește Crăiasa Zăpezii.
A povestit pentru cei prezenți în bucătăria Happy-oată, a dumneavoastră, Happy.
P.S. Dedic acest subiect Luandei, care mi-a dăruit povești despre copiii ei de ciocolată, și la care, anul acesta, Moșul a venit în pantaloni scurți. :D
Kiitos!
