duminică, 8 mai 2011

Supă cu tăiței de gulii



Deși e de mult așteptată, primăvara nu cred ca mai dă pe la noi. A înverzit totul prin preajmă, dar e cam frig. Mai ales noaptea, e ca iarna, 1-2 grade Celsius. La știri spunea că pe alocuri a nins. Și totuși, la mine-n fața blocului se pare că e cald și bine:


Dăm zoom la aparat și restrângem puțin cadrul. Obținem un mic detaliu dintr-un... dormitor în natură:


Adică, banca din fața mea a  devenit canapea. Pentru vreo câteva ore bune. Și friguroase. Bănuiesc totuși că individul era oarecum "încălzit".  Zoooooom et voila:


Și dacă afară ni se sugerează că e primăvară, iar peste o lună de zile pot spune că va fi vară (sper să nu ningă și atunci), mi-am semănat și eu grădina:



Desigur, poza e întunecată fiindcă afară se pregătește din nou să plouă. Dar se înțelege. Sper. Și-am semănat nici mai mult nici mai puțin decât 6 feluri de plante. Mi s-a părut haios tare ghiveciul, are scris pe el ce plante sunt. Deci s-a inventat ghiveciul cu fițuică :D

Și ca să invoc și mai mult primăvara, am ținut să pregătesc și o supă, nu de alta, dar trebuia să mă încălzesc cumva. De ce spun că supa e cu tăiței de gulii? Fiindcă prin zona mea, supa cremă și supa clară nu se prea face. În schimb supa cu găluște de gris, sau supa cu tăiței e sfântă. Și în general supele sunt foarte populare pe aici, comparativ cu ciorbele. Așadar, supă cu tăiței de gulii:

Cum se pregătește supa aceasta? Destul de simplu: o ceapa nu foarte mare, dar nici foarte mică, 2 morcovi, o țelină mică se dau pe răzătoarea mică și apoi se călesc în 2-3 linguri de ulei. Puneți ulei de floarea soarelui, daca nu aveti ulei de orez ca și mine. 2 gulii se curăță de coajă și apoi se dau pe răzătoarea mare, având grijă să vă iasă "tăițeii" de gulii cât mai lungi. Se pun vreo 2-3 litri de apă peste legumele călite și se dau vreo 2 clocote. Adăugăm "tăițeii" de gulii, sărăm și piperăm după gust (atenție, supa e puțin dulceagă de la morcovi și de la gulii) și mai lasăm la fiert încă vreo 2 clocote. 

Varianta light spune că se adaugă pătrunjel tocat și poftă multă.
Varinta ne-light spune că se poate pregăti și un bol de crutoane, dar și unul de smântânică. 

 
Eu am spus "da" variantei light. Fiindcă la desert am avut niște amandine. 

S-aveți poftă mare!