Nuntă - reloaded

Bună seara, prieteni! (vorba cântărețului)

E aproape miezul nopții, așa că e aproape trecută ora pentru bedtime story, chiar dacă mâine, dimineața iar va veni nemilos de repede. Dar cum ieri și azi, săptămânile trecute și vara trecută au făcut furori nunți regale, nunți de ciocoi românești și de alte etnii conlocuitoare, merită să relatez și eu de la trecutul eveniment de ieri noapte - ultimul anunțat din acest an. Cel puțin pentru noi. Din nou m-au apucat idioțeniile de a accepta să particip la nunți de oameni pe care nu-i cunosc. Mirele este coleg de job de-al jumătății mele, ne-a făcut un favor (contracost) acu' vreun an de zile, drept pentru care, ieri seara am onorat tânăra familie. N-am servit starea civilă și nici cununia religioasă, consider că asta ar fi datoria celor apropiați, am senzația că momentul ține mai mult de intimitatea lărgită (există oare așaceva?) a celor doi eroi principali. Ce-i drept, noi ne-am mobilizat mai greu ieri pentru eveniment, așa că am decis că vom ajunge cu vreo oră, o oră și jumătate cu întârziere la restaurantul în care a avut loc petrecerea. Timp în care m-am fâțâit prin piață în căutarea buchetului perfect. 

Nu știu cum e în alte părți, dar în Piața Mică din satul meu (deci înseamnă că există și o Piață Mare, da?) florarii parcă sunt la datorie 24/24, 7/7, 12/12. Iar oferta e deosebită, mi-am clătit ochii și sufletul cu frumusețea lor. Și-am meditat în sinea mea: ce buchet să aleg pentru o mireasă despre care nu știu nimic? Chiar și acum mă întreb oare cum o cheamă? (știu, bag capul în pământ...). Florarii mă asaltau/agasau cu întrebările: nuntă? zi de naștere? buchet mai mare? buchet mai mic? mai ieftin, la 15 lei e bine doamna? orhidee la 130? le las la 100 pentru doamna! 

Am decis că vreau un buchet care să se asorteze cu rochia mea. Nu aveam alt criteriu! Și am găsit un buchet cu niște trandafiri albi, și niște flori violet (nu știu cum le cheamă, arată ca macii doar că sunt violet, am văzut și albi, am o poză cu ăia albi, cine știe să-mi spună și mie cum se cheamă acele flori, please). Inconștient sau nu, am oferit miresei flacăra violet (e de bine :) ) .

Cu buchetul cel frumos cumpărat am plecat spre locația petrecerii. Cum suntem oameni maturi și responsabili, am mers cu taxi ca să nu fim nevoiți să facem abstinență la alcool. Că de condus mașina după ce am "consumat" nu se pune problema. Nu știi niciodată când apare piaza rea, pisica 13! 

Ajunși în fața restaurantului, vedem Mirele în parcare. Am considerat că ar fi fost frumos să așteptăm în fața restaurantului să-și termine mirele treaba din parcare, să-i dăm timp să ajungă în sala de restaurant ca să ne poată primi cum se cuvine. Oricum ajungeam să așteptăm în restaurant dacă intram, așa că am încercat să evităm penibilul. Deja luasem asupra noastră faptul că aveam întârzierea. Am observat că, în general, nu se prea mai ține cont de ora aia trecută pe invitație, ora aia e un fel de oră la care începe petrecerea, cine vrea se poate lipi și pe parcurs, deci e ok să ai o oarecare întărziere. Au fost cazuri în care nunta a întârziat și stăteam cu chelneriii în așteptarea nunții. Mi-am jurat că nu voi mai păți așa ceva. Ei, dorința mi s-a-ndeplinit, nu mai așteptam cu chelnerii, așteptam singuri! După un timp, mirele a apărut de la mașină, cu un costum de haine pe un umeraș. Ne-a salutat, văzându-și de treaba lui, pe noi predându-ne unui alt coleg, care știa unde eram repartizați la masă. Mi s-a părut aberant, dar nu mă mai miră nimic, asta e soarta mea pe la nunți! Am rămas totuși proțăpiți la intrarea în sala de mese, după ce un chelner ne-a pus în mâini câte o cupă cu șampanie. Măcar el știa ce datorie are. Mirele și mireasa nu prea știau. Dar nah, aveau o scuză, erau pentru prima dată în postura asta. Și noi la fel. Ce trebuia să facem cu șampania? Să o bem cu chelnerii? Să o bem între noi? Că nu aveam cu cine ciocni, nici mire, nici mireasă. La un moment dat apare mireasa, pasează rapid buchetu-mi de flori unui chelner (măh, chiar era mișto, nici măcar nu s-a uitat la el, știu că era inflație de flori pentru ea, dar orișicât...) și ne arată cu degetul direcția pe care trebuie să o urmăm ca să ajungem la masa dedicată onoraților oaspeți (cică ăia eram noi, măcar în sinea noastră). La masă găsim doi ortaci, cunoscuți la nunțile despre care am mai relatat pe frumosul blog, și încercăm să ne revenim ca să ne "sim(p)tem bine".

Ce să vă mai zic? Mâncarea a fost bună și multă (aperitiv rece, aperitiv cald - un rulou de șalău cu un moț făcut dintr-un crevete și cu garnitură de morcovi - io pe ăsta l-am săltat, a venit pre repede după aperitivul rece, mai țineți minte că noi avem o oarecare întârziere - supă cu gârteni, cartofi aurii și friptură și ceva ruladă din piept de pui, tort și sarmale). Am stat până la tort, deși cineva drag mie ar mai fi stat pentru sarmale, e înebunit după sarmalele de la nunți. N-am observat bufetul de fructe decât atunci când am plecat. A fost o chestie mișto, cu tot felul de fructe sculptate și cu fântâni de ciocolată, uite că a ajuns moda cu astea și la noi în sat, ole! Mai că m-aș mai duce la o nuntă doar ca să savurez atât vizual cât și gustativ bufetul. Pfoai!!!!! Ce mă oftic că nu l-am văzut mai devreme!

În rest, nu prea știu cine erau oamenii ăia care s-au căsătorit, parcă eram din filmul acela în care un el și cu o ea erau clandestin la o nuntă. Au venit de două ori mirii și pe la masa noastră (parcată pe ultimul rând de mese în fundul sălii după un stâlp). Ne-au urat ceva de "să vă simteți bine" noi am zâmbit și am mulțumit politicos. A doua oară au venit după ce au tăiat tortul, să ne întrebe dacă a fost bun. Noi încă n-am apucasem la tort, fiindcă eram cam ultimii la rând. A fost bun și tortul, blat normal cu cremă de ciocolată și boabe de vișine. Învelit în marțipan, dar ăla era foarte dulce.

Abstracție făcând de momentele ciudate de mai sus, seara a fost ok, păcat că psihic mă simțeam ca la nuntă (am eu buba la cap cu nunțile, știu). A fost nunta la care n-am văzut absolut nimic - eram după stâlp, jumătate de masă vedeau stâlpul, cealaltă jumătate erau cu spatele la stâlp.  Și de data asta au plimbat supa și friptura. Tortul a fost adus pe întuneric, dar nu știm ce s-a întâmplat "pe centru", de la periferie nu se vedea și nu se prea auzea decât muzica. Muzică multă ungurească, nu știm cine erau ungurii pe acolo, înțelesesem că toți erau români. La furatul miresei nu s-a făcut zarvă mare, la negociere a fost banal, cică să cânte nașu' două melodii. S-au decis la "Noi suntem români" și încă una tot cu Avram Iancu. Mă așteptam să cânte și imnul, măcar cele 4 strofe, că și-așa e plin scandal cu imnu'. Am avut parte și de doină (tradițională la supă?) și de "Ciocârlia" cântată la vioară (la friptură). După friptură a fost nuș' ce cântec popular cu tata care are fată, sau ceva de genu'. Și evident n-a putut lipsi nici "Pușca mea și cureaua lată" (bat-o D-zeu s-o bată, citat din lăutari). Lăutarii au anunțat la un moment dat dansul pinguinului. Nu s-a prea îngrămădit multă lume, drept pentru care într-un minut-două au omorât pinguinul. N-am scăpat de recesământul nuntașilor ("Cine-i născut în ianuarie? Hai sus-hai sus, hai sus"). Nici ăsta n-a avut succes, cel puțin așa se vedea auzea de la masa de după stâlp.

N-am văzut ce s-a întâmplat când a venit mireasa din furat, dar lumea de la centru, care a făcut roată în jurul lor (se) râdea. Ăștia de la masa noastră cică: să nu ne supăram, că o să ne dea DVD-ul cu nunta. Iai! De vis! N-am dansat, n-am jucat, n-am horit, n-am tropotit. N-am vrut. N-am avut loc. Dar ne-am plimbat pe malul gârlei, că restaurantul era pe mal. Și a fost bine. Chiar puteam trece și pe acasă și să revenim la sarmale, dar mi-a fost jenă să fac așaceva. Și mireasa n-a dansat pe masă. Doamne, ce nuntă, aproape frumoasă.

Să nu credeți că nu mi-a plăcut nimic la nunți în general. Uite de exemplu am spus clar că la nunta asta a fost mâncarea bună, băutură a fost destulă. Mi-a plăcut și rochia mea. Și buchetul cu care m-am asortat (și care se pare că mi-a plăcut doar mie). Mi-a plăcut că n-au fost oamenii care să lipească banii de acordeon. Sau de frunți. Și mi-au plăcut și chelnerii, au fost ok, doar e restaurant în buricul târgului. Mi-a plăcut în mod special modul în care schimbau scrumierele. Țineau cumva scrumierele la spate în palme, și acolo în spate, mâinele lor făceau scamatoria și puneau pe masă scrumiera curată.

După ce am mâncat tortul, am decis că  n-am văzut destul, și că putem merge la culcare, că doar eram ghiftuiți. Am dat să mergem spre "centru", acolo unde erau "cazați" mirii și nașii. Dar era gol. Am rămas iar ca papagalii pe acolo, și bine a fost, fiindcă am descoperit bufetul suedez de fructe. Când tocmai îmi găsisem ocupație, a apărut Mirele. Care, când a aflat că plecăm, a luat-o la fugă. Să ne aducă o cutiuță de prăjiturele. Și pe Mireasă. Ca să ne mulțumim. Mireasa a cerut să fie pupată. De noi. Voi vă pupați cu străinii? Uite, se pare că noi ne.

Disclaimer

Am decis să scriu despre nunțile la care particip fiindcă am constatat că multă lume vine aici, pe frumosul blog, căutând informații despre nuntă (nuntă în Certeze și nuntă la pocăiți e cap de afiș în căutări, habar n-am de ce). Dom'le, dacă sunteți în căutarea organizării nunții perfecte, vă rog citiți despre nunțile la care am fost și despre care am scris aici (n-am scris despre toate la care am fost, deci stați calmi, nu e foarte mult de citit ), poate aveți de învățat. Sau poate nu.

Casă de piatră tuturor!