Happy Blogging!: Încă un post cu vișine ت

Dear blog and my dear bloggers and followers,

I know I haven't spoken to you almost for ... one hundred years ,so I apologise. Păi da! N-am prea vorbit cu voi de multă vreme, și ca să vedeți că încă exist si sunt tot mândră, ~~un pic mai~~ grasă și frumoasă am zis că să vă mai dau un semn de viață. Voi ce mai faceti, cum o mai duceți? Pe aici au dat năvală căldurile cele mari pe care le găsisem în sfârșit de octombrie prin vechiul Antep din Mesopotamia (v-am povestit de el, mai țineți minte? Și încă mai am multe de zis despre zona respectivă, deci keep in touch - moaah! mi-am făcut norma la romgleză, nu te pot dezamăgi dragă BD!). Ziceam de 'cele călduri pe care le mai alungă câte un fuior sălbatic de furtună, care mută acoperișurile caselor, rup crengile pomilor, zboară pălăriile moșilor și ridică-n vânt poalele babelor. ت

Si fiincă nu se poate să vă țin așa pe uscat vă poftesc cu mare drag în bucătaria roșu ferrari cu dotări franke-nștaine (yesss BD!!!) și vă pun dinainte un pahar de apă (plată) proaspătă și o lingură generoasă de dulceață de vișine, parfumată, proaspătă și cremoasă.

Dulceață de vișine

Din păcate nu e făcută după rețeta tradițională pe care mi-a lăsat-o moștenire buna cea bună:

1 kg fructe, 1 kg zahăr se lasă peste noapte în căldare - că ea fierbea dulceața în căldare de tuci pe sobă de lemne - a doua zi, de dimineață, pe răcoare, se dă la fiert, la foc molcom, până se încheagă zeama, amestecând din când în cand în căldare, cu mare grijă să nu se strivească fructele! Să vă zic și de pietrele bunei? Avea buna un set de pietre pe care le fierbea bine cu o zi înainte de a fierbe dulceața. Apoi le punea în căldarea în care fierbea dulceața - nu mai era nevoie de lingură ca să amestece în căldare, treaba asta o făceau pietrele. ت După câteva clocote se încearcă dacă dulceața este gata: pe o farfurie se picură din zeama de la dulceață. Dacă zeama ("picurul" sau picătura, cum doriți să-i spuneți) rămâne "boabă" dulceața e gata de pus în borcane. Borcanele se spala și se coc în dubă (a.k.a cuptor). Dulceața se toarnă fierbinte în borcane care pe atunci se legau bine cu celofan (în zilele noastre se capsează cu capace de tablă) și se lăsau "la odihnit" în "haine" (adică se făcea un culcuș din dune, pături, perne, uneori și vreo 2 motani grași și lenoși de atâta căldură, ت care să permită o răcire foarte lentă a dulceței din borcane). La final, borcanelor li se făcea "fața", făcându-le pălărie din hârtie pergament sau material de bumbac. Cam așa:

(Nu spun ce este-n sticluță, spun doar că e din prune și are mai multe grade decât sunt acum afară ت)

Ziceam că ceea ce v-am oferit eu spre degustare nu e o dulceață tradițională, ci e una mai modernă, făcută în mare viteză. După ce am scos sâmburii din 2 kg de vișine, le-am pus în cratiță (de inox, BD, da?) și le-am pus la foc mic. Când zeama pe care vișinele o lasă începe să clocotească, se adaugă 500 g de zahăr gelifiant. Se mai dau vreo 5-10 minute clocote și dulceața e gata închegată! Se poate înobila cu vanilie și scorțișoară, după cum vă este dorința.

Acum, sincer să vă zic, dulceața asta aduce mai mult cu o cremă de vișine, zeama având consitența mierii de albine. După ce ne-am dedulcit, mă gândesc că pentru mâne voi pregăti din ceea ce a rămas un strudel cu vișine, așa cum se poate găsi la cofetăria Miky din satul meu natal. Deci s-ar putea să postez și mâine ت

Până atunci, vă ofer cu tot dragul, o bilă mov:

Știe careva cum se numește bila mov? Ia uitati-vă mai bine la ea și rogu-vă, luminați-mă și pe mine:

Gracias! ت

P.S. Fiin'că am tot pomenit de BD ii dedic o melodiuță de care m-am 'drăgostit eu prin drumețiile mele poloneze:

Aici in varianta "old folklore"