Happy Blogging!: Marele Canion al Apusenilor (sau Groapa Ruginoasa)

Reloaded. Sau se intoarce. Sau II. Sau mai bine trec la povești, nu-i așa?

Așadar, cum vă spuneam în mesajul precedent, nu e drum ăla prin Apuseni dacă nu sacrifici vreo 2-3 ore și Gropii. Drept urmare, ne-am pus în picioare adidașii (chinezești, de firmă ;) ), ne-am luat în spinare rucsacurile, nu înainte de a îndesa în ele peturi cu apă, un pachet-două de biscuiți, 2 mere, carduri, baterii, batiste, dar și o pungă mare pe care o vom transforma în ~~coș de gunoi~~ recycle bin. Evident, toate aduse de acasă, fiindcă prin satul ăsta daca găsești vreun ~~mall~~ ~~hyper~~market de-ăla, toate alea au prețuri dă firmă frate. L-am mângâiat pe Bruno pe căpățână și am plecat pe jos spre poteca ce ne va duce pe cărări de munte, exact ca în Calistrat Hogaș. Peisajul prin sat nu e chiar grozav, toată zona e un șantier. Uneori, unii proprietari profită de această situație, drept pentru care intrarea (sau ieșirea, depinde de caz) în Vârtop e nașpa.

Granița dintre Bihor și Alba

Dă pă drum, mânca-ț-aș

Unde credeți că ajunge pârtia de ski? Exact în apropierea acestui "fermecător" de urât cu spume camping .

Camping aproape de baza pârtiei, aproape și de șosea

Cât de greu ar fi pentru administratorii acestui camping să adune gunoaiele? Să monteze la fiecare căsuță măcar 1 tomberon? Și atunci să-și permită să dea cu dumnezeii-n derbedeii turismului?

Fac mătănii și aștept momentul în care nu mă mai vor sufoca gunoaiele

Păcat de urâțenia acelui camping (cum se scrie?!?), eu cred că lumea din zonă poate mai mult. Poate ca iarna nu se vede urâțenia, lumea fiind preocupată de ceea ce se poate face pe o pârtie de ski. Și oricum, mama natură bagă mizeria sub preș (în zăpadă). Din vorbă în vorbă, în mai puțin de 10 minute ne-am aflat în fața unui panou care ne anunța că deja e timpul să ne apucăm serios de treabă.

Zice panoul ăsta ca poteca e de 20 de minute. Dar imediat ce o cotești înspre potecă, aruncând priviri iscoditoare în căutarea marcajului (linia verticală galbenă), găsim o altă informație care ne anunță că de fapt, urcușul nostru ar cam dura vreo 50 de minute. Dar cine se grăbește? Așa că, am început, cu pași mărunți, să urcăm. Cunoșteam drumul, că doar mai fusesem pe acolo, si știți și voi lucrul ăsta fiindcă v-am povestit și vouă aici. Poteca e la fel de ascunsă ca și acum 2-3 ani. Când prin apă, când pe bolovani, când prin pădure. Dar știm că urcușul ăsta de capră neagră nu durează decât vreo 15 minute (30 pentru cei puturoși), apoi totul se transformă într-o plimbare lină prin pădure. Nu mă credeți? Poftim dovezi:


Curba , care străjuiește intrarea pe potecă

Poteca :)

Pure oxigen!!! Trage adânc în piept! Cu grijă, că s-ar putea să dea dependență...

Poteca

De ce?

Tot poteca e, nu glumesc :)

Deja intrăm în pădure. Dar încă nu părăsim poteca bolovănoasă.

"Cutezătorii"

Vedeți cât de bine era marcat drumul? Imposibil să ratezi traseul.

Băștinaș

Trebuia să ne dăm seama că băștinașul de mai sus voia să ne avertizeze ,ca un ghid serios, că urmează poienița cu brândușe, un luminiș ce nu se poate să nu te impresioneze. Eram la început verii - și fiindcă era sufocant de cald, constatăm că efortul urcușului nu ține răcoare. În schimb, la adăpostul pădurii, în acel luminiș, natura se prefăcea că este încă în primăvară.

Primăvara - vara

Scurtătură. Dar mai bine o folosiți doar în caz de nevoie la coborâre.

Un ultim urcuș ...

... și o ultimă opintire și ieșim din pădure. Deodată ne apare în fața ochilor o pajiște de-un verde crud. Mirosea atât de bine a ... izbândă! :) Bucuria te cuprinde în acest moment, fiindcă e clar că și de data asta te-ai păcălit că nu e chiar greu de urcat, și întradevăr, drumul nu a fost mai lung de o oră.

Ieșirea temerarilor din pădure. Șir aproape indian în creierii munților

Eu și cu încă cineva. Și evident un focar , că doar așa-i stă bine românului, când iese-n pădure musai să se hrănească cum se cuvine. N-am avut parte de manele. Există deci un Dumnezeu.

Vremea era cam schimbătoare aici, sus. Dacă jos, nu se anunțase nici o urmă de ploaie, aici sus, lucrurile se cam schimbaseră nițel, după cum se poate vedea și din pozele următoare. Ca o cucoană fițoasă, vremea și-a schimbat dispozițiile de mai multe ori într-o singură oră. Nu ne-au impresionat fițele ei, deși mă cam temeam de ploaie cu fulgere și trăznete printre noi, dar ar fi meritat să ne bucărăm de spectacolul oferit de jocul de lumini.

Și acum să comparăm:

Anul de grație 2010

Anul de grație 2007

Lipsește cineva...

Parcă ar fi toamna :)

Bradul cel mare a dispărut. Probabil era în pericol de moarte acolo. Era să se sinucidă, aruncându-se în hăul Gropii. L-am cruțat noi oamenii, și l-am tăiat. Brazii din jur îi vegheză mormântul, privind cu groază spre viitorul negru care cu siguranță, se va întoarce în trecut. Au fost doar martorii muți ai asasinatului. R.I.P.

Ca să vă faceți idee cam cât de mari suunt brazii pe acolo, la marginea râpei, nu pun unitatea de măsură a lui Nea Puiu de pe Culinar, ci o pun pe fata asta să vă transmită salutări.