joi, 23 decembrie 2010

Pentru pițărăi


Mdaaaaa. Aproape că a și venit acel moment din an când facem din nou pregătiri deosebite pentru cine-o fi să vie. Happy-oții, ca de obicei, nu prea se mai stresează, fiindcă afară nu arată de loc a iarnă, la job se lucrează-n foc continuu, evident, fiind criză, pe bani mai puțini. În această perioadă am căutat idei cât se poate de noi și de originale, măcar să visez că voi face și eu ceva de dat pe spate lumea (mnah, să zic și eu că am inventat măcar o dată-n viață gaura din macaroană). Așa că, din timpul serviciului, am dat cu ochiul la cele mai creative dintre fete - is just my humble opinion - la fetele alea din Rusia, acolo unde eu citesc cu spor pozele. Da', cui îi mai trebuie cuvinte când imaginile sunt mai mult decât cele 1000 de cuvinte? Exemplificare:










Sau:



Sau

Sau





Sau




Sau

















Sau




Așadar idei am, dar din păcate am și două mâini stângi și admirație deplină pentru fetele rusoaice.

În schimb, ăi bătrâni, nu mai au pace, oalele fierb pe sobe, ceaunul e și el montat lângă grătarul din curte. Țiți cu ai ei se miaună și se minunează de noul stâlp de ascuțit ghearele brad care a apărut în mijlocul holului care-i devenise - în mod abuziv, off course, cameră personală; John, metisul de teckel, sare și dă din coadă de fiecare dată când zărește pe vreunul din oamenii din curtea lui, fiind îmbătat de mirosuri demențiale (de cărniță, nene, de cărnițăăăă) din paradisu-i câinesc. Copiii de pe uliță nu mai umblă ca al'dată cu corindatul (n-am greșit, fiindcă pe aici se corindă, așa cum la oraș se colindă). Mai întâi bagă groaza-n babe și înfurie dulăii din ogrăzi, bubuind minunatele petarde chinezești. 

Drept pentru care, eu am făcut pregătiri minimale pentru colindători. Doar două cutii (recuperate de la niște danish biscuits luați prin primăvară de la Billa cu preț redus - n-au fost grozavi, nu m-au dat pe spate) de fursecuri simple, rapide, banale, ieftine, delicioase și care nu îngrașă. (aș vrea eu!!!




Aaaah! Nu se văd bine? Păi poftiți în casă, unde e lumină.



Serviți, vă rog, sunt atât de fragede și aromate... Poate vă interesează cum le-am făcut? Vă spun imediat.

Așadar, "Biluțe înmiresmate"

INGREDIENTE

-1 ou și un gălbenuș
-100 g zahăr pudră
-1 lingură miere de albine
-1 pachet zahăr vanilat
-100 ml ulei
-250 g făină
-1 pachet praf de copt
-1 borcan de gem de caise
-mirodenii ( vanilie, scorțișoară, cuișoare, coajă de lămâie, de portocală etc)
-200 g nucă de cocos rasă

Se amestecă oul și gălbenușul cu zahărul pudră, mierea și zahărul vanilat. Se adaugă, în fir subțire, uleiul. În această "maioneză" se presară făina amestecată cu praful de copt. Se obține un aluat nu foarte vârtos, dar care poate fi modelat. Se pregătește tava cu hârtie de copt. În tavă se așează nu foarte apropiate biluțe din aluat.  Aș sugera să nu fie foarte mare aceste biluțe, cam de 1,5 cm în diametru. Se dau la copt în cuptorul preîncălzit, cam 180 de grade pentru 7-8 minute, sau până când observați ca aluatul e crescut frumos, e puțin crăpat și uscat. Până se coc biluțele, pregătim "glazura". Se pune gemul de caise într-o crăticioară. Dacă gemul nu e foarte "fin" atunci e bine să îl pasăm cu blenderul vertical. Apoi se pune crăticioara pe foc mic, ca să se "dilueze" gemul. Se adaugă mirodeniile: scorțișoara, cuișoare, vanilie, coaja rasă de lamâie - va deveni demențial la gust, aveți grijă să vă rămână și pentru biluțele din cuptor. :D

Când biluțele sunt coapte, așa fierbinți se vor scufunda în gemul cald. Cu cât e mai fluid acest gem, cu atât e mai ușor absorbit de biluță. Apoi se  scufundă într-un castron în care avem pregătită nuca de cocos rasă. Se pun pe hârtie în cutii de tablă și se consumă peste vreo 2-3 ore dacă nu puteți aștepta  până a doua zi ;)

Noi nu prea am putut aștepta, și ne-am pomenit că nu prea mai erau biluțe-n cutie, drept pentru care, urgent am trecut să facem și niște inimioare.

Așadar, fiindcă tot se poartă ofertele doi în unul, în acest post/mesaj veți primi și rețeta de "Inimioare cu nucă" .



INGREDIENTE

-200 g unt
-100 g zahăr pudră
-1 lingură miere de albine
-250 g făină
-100 g nucă
-1 plic praf de copt
-1 esență rom
-100 g zahăr pentru caramelizat

-100 g nuca de cocos rasă

Untul se spumează cu zahărul pudră, mierea de albine și esența de rom. Se adaugă făina, praful de copt și nuca sfărâmată în bucătele mici (mama a avut chef de joacă, a tăiat-o mai mărunt cu cuțitul). Se face coca bilă, se înfoliază și se dă la frigider pentru o jumătate de oră. Apoi se întinde cu sucitorul și se taie în forme. Eu am găsit doar forma de inimioară (când am fost gata mama a găsit și restul celor 1574829635478 forme - asta e!). Se coc relativ repede în cuptor preîncălzit, 180 de grade cam 8 minute. Între timp se pune zahărul la caramelizat. Așa fierbinți, inimioarele se înmoaie pe jumătate în caramel, apoi partea cu caramel se trece prin nucă de cocos rasă. Se pun la uscat pe o sită, apoi se pun și ele în cutii de tablă.




S-aveți poftă, iar dacă doriți, puteți veni pițărăi la noi, câinele e legat. Ce? Să nu-mi ziceți că nu știți să pițărăiți?  Poftim de-nvățați atunci!



În rest, ce să vă mai spun? S-aveți un week-end liniștit, nu uitați de bocanci/botine, lustruiți-le, poate că Moșul va pune ceva-ceva chiar și diminuat cu 25%. Dacă nu vă pune, luați de la Happy un mic dar:
















11 comentarii:

  1. Craciun fericit! nici noi nu ne-am ostenit prea tare, am facut asa cate ceva simplu, mai ales ca ne servim in continuare cu spor, unul pe altul, cu sirop de tuse si fervex importat din RO :)). altfel, tin sa ma laud si aici ca maine, datorita traficului international cu varza murata (RO-AT) vom manca sarmale!

    RăspundețiȘtergere
  2. La tine e sursa buna de inspiratie :))
    ...
    Fie ca Pruncul Isus nascut in ieslea din Bethleem,sa se nasca si in inimile voastre!Sarbatori fericite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Zsuzsa dragă, foarte urgent dă-mi adresa să-ți trimit eu tratamentul minune pentru guturai: 1 borcan cu miere și o litră de răchie, ia boala cu mâna! Ș-apoi să vezi ce chef cu sarme și cozonaci ai să faci, de mă ții minte! Seară minunată s-aveți si-un Moș bogat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Paradis, draga mea, mă străduiesc să adun idei, că poate-oi prinde și eu vreodată curaj să mă aventurez mai cu tupeu printre cratițe în bucătărie :d

    Multumiri de urări, asememea vă doresc și eu vouă. Să ne "vedem" cu bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Craciun Fericit, Happy dear! multa sanatate si bucurii cat cuprinde!:D

    RăspundețiȘtergere
  6. SARBATORI FERICITE,sanatate multa si bucurie in suflet.

    RăspundețiȘtergere
  7. Epiiiiii, Craciun fericit si alea alea . cu drag
    stella

    RăspundețiȘtergere
  8. Epiiiiiiiiiii , Craciun fericit si tot restul. mi-e dor de tine. stella

    RăspundețiȘtergere
  9. Diamond, sarbatori fericite si tie, draga!

    RăspundețiȘtergere
  10. Lissa, sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  11. Steeeeelaaaaaaa! Ce ma mult ma bucur ca nu m-ai uitat! Sarbatori fericite, multa sanatate si numai bucurii sa ai in noul an!

    RăspundețiȘtergere