marți, 30 august 2011

În audiență la palat

Dacă ai norocul ca pașii (sau roțile mașinii) să te ducă pe frumoasa coastă dalmată, îți spun cu toată convingerea că nu ai ce să regreți. Oricum, cred că e un noroc că suntem ghidați de o putere pe care o putem conduce cu ajutorul curiozității, iar puterea aceea este puterea cunoașterii. De undeva de sus, imaginea de ansamblu a unui golfuleț îți taie respirația și îți aduce promisuni de vacanță reușită.
Într-una din zilele ce le-am petrecut pe coastă, am decis că e cazul să ne prezentăm omagiile împăratului, drept pentru care, i-am cerut foarte frumos Ioanei (vocea de la GPS) să ne ducă la palat. Palatul era în Split, la vreo 30 de km de locul unde ne-am aciuiat noi, la Castel (Kaštela) (hehehehe, ete că am fost și noi niște regi și nici măcar nu ne-am dat seama până acum!).

Se zice că Dioclețian a fost un împărat care a cam condus imperiul roman în mod democratic. A fost un bun manager, a avut 4 ajutoare (vice-împărați :) ) pe care îi coordona. Când a venit bătrânețea, a decis că "gata! e cazul să ies la pensie!". Nu a fost un gest nepremeditat. Dimpotrivă. De ani buni Dioclețian își construia palatul în Dalmația natală, plănuind că acesta va fi locul în care își va petrece liniștit bătrânețile. Și-a dorit foarte mult să facă ceva trainic și uite, că a reușit. Până în zilele noastre mai se vede ceva din palat: un zid pe ici, un zid pe colo, o coloană pe dincolo. Ironia sorții aș putea să zic că este, în acest caz, faptul că în palat a ajuns să locuiască la un moment dat populația creștină din zona Salon-ului (Solin). Aceștia, prin sec.VII s-au refugiat din calea invadatorilor între zidurile palatului. Dioclețian a luptat din răsputeri împotriva creștinilor, dar uite ce se joacă soarta cu noi!

Drumul până la Palat a fost frumos și scurt, însoțit de o priveliște minunată oferită de Marea Adriatică. În drum spre Palat am intrat și în Solin, dar nu am reușit să găsim orașul Antic - no problem, data viitoare o să-l găsim și pe el, nu puteam lăsa un împărat să ne aștepte la nesfârșit. Odată ajunși în oraș, Ioana ne-a ghidat spre palat. La un moment dat nu prea am mai avut nevoie de indicațiile ei, ne puteam lua după colegii de trafic, toți erau cu ochii-n GPS-uri. Desigur, fiind copilot de nădejde, m-am înarmat și cu hărți pe hârtie, culese de la recepția castelului hotelului în care am stat.  Zona care ne-a interesat am pozat-o și o pun și aici, cine știe poate va mai fi de folos cuiva. (În Split, biroul de informare turistică de unde se mai poate face rost de hartă, este situat chiar în palat).

Palatul este încadrat în dreptunghi
Ajunși aproape de palat am avut neplăcuta surpriză de a nu găsi loc de parcare. Am surprins și ignorat totodată o mică discriminare: la o parcare din zonă, angajatul ne-a ușchit de acolo arătându-ne indicatorul cu "Full". Neamțul din spatele nostru a fost lăsat să treacă. Probabil că euroii lui erau mai strălucitori decât ai noștri. Mă consolez cu gândul că poate neamțul ăla o fi avut măcar vreo ramură a unei rădăcini prin RO. Nu ne-am dat bătuți, și am început să ne afundăm prin labirintul de străduțe din zona pieței ce se afla lângă palat. La un moment dat, am găsit un loc de parcare mic-mic-mic-miiiiiiiiic (recunosc, eu nu m-aș fi parcat în veci acolo, dar asta e o altă poveste), mașinile fiind înșirate pe străduțele înguste și întortocheate una după alta, fără a putea să te strecori printre ele. I-am spus Ioanei că am lăsat mașina pe strada George Washingtona, nu de alta dar trebuia să ne găsim mașina după ce vedeam palatul. Mica discriminare ne-a prins relativ bine, nu am plătit nimic. 

Înainte de a intra în palat, trebuie să treci prin piață. E un fel de piață "Mihai Viteazu" din satul meu, cu de toate: vegetale, miere, nuci, fructe, borek, pleșcavița, ouă, salamuri, șunci, șlapi și țoale (nemțești, nu-s turcești, a.k.a. calitate, să fim înțeleși). Poarta pe care noi am intrat în palat arată cam așa:

Știam de pe hartă, de pe net și din panourile de la intrare că palatul e împărțit în patru; îmi imaginam să văd acele entități distincte.


Nu le-am văzut, ceea ce am văzut a fost un amalgam de construcții mai vechi și mai noi, ridicate cu grijă printre ruinele antice. Imediat cum am intrat pe poartă se află un hotel:




Constastul vechi-nou este emblematic pentru acest loc. Piața se întinde și pe aleile palatului antic, aici găsești de cumpărat tot felul de mărunțișuri și nimicuri ca suvenir. De multe ori marfa este expusă direct pe pietrele ruinelor, iar printre aceste tarabe se întind, atât cât e loc, diverse terase. 

Când am intrat noi în palat, ceasul arăta că e vremea amiazului.


Drept pentru care, terasele erau pline ochi de turiști flămânzi. Cei care nu au mai prins loc pe la terasele cu mâncare, s-au mulțumit cu priveliștea. Fast food se mânca în general. Și înghețată, fiindcă era teribil de cald. 

La un moment dat am auzit niște strigăte, urmate de aplauzele mulțimii. N-am știut că pe acolo se retrăiau vremuri dioclețiene, așa că le-am ratat. Am prins doar finalul, când auditoriul se împrăștia prin mulțime.



Micul scuar se numește Peristil, și este punctul central al palatului. De aici se intra în catedrala Sf. Dominus, remarcabilă prin turnul ei cu clopot.


Intrarea în catedrala Sf. Dominus
În aceast scuar - Peristil - se afla și biroul de informare turistică, precum și un birou de unde puteai să închiriezi un ghid. Erau o mulțime de ghizi. Te puteai lipi relativ ușor de un grup ghidat, dar acest lucru pe noi nu ne-a avantajat, deoarece majoritatea grupurilor erau nemți sau italieni - noi nu știm de-aștea. Ghizii îi distingeai cu ușurință. Erau ciudații care aveau umbrela cu măr în vârf, sau un muțunaiche în vârful unui băț. Unii ghizi stăteau bine și cu tehnica, aveau și căști și microfoane pe ei. Alții, mai naturali pur și simplu ridicau pălăriuțele în sus:


Imediat se forma grupul în urma ghidului. Noi ne-am cam ținut de grupurile astea, măcar avea o logică vizita, nu era chiar haotică.

Scuar - observați perinițele roșii? Acolo erau "măsuțele" terasei Luxor
Biroul de informare turistică
 Cu troșcoleta de mai sus, parcată strategic în fața biroului de informare turistică, 2 persoane puteau face rapid un tur al zonei în 15 minute. Cam 5 euro/persoană. Era destul de aglomerat în zonă așa că am rămas fideli propriilor picioare. 

Intrarea în catedrală e străjuită de 2 doi fioroși. Unul dintre ei are mielul între ghiare. Sunt convinsă că au o poveste frummoasă, dar eu nu am reușit să o aflu. Poate data viitoare, fiindcă acum știu ce trebuie să caut. 



Lângă intrare e o terasă/balcon, unde turiștii stau și fac poze. Ne-am conformat și noi.




Am intrat în catedrală. La intrare stă un băiat care împarte șaluri doamnelor prea dezgolite. Gratuit. Când ieși din biserică predai șalul și la revedere. Nu se fotografiază și nu se filmează înăuntru. E destul de mică sala în care am intrat. La ieșire am fost tentați să urcăm în turn. Era atât de înalt și nu am putut să fac față scărilor - eram după o zi de mers prin Plitvice - am făcut febră musculară (cetățean sedentar, crescut în curtea blocului care sunt!).

Am preferat o plimbărică printre casele de locuințe și ruine:







Fereastra avea vedere spre mare. Am văzut și palmierul cu fructele lui:


Natura e extrem de creativă. Floarea a răsărit și s-a dezvoltat într-o crăpătură a zidului:


Am trecut prin această cupolă găurită, se vedea, cu puțin efort, turnul.


Apoi am zărit cei doi romani, cred că se pregăteau de o altă reprezentație. Am așteptat puțin, dar am renunțat, nu dădeau semne că ar fi început în curând vreo acțiune pe acolo.

 Am coborât în subsol, unde am găsit un bazar cu suveniruri.



Vestigii romane :) :


Apoi ne-am mai plimbat prin zonă (palat?). Stăduțele au ajuns să fie din ce în ce mai mici, din ce în ce mai înguste. Locul aduce cumva cu Veneția. Normal, doar venețienii au fost și ei stăpâni de-a lungul istoriei pe aici. Să ne plimbăm deci:

Strada aceasta e cu muuuult mai mică decât un coridor dintr-un apartament dintr-un bloc comunist! :)

Urmele timpului și al timpurilor

Furnicar

Timp încremenit

Aer!

Clădirile botezate de mine Baba și puștoaica - un pas mic (mai puțin de 1 m) între generații

Shopping street

Terasa pe scări

Înfrumusețare
Aliniere
 
Indicator "Spre piața de pește" (mirosea teribil, nu mai era nevoie de indicator vizual)

Lumea Nouă

Casa Nereidelor în vacanță la Adriatica :)

Roș'-Albastru = Steaua! (sau Piața Republicii, similară Pieței San Marco din Veneția)
 Am coborât scările și am ajuns la faleză. Se ridica/monta o scenă:


Am rămas neplăcut impresionată de mirosul mării. Infect. A fost pentru prima dată când am găsit o "mare" urât mirositoare în Croația. Am crezut că era de la alge, cum am văzut că se întâmpla la Mamaia. Nu se vedeau algele dar mirosul, pfoaaaai! 

Am făcut câteva poze cu faleza, era frumos, păcat de miros:




Far


Low Cost Ferry



Cam atât am avut de văzut la palat. Împăratul Dioclețian nu era acasă. Tronul era gol. Pensia cam mică. Așa că tronu-i era de vânzare.


Am căscat gura la artizanii flower-power din zonă:

Abundență

Mult nimic la lădiță

Suport pentru tacâmuri (urme ale războiului)

Frați și surori

Tehnologie la tarabă

Bani, bani, bani de vânzare

Brățările lui Dioclețian
Să nu încercați să faceți așa la restaurant!

Handmade bijoux!

Handmade bijoux - detalii
Obosiți fiind de atâta plimbare, toropiți de soarele ucigător de cald am renunțat la plimbarea de 10 minute pe dealul lui Marjian (vezi harta), asta fiind o altă promisune pentru o revenire viitoare. Apoi Înălțimile Noastre s-au întors la castel (Kastela) și ne-am îngrămădit la plajă și la bălăceală până luna plină s-a ivit pe cer.



Noapte (ne)bună :) !

5 comentarii:

  1. recunosc ca nu mi-ar fi trecut prin cap ca exista cercei cozi de tacamuri :)

    RăspundețiȘtergere
  2. tre' să caut, că există și widget de-ăla de like. :)

    Bijoux-urile-s belea!LOL!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce poze superbeee! Daca am avea si noi masina de mult mergeam in Croatia! E una din tarile in care visez sa ajung!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Alicee, mulțumesc!

    Dap, ce-i drept fără mașină nu prea poți să faci Croația. Poate-i scrii la Moș Crăciun?! :)

    RăspundețiȘtergere