Kerkini

Dacă nu sunteți foarte epuizați de atâta stat la soare, de atâta ghiftuială și băutură, și dacă nu v-au picat chiar rău nopțile pierdute-n buzukii pasionale, atunci astăzi vă invint să veniți cu mine într-o mică escapadă, mai puțin cunoscută amatorilor de Grecia. Nu este vorba de vestigii antice, după cum v-ați aștepta probabil, ci este vorba de o mică plimbare într-un loc care a renăscut, precum pasărea Phoenix. Ei, dragii mei, sunteți gata pentru o aventură pe apă, la Kerkini?

Kekini este o localitate și un lac în județul Serres, vecin cu Thessaloniki, aproape de granița cu Bulgaria. Dacă nu sunteți obosiți după sejurul petrecut în Grecia, puteți să mai lungiți concediul cu încă o zi pe care să o petreceți aici, vă asigur că nu veți regreta. Mica așezare este cochetă, are suficiente pensiuni în care puteți înopta, așa că am rezolvat și această dilemă, gata! nu mai aveți motive să nu veniți cu mine!

Așadar, am găsit ușor mica localitate (hai că mă dau mare, de fapt pontul mi l-a dat un prieten din Salonic). Acolo ne-am oprit la un punct de informare, ca să aflăm detalii despre locul în care ne aflăm. Doamna a fost drăguță și ne-a primit în muzeu/expoziție, unde am aflat povestea locului. 

   

Ni s-a povestit că de fapt în trecut zona aceasta era mai tot timpul inundată. Localnicii au dorit să controleze cumva inundațiile, drept pentru care mai întâi au secat lacurile, apoi le-au refăcut - mă rog, doamna ne vorbea într-o engleză aproximativă, cam asta e ceea ce am înțeles noi. Apoi ni s-a atras atenția că zona a devenit un loc preferat de multe specii de păsări, care obișnuiesc acum să își facă veacul în locul cu climă blândă de la lacul Kerkini. Am luat la cunoștință de această diversitate vizitând expoziția/muzeul din acel centru de informare:

După care am mers vis-a-vis și am închiriat biciclete (am primit și căști), ca să ne putem deplasa mai repede prin zonă. 

Cine voia putea să închirieze mașina:

Am pornit-o înspre lac, având grijă să mă bucur de ceea ce vedeam: așezare liniștită, curată, elegantă, nu opulentă. Frumos. Oamenii de acolo aveau grijă și respect pentru natură. Au ajutat păsările să își facă cuiburi, ia:

La un moment dat am ajuns aici:

 Unde l-am găsit ascuns la umbră pe el, cel care păzea lacul:

 Fiindcă, întradevăr, eram în apropierea lacului:

 Ne-am lăsat bicicletele și căștile în rastel, am plătit pentru barcă și ne-am îmbrăcat cu vestuțele de salvare. Apoi am luat loc în barcă și am așteptat cu aparatul de fotografiat în brațe să prind momente deosebite.

Era frumos! Frumos de tot! Eram atât de încântată! La un moment dat, Popeye The Greek (adică El căpitan de barcă, da?!) a oprit barca și a început să ne prezinte locul. Din păcate în grecește. Din fericire, un binevoitor din barcă, a făcut un efort și ne-a tradus și nouă. Ni s-a spus că am ajuns în zona în care sălășuiau păsările și că acum trebuie să păstrăm liniștea. Ceva mai departe, întradevăr se vedeau păsările:

Un pelican se legăna pe o pânză de păianjen :

Flamingo? Și "the black birds are cormorans" :

La un moment dat, tabloul a prins viață:

 Momentul t1:

Momentul t2:

A fost spectaculos modul în care, instantaneu păsările au prin culoare. Instantaneu și-au luat zborul și s-au făcut nevăzute. Apoi , Popeye The Greek, pus din nou în funcțiune motorul bărcii și ne-a mai plimbat puțin pe lac. Am găsit câțiva singuratici:

O barcă concurentă :

În apropierea punctului de întoarecere, ne-am întâlnit cu un obișnuit al locului:

Am impresia că ne zâmbește șmecherește :)

În zare mai rătăcesc niște pescăruși:

... și un alt pelican.

Iar pe mal, iai! Era să nu-l văd!

 Zoom la aparat, că prea era frumos!

Cred că era o egretă. Oricum, stat frumos, să o admirăm și să o fotografiem.

A fost frumos, ne-am bucurat de ceea ce ni s-a arătat. Am revenit la bicicletele noastre le-am încălecat, nu înainte de a arunca o ultimă privire lacului:

Apoi ne-am dus să vizităm și ferma de "buffalo" (buffalo ni s-a spus, buffalo vă zic și eu, deși puteți să le ziceți chiar bivoli). Pe drum spre "buffalo's house" ne-a dat binețe un măgar (la propriu!):

La fermă, ordine și disciplină, pe stil nemțesc, nu prea era exuberanță grecească pe acolo!

Cu ciudă-n suflet m-am gândit la bieții noștri zimbri. Niște cerșetori în zdrențe sunt dacă e să-i compar cu bivolii ăștia. Visez la o zi în care nu voi mai fi dezamăgită de modul în care se cultivă turismul în RO, dar asta e o altă poveste. După ce ne-am pozat cu bivolii și măgarul am plecat spre pensiunea în care ne-am cazat. Ne așteptau cu pește proaspăt, dar nu am mai pozat fiindcă s-au terminat acumulatorii. Și evident, mâncarea e bună caldă :) Așa că, s-aveți și voi poftă! Și de drumeții și de mâncare bună!