11.11.'11 la ora 11:11':11"

Azi e o zi mare. La fel de mare cum a fost și ziua de acum un an, adică ziua din 10.10.'10. Trebuia cică să se-ntâmple nu știu ce chestie, după cum zic ziarele, dar nu s-a întâmplat. Nu ne pierdem speranța, așteptăm anu' următor să vină ziua de 12.12.'12, și în mod special ceasul al 12-lea din acea zi.

În rest, deși nu am mai scris pe aici, eu încă fac bine, la fel și Galbena și Lila s-au făcut și ele bine au scăpat de purecii care le învadaseră culcușul. Acum vor să-mi mulțumească pentru că am avut grijă de ele toată vara și m-am luptat cu purecii ăia, care de fapt cică sunt doar acarieni.

Galbena

Galbena are lăstari

Lila are și ea un lăstar, ea nu e așa tigancă ca și Galbena

Zic eu că nu s-a-ntâmplat nimic deosebit azi, fiindcă vreau să ascund gunoiul sub preș, poate așa scap de mustrările care mă încearcă de vreo 3-4 ore. Fiindcă de fapt azi s-a întâmplat ceva ce nu mi s-a mai întâmplat de mult, m-am trezit cu o foame de lup. Nu știu de ce. Dimineața eu am prostul obicei să sar peste "le petit dejeuner". Așa că am decis că mă țin tare, ignor foamea de dimineață și o să-mi treacă.  Și ce credeți că mi s-a-ntâmplat când aproape că uitasem de dânsa? M-a apucat de nas un miros de covrig proaspăt de la ghereta din stația de autobuz. Phiii, dă doamne să vină odată autobuzul ăla, că altfel aici leșin. Când am fost 99,9999999999999999999999999999999999999% convinsă că trebuie să iau măcar vreo 2-3 covrigi (pentru colegi, off course - emoticon cu ochii peste cap -) s-a arătat în zare albastrul autobuzului. Drept pentru care, m-am bucurat, și m-am felicitat, uite cât sunt eu de decisă să nu renunț la low carbs. Bravo fată, sunt mândră de tine. În stația cealaltă de autobuz, adică acolo unde trebuia să ajung, a apărut o gheretă. Nu făcea covrigi. Făcea langoși! Ah doamne, cum mai miroseau de bine! Am decis că azi e ziua marilor încercări. Fiind coadă la gheretă (vreo 5-6 persoane și vreo 4-5 dulăi scăpați de prin ogrăzile din vecini) m-am încurajat din nou că e clar că azi e ziua în care am să fiu cuminte. În birou, când am intrat m-a lovit miros aromat de cafea neagră. Uite vezi ce de treabă e lumea din jurul meu!!!! Și discret din biroul secretarelor m-a luat din nou de nas mirosul de langoș. Doamna, unul e pentru dumneavoastră! M-a luat cu leșin de atâta poftă. Între timp m-a vizitat un copil. L-am servit cu langoșul cu telemea și cașcaval. Că doar nu era să stric gustul cafelei, nu? Bravo fată, n-ai trădat low carb-ul.

Am trecut cu bine până a trebuit să plec către casă. Ghereta din stația de autobuz a fost închisă, s-a terminat aluatul de langoș, mai aducem mâine, doamnă! La covrigărie a fost închis, ufff ce bine, am scăpat. Uite merg două stații de tramvai pe jos, ca să mai ardem niște calorii, fiindcă uite ce era să pățesc azi. Și ajung în zona gării. Unde colcăie gheretele. Covrigi, fornetti, ziare, reviste, sărăței și sărățele, plăcintă cu varză, plăcintă-ntinsă. Ufff, ce bine mai arătau! Am trecut pe lângă ele, dar când am văzut că plăcinta-ntinsă era cu brânză, n-am mai rezistat. Am luat o bucată, mama ei de treabă! O bucată cu telemea, și o bucată cu brânză dulce...

Cu nările potolite de mirosuri dar cu foamea și mai stârnită, trec și pe lângă șaormeria turcului. Nu vreți să știți ce bine mirosea și acolo. Am strâns din nări și am trecut mai departe, având deja pe umeri vinovăția că mi-am trădat low carbs-ul. Ajunsă acasă, dau peste tigaia cea mare de clătite, aia care face clătite XXL. O ascund în dulap. Dar the little devil al zilei de unșpe a unșpea nu mi-a dat pace. Așa că l-am potolit cu 3 clătite XXL. 

Pe una am vrut să o fac șaormă. Deschid frigiderul și inspectez. Am pus ce aveam pe acolo: 2 felii de șuncă presată, niște gogoșar murat, și am răzuit niște cașcaval. 

Am rulat-o frumos și am pus-o în tigaia încinsă ca să se omogenizeze în ea umplutura.

Am presărat-o cu puțină boia iute și am pozat-o. 

Apoi am mâncat-o. Cu patimă.

Pe-a doua clătită am umplut-o cu dulceață de zmeură. Că am poftit la dulceață de zmeură când am fost la Lidl. 

Acum vă pot spune că e bună, dar să nu care cumva să dați toți iama în dulceața de zmeură așa cum ați făcut cu lasagnele de la Lidl. Că și alea erau bune ) și eu nu mai găsesc de ceva vreme, zici că e zahăr din timpuri ceaușiste.(și-acum îmi aduc aminte ce rău mi-a fost după ce am mâncat ultima dată lasagne, am mâncat ca haplea, de zici că am știut că n-am să mai apuc la lasagna în viața mea!! deci nu e bună, să nu cumpărați lasagna de la Lidl!!!)

Acum mă uit la a treia foaie de clătită XXL. Și ea la mine. Ea zice să o cruț. Eu zic la fel. Dar my little devil mă tot plimbă prin bucătărie. 

Doamne, nu se mai termină ziua asta? Să vină odată 12.12.2012!!!! 

Când ne-o fi rău așa să ne fie, amin!





P.S. Cineva a ajuns în frumosul blog căutând "PRAJITURI CU 24 DE FOI FESELE DOMNULUI".  Mi-e rău, ce-or avea până și cu fesele Lui? V-am spus că e zi fatidică, ptiu dra...e, scuip în sân.