Astăzi s-au anunțat vizite cam matinale. Ceai avem, dar ce mai punem lângă? Cafea. Da, dar mai ce? Ahhh, știu-știu-știu, că oricum aveam boală pe tarta cu magiun a Bdanei. Deci ceva rapid am să fac, bun, ieftin, dulce, și arătos, unde e caietul cu învățăturile Coanei Preotese?, fiindcă eu pe gerul ăsta nu ies din casă, nu de alta dar mi-e teamă că-mi îngheață până și ghioceii de pe unghii. Oricum, aveam în congelator un baton de untură luată de la hipersupermarket în speranța unei viitoare dezlegări la fursecuri din aluaturi nisipoase, așa cum numai 'mneaei ne făcea pe vremuri făr' de griji, de mult apuse. Pentru cei sensibili la un asftel de ingredient, vă rog să înlocuiți untura cu margarină (dar nu veți știi niciodată ce pierdeți). Pentru cei sensibili și la margarină, vă rog să înlocuiți margarina cu unt. Pentru cei sensibili și la unt, vă rog să înlocuiți absolut toată rețeta cu o cană mare de ceai. Vedeți să fie din plante, și nu din ăla instant. Și fiindcă am lămurit problemele, să purcedem la treabă, că mintenaș e gata ceaiul și oaspeții apar la ușă.
![]() |
Crosta(r)ta pentru un om de bine |
Deci ne trebuie untură - 3 linguri (așa scrie așa am pus), făină - 1 cană (de fapt scrie 1 șol, așa scrie, așa am pus), zahăr - 1 cană (tot 1 șol, dar aici eu am înjumătățit șolul, fiindcă - remember - unii mănâncă low carb în aceste zile cumplite, de ger năpraznic), 1 ou și un gălbenuș (așa scrie, dar aici n-am fost pe fază și am scăpat și al doilea albuș - n-a fost o catastrofă!), 1 praf de copt (la noi praful e un plic, deci aici nu sunt dubii).
Se amestecă toate până se obține un aluat omogen, pe care-l facem bilă, îl învelim în film alimentar și îl dăm pentru 1 sfert de oră la congelator. Acum e momentul să punem și cuptorul la încălzit și să facem și patul, că doar nu e dezmăț! Și cum nu avem șilvoiță ca Bâdana, folosim ce avem deschis prin frigider - nu e rău, avem un borcan cu gem / dulceață de afine, ba chiar e perfect pentru tarta crosta(r)tă.
Întindem aluatul și îl aranjăm în forma de tartă.
Înțepăm cu o furculiță tarta, apoi o umplem cu dulceață. Dulceața mea a fost puțin lichidă, dar știam că la cuptor se va mai închega (știu asta fiindcă nu e pentru prima dată când fac).
Îi pregătim și "grătarul" din restul de aluat rămas, ca să o putem denumi crosstată. Și o dăm la cuptor pentru 20 de minute la 200 de grade.
Când e gata, o pudrăm cu zahăr vanilat. Off, Doamne, Ana Olson e biet copil pe lângă Coana Preoteasă!!!!
![]() |
Crosta(r)ta pentru oaspeți |
Ahhhh, cât e de minunată!!!
![]() |
Uitați cum dulceața de afine e frumos închegată în tartă! |
Disclaimer:
Sandibelă, eu am halit doar cât încape pe-o măsea, deci încă mă țin tare de low carb-uri de-alea, uite asta a fost porția mea:
Să zică și Zsuzsa cât e de mică farfuriuța,că și ea are de-aștea, felia pe care o vedeți în poză e doar o iluzie optică (oki dați peste kap).
Și am băut 2 căni de ceai de slăbit, și-am urcat 3 etaje pe scări, l-am dat naibii de lift. Dar recunosc că aș fi putut să o halesc lejer pe toată (din nou, oki dați peste kap).