joi, 3 februarie 2011

Tartă cu afine. Crosta(r)tă cu afine.

Astăzi s-au anunțat vizite cam matinale. Ceai avem, dar ce mai punem lângă? Cafea. Da, dar mai ce?  Ahhh, știu-știu-știu, că oricum aveam boală pe tarta cu magiun a Bdanei. Deci ceva rapid am să fac, bun, ieftin, dulce, și arătos, unde e caietul cu învățăturile Coanei Preotese?, fiindcă eu pe gerul ăsta nu ies din casă, nu de alta dar mi-e teamă că-mi îngheață până și ghioceii de pe unghii. Oricum, aveam în congelator un baton de untură luată de la hipersupermarket în speranța unei viitoare dezlegări la fursecuri din aluaturi nisipoase, așa cum numai 'mneaei ne făcea pe vremuri făr'  de griji, de mult apuse. Pentru cei sensibili la un asftel de ingredient, vă rog să înlocuiți untura cu margarină (dar nu veți știi niciodată ce pierdeți). Pentru cei sensibili și la margarină, vă rog să înlocuiți margarina cu unt. Pentru cei sensibili și la unt, vă rog să înlocuiți absolut toată rețeta cu o cană mare de ceai. Vedeți să fie din plante, și nu din ăla instant. Și fiindcă am lămurit problemele, să purcedem la treabă, că mintenaș e gata ceaiul și oaspeții apar la ușă.

Crosta(r)ta pentru un om de bine
Deci ne trebuie untură - 3 linguri (așa scrie așa am pus), făină - 1 cană (de fapt scrie 1 șol, așa scrie, așa am pus), zahăr - 1 cană (tot 1 șol, dar aici eu am înjumătățit șolul, fiindcă - remember - unii mănâncă low carb în aceste zile cumplite, de ger năpraznic), 1 ou și un gălbenuș (așa scrie, dar aici n-am fost pe fază și am scăpat și al doilea albuș - n-a fost o catastrofă!), 1 praf de copt (la noi praful e un plic, deci aici nu sunt dubii). 


Se amestecă toate până se obține un aluat omogen, pe care-l facem bilă, îl învelim în film alimentar și îl dăm pentru 1 sfert de oră la congelator. Acum e momentul să punem și cuptorul la încălzit și să facem și patul, că doar nu e dezmăț! Și cum nu avem șilvoiță ca Bâdana, folosim ce avem deschis prin frigider - nu e rău, avem un borcan cu gem / dulceață de afine, ba chiar e perfect pentru tarta crosta(r)tă.

Întindem aluatul și îl aranjăm în forma de tartă. 



Înțepăm cu o furculiță tarta, apoi o umplem cu dulceață. Dulceața mea a fost puțin lichidă, dar știam că la cuptor se va mai închega (știu asta fiindcă nu e pentru prima dată când fac). 


Îi pregătim și "grătarul" din restul de aluat rămas, ca să o putem denumi crosstată. Și o dăm la cuptor pentru 20 de minute la 200 de grade.


Când e gata, o pudrăm cu zahăr vanilat.  Off, Doamne, Ana Olson e biet copil pe lângă Coana Preoteasă!!!!

Crosta(r)ta pentru oaspeți
Ahhhh, cât e de minunată!!!

Uitați cum dulceața de afine e frumos închegată în tartă!


Disclaimer:

Sandibelă, eu am halit doar cât încape pe-o măsea, deci încă mă țin tare de low carb-uri de-alea, uite asta a fost porția mea:



Să zică și Zsuzsa cât e de mică farfuriuța,că și ea are de-aștea, felia pe care o vedeți în poză e doar o iluzie optică (oki dați peste kap). 

Și am băut 2 căni de ceai de slăbit, și-am urcat 3 etaje pe scări, l-am dat naibii de lift. Dar recunosc că aș fi putut să o halesc lejer pe toată (din nou, oki dați peste kap).


21 de comentarii:

  1. ai niste masele cam mari :lol:

    portia mea unde e?

    RăspundețiȘtergere
  2. Ups! Nu mai e! (zise careva cu măseaua mare)

    Da-ți promit că primii trandafiri de la mine din glastră ți-i voi dedica!

    RăspundețiȘtergere
  3. pai tu crezi ca io mananc trandafiri? :))

    RăspundețiȘtergere
  4. farfuriutzele is de la doamna preoteasa? si mama are d-astea

    Guvi, las' ca-ti iei tu portia, da, da :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @ Guvi

    Eartă-mă!!! Nu am vrut să te fac vegetariană!

    @ Stormy

    Da, Stormy, de la Coana Preoteasă. Muream dacă nu-mi dădea farfuriuțele alea! Au și nume: mărgelatele!

    RăspundețiȘtergere
  6. Era sa fac cu hertzul cand am vazut dezlegarea de la low carb!!!Nu se puate sa-mi faci asa ceva...dar nah, fie! Ma tin tare si nu fac si eu tarta asta!!Raman la fasolea verde !(stiu, nasol moment)


    pies:inca imi dau okii peste cap...

    RăspundețiȘtergere
  7. Maine fac tarta cu fasole verde. Noi mancam doar umplutura. E bine? (okii peste cap)

    RăspundețiȘtergere
  8. buei, mie sa-mi spui unde mi-e tarta, ca nu ne jucam aicishea, da? si sa nu te prind cu fasole verde, mie sa-mi dai cu afine, c-ai incurcat-o altfel, o sa-ti ramana okii peste cap! :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Adevarat , crostata este un dulce rapid,ieftin si bun care se poate face in orice ocazie.
    In Italia, dulcele clasic ...crostata. Delicioasa cu dulceata de afine!
    o zi buna ...pa!

    RăspundețiȘtergere
  10. confirmez, farfuriuta e mica mica. ma rog, exista si platouri din aceeasi serie, dar mizam pe buna credinta a fotografului (insert clipit inocent cu fluturat de gene). altfel, m-a pocnit o hipersalivatie vazand tarta asta, io sincer as dori o felie cat platou', ca acu' plec la sport, deci ie de unde. altfel, mare bucurie mare ca am gasit in sfarsit si in RO untura egzact ca asta de arati tu la hipersuper, ca pana acu' importam din Austria (odata tot tre sa va pove aventurile mele culinare la control la aeroport :D)

    RăspundețiȘtergere
  11. n-avea nici o legatura cu nici un cache, are buba situ ca acu merje :D


    iaca epi ce gasii, puate faci si tu =))


    http://retetegg.blogspot.com/2011/02/cartofi-acordeon.html

    RăspundețiȘtergere
  12. @Guvi

    Tarta pentru tine e inca in caietul coanei. Si nu e cu fasole verde, aia cu fosole verde e pentru Sandibela. A ta e cu trandafiri. (okii-s inca peste cap)

    @Nico~

    Dadada! E un prajiturica foarte rapida, ieftină dar delicioasa! Coana preoteasă o mai făcea și sub forma de "prăjitură cu răzălăi", adică partea aia de "grătar" o dădea pe răzătoare. De fapt mi-am amintit că ăsta e rostul punerii aluatului la congelator - ci nu ca să profiți de congelatul aluatului pentru ca să ai timp să faci și patul :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Aphex, nu suntem tredi deloc, bag sama. zic sa facem si noi acordioane, sa intram in randu lumii :))

    RăspundețiȘtergere
  14. @Zsuzsika

    Mulțumim pentru suport! Are și platouri setul de mărgelate?????!!!! (oki bulbucati) Viața e întradevăr nedreaptă, eu de ce n-am????!!! Mama lui Stormy are????

    Asteptăm cu interes poveștile despre trafic cu produse alimentare în aeroport. Până atunci, rumegăm un ceai,două,trei. La sală nu prea prestez (cred că fiindcă am free entry?!?!), dar vara îmi place la paddle tennis. (oki dati peste cap din cauza "la" un "n" sau doi "n" - profesorii de ingliș să dea cu piroș )

    RăspundețiȘtergere
  15. @Bâdana

    Dacă-i aflii buba să-mi zici și mie, că de mine o ascunde.

    Mda, (cred că știți deja, chestia cu ochii), poate că am să ma inspir și eu și-am să înventez coada la prună și gaura din macaroană. Cartofi nu-mi dă voie Sandi, zice că să prestez acordeon din ceai de slăbit. (okii)


    @Zsuzsika

    Dap, nu sântem (again, okii) .

    RăspundețiȘtergere
  16. 1.Ioi,ce mi-a placut cuvintu' 'razalai' ca mi-iesise din vocabularu activ (eu mi-am dat ochiipestecap cind mi-am pus lentilele)2.O controlez pe muma-mea mintenash de platouash 3.vreau reteta de cartofi tzambal, sa se asorteze cu farimita' al vostru :)

    RăspundețiȘtergere
  17. profesorii de inglish nu da cu nika :)), te iubim :)). platoul il am mostenit de la bunica-mea.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Ștormiiiii :D

    Mă amuză teribil cuvintele astea neaoșe, desi nu sunt lingvist, dar le colecționez cu religiozitate. (okii sunt la locul lor :)) )

    Am vaga senzație că mama îmi va confirma un crud adevăr - cred că sunt autorul dispariției platoului mărgelatelor (oki bulbucați a groază ), nuș' da' parcă îmi amintesc vag o dispută cu Dănuț care s-a lăsat printre altele cu un dinte (de lapte) spart, smiorcăială și picturi rupestre abstracte cu creionul pe colțul pe care am fost nevoită să-l contemplu în timp ce se presupunea că trebuie să meditez la tragicul eveniment recent întâmplat.

    Nu îmi amintesc exact ce artefact s-a spart în timpul disputei cu Dănuț - uriașul mărgelat sau o ceașcă din serviciul de cafea (ăla din porțelan de Bohemia, utilizat la a servi pe oaspetele Dănuț cu apă cu zahăr, fiindcă "numai oamenii mari au voie să bea cafea")? Deci chiar sunt traumatizată la ora asta, nu mai știu cum să fac cu okii. :D

    RăspundețiȘtergere
  19. @Zsuzsika

    Ba, să dea cu piroș, că eu vreau să învăț :)


    Și dacă-mi mai spuneți că mă iubiți, o să mă emoționez și cred că o să plâng și nu se cade, fiindcă eu sunt o doamnă. De fier. La exterior.

    Me love you, too, forever - ca să citez parțial din engleza învățată de la duamna profesor Bâdana.

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna,
    imi zici te rog ce dimensiuni are tavaita ta de tarta,e mica sau normala?...normala...de care gasesti in comert?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  21. De data asta am folosit o tava de tarta mai mica, as aprecia ca avea cam 15 cm in diametru. Deci nu e nici mica-mica, dar nici mare. Neah, nu stiu cat te-am lamurit, dar daca iti mai ramane aluat, joaca-te cu el si fa-l trandafiri :-) (http://happy-ro.blogspot.com/2011/02/trandafiri-fursecuri-pentru-ceai.html)

    RăspundețiȘtergere