În anul de grație 2011, fenomenul educației este bulversat la nivel mondial. În SUA au fost niste probleme legate de niște examene finale în niște școli publice. În Franța a fost scandal mare fiindcă s-au răsuflat subiectele la bac. În România, scandal mare cu bacul, auzi dom'le, a fost foarte foarte-foarte-foarte greu (lacrimi și suspine pe ritm de manea).
Eiiiii! Nu vă speriați, că nu schimbăm profilul blogului, rămânem tot la capitolul povestiri din bucătărie. Doar că, (și) de data aceasta nu gătim, ci ne răcorim cu o felie de pepene galben de la frigider și facem niște planuri de vacanță. Toată lumea a fost în Turcia, toată lumea a fost in Grecia, toată lumea a fost în Italia, în Spania, în Franța, în Germania, în America ... unde să mergem și noi dom'le ca să fim în rând cu lumea? Păi nah, nu prea cred că noi putem fi în rând cu lumea. Nu prea ne place la all inclusive, fiindcă ne e teamă să nu ne anchilozăm. La plajă ne plictisim repede, așa că noi avem nevoie de genul acela de odihnă/relaxare activă. De exemplu, când am fost la greci ultima dată, am auzit de o fostă faimoasă școală antică, reconstituită într-un un parc, la poala muntelui, la vreo 90 de kilometri de Salonic, în Stagira, locul în care s-a născut faimosul Aristotel. Probabil că ați ghicit, vă voi povesti de școala lui Aristotel, aflată în Stagira, Halkidiki. De Halkidiki știu că ați auzit, iar dacă doriți să spargeți monotonia all inclusive-ului, ascultați ce vă voi arăta și priviți ce vă voi povesti în continuare :)
Așadar, luați/închirați o mașină sau mai bine un moped (avem nevoie de niște aventură, n'est ce pas?) și mergeți pe șoseaua foarte îngustă și șerpuitoare, prin fermecătoare și autentice sate elene, până când, deodată veți vedea intrarea de mai jos, aflată la marginea unui sătuc, Stagira, fostă mare cetate antică (polis?).
Așa arată intrarea în parc, nu vă faceți griji, parcarea este foarte mare, este loc pentru toată lumea. Taxa de intrare e aproape simbolică, undeva pe la 1 euro, dacă mai țin eu bine minte. Se zice că parcul acesta e unui tematic, inspirat din una din scrierile anticului Aristotel: Phisyca. Parcul este bine îngrădit de un gărduleț artizanal, ca să delimiteze cumva "curtea școlii".
Și fiindcă tot spuneam eu că am venit la școală, ceea ce ni s-a oferit la Stagira a fost ideea de școală "outdoor", idee pe care cu greu ne-o mai putem imagina astăzi. Cum adică sală de clasă fără pereți? Ei uite că se poate!
În curtea școlii sunt amplasate atât băncuțe, cât și tot felul de aparate, care au ca scop gimnastica. Gimnastica minții, logica. Cu ajutorul căreia încercăm să explicăm tot felul de fenomene mai mult sau mai puțin artificiale pe care, cât de curând, cu multă curiozitate, urmează să le generăm.
Domnul profesor Aristotel așteaptă cu indulgență să ne liniștim ca să poată începe lecția.
Potrivește răvașu-i în palmă și ne invită să cercetăm primele fenomene fizice.
Discurile hipnotizante! (Hehehehe! câtă șmecherie, uite cum să cumințești elevul, ca să te asculte toată ora!) Și purcedem fiecare în a-l hipnotiza pe celălalt, învârtind cu multă râvnă discurile vrăjite!
Efect vizual halucinant! Fascinant! Haios!
Ispitiți în studiul științelor naturii, ne îndreptăm pașii spre pendul:
Un mic impuls, și ne afundăm în fizică, generând un perpetuum mobile (de speța întâi, parcă).
Continuăm jocul, îndreptându-ne spre bilele spânzurate de niște frânghii.
Nu prea aveam idee ce se poate face cu bilele alea, singura idee ce mi-a venit a fost să trag de funiile alea, ca și când aș fi tras clopotele. Lângă acel amplasament am descoperit și instrucțiunile de folosire, cioplite-n 3 limbi: greacă, engleză și germană.
Deci da!, dom'le, acum avem sarcinile de lucru puse la îndemână, să vedem cine le vine primul de hac!
Ciudat lucru mai este și inerția!
La un moment dat, un ins răcnea într-o parabolică. Evident ne-am apropiat de dumnealui, să vedem de ce ne deranjează lecția.
Apropiindu-ne de parapolice, am descoperit și instrucțiunile de folosire ale lor.
Melteanu nu știe nici engleză, nici germană, nici greacă. Așteptăm să-și termine incantația. Apoi trecem noi la "aparat". Am șoptit, pe un ton liniștit, că doar așa ni se cerea: "σαγαπω". Și am fost auzită în cealaltă parabolică. Am inventat telefonul fix :)
După vorbe de iubire, respectând tradiția Julietei și a lui Romeo, urmează scena cu serenada. Drept pentru care, toată atenția ne-a fost captată de pentafon (un văr de-al lui xilofon).
Ne-am cântat serenadele cum am putut noi mai bine, încercând să deranjăm cât mai puțin. Ei au dat-o pe ritmuri rock. :)
Timpul trece fără să simți. Oare cât o fi ceasul? Păi să ne uităm:
Nu prea am avut noi soare mult , dar cică arată data și ora cu o foarte mare exactitate! Și zodia o mai arată, asta ca să fie și pe placul pițipoancelor.
După ce ne-am ancorat în timp folosind ceasul solar, e destul de ușor să ne putem orienta în spațiu, folosindu-ne de busola uriașă.
Abundența fenomenelor acustice și optice ne impresionează foarte mult. Era de așteptat să găsim și prisma cu spectrul solar, dar și lentila cu ajutorul căreia să aprindem focul.
Lentila avea o mică suferință, dar sunt convinsă că nu ireparabilă. Aș fi vrut să încerc să dau foc unei hârtiuțe, unei frunzulițe. N-am avut soare puternic, dar acum, în iulie-august, nu mă îndoiesc că experimentul ar fi reușit.
Privim în zare, printr-un telescop, în care ni se promite că putem zări muntele Athos, sau marea Egee. Din cauza norilor, nu am reușit să vedem chiar până acolo.
Ca să mai consumăm energie, folosim mecanismul ce va genera furtuna-ntr-un pahar :)
Vreau și eu turbina mea!!!
Timpul s-a scurs printre valurile generate de undele turbinei mele. Pauza e aproape. Pauza mare! Ne îndreptăm spre taverna care e în curtea "școlii".
Imaginea din sala de mese nu îți dă voie să uiți unde ești. Pictura murală, cu siguranță e opera unuia dintre elevii mai puțini talentați, dar cu multă voință. Trebuie să încurajăm toți copii, nu-i așa?
Ora de fizică s-a sfârșit. Aristotel și cu ai săi au dat ceva omenirii. Noi ce vom da omenirii? Ce se va ști despre noi peste 2000 de ani?!?!? Că am fost generația cu probleme mari la bac?
