Budincă de iaurt

(low carb, da?!)

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează fluarea rozzzz).

-Ce faci fată?

-Bine, fată, tu?

-'s-n-oraș, fată! Tu?

-'s-acas', fată! Hai p-aci, vii?

-'ai, că viu, fată! 

-Bine, fată! Vino, că te-aștept!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Fata mea nu era chiar foarte departe de castelul meu. Eu sunt la low carb. Ea n-are nevoie. (o urăsc pentru asta, în rest, e fată faină!) Ceai nu bea. Nici cafea. Și nu mănâncă nimic alb. Acuma cred că știu de ce n-are nevoie de low carbs... dar nu despre asta voiam să vă zic și vouă. Ci voiam să vă zic că aveam eu boală pe-o rețetă de la prietenele mele rusoaice, alea care fac și dreg într-un fel de nu-i adevărat. Originala e aici, eu am tradus-o cu google și apoi am adaptat-o la low carb și la culoare. Nu vă încredeți în tot ceea ce vă traduce google cu al său google chrome, fiindcă la un momet dat mi-a povestit despre un tort (din?) 3 testicule, ceea ce nu e adevărat, fiindcă în poza acelui tort nu se vedeau decât 3 gogoloaie de ciocolată, care nu puteau fi respectivele organe masculine. Așa că atunci când facem rețete traduse de google, eu zic să ne folosim simțurile și să nu ne încredem orbește în ce ne spun americanii despre ruși.

Acum că v-am lămurit care au fost premisele acestei budinci/sufleu vă arăt ceea ce mi-a ieșit mie, nu vă mai țin în suspans, vă dau din prima și imaginea per ansamblu dar și imaginea cu secțiunea incredibil de pufoasă, aromată și apetisantă:

Eeeee? Este? Eu zic că da!

Vă las doar cu rețeta de la google sau vreți să vă spun despre experiența mea? Hai că nu mă las rugată, fiindcă eu vreau să vă spun. Așadar, pentru o porție am folosit 1 ou, 4 linguri de iaurt, miezul de la 2-3 nuci și 1 linguriță rasă de făină de migdale. Am adăugat coajă rasă de portocală. În a lui fata am pus și două pachețele de zahăr vanilat. În a mea am pus esență de vanilie de la dr. Oetker.

Am încins cuptorul la 180 de grade Celsius. Am pregătit formele ceramice, ungându-le cu puțin ulei de orez (dar se poate folosi cu bine orice fel de grăsime). Am turnat crema în forme și le-am dat la cuptor pentru vreo 15 minute (până am simțit miros frumos în bucătărie). Am scos formele din cuptor când budinca era frumos închegată, era frumos desprinsă de marginile vasului și arăta cam așa:

Am răsturnat fiecare formă în propria ei farfurie și le-am ornat "după posibilități". Eu atât am putut:

Pe a mea am început-o, după ce am stropit-o cu un pic de  fructoză lichidă, ca să am secțiune (neașteptat de pufoasă!) și pentru voi și pentru frumosul blogu-mi:

Și n-are culoare albă defel, e gălbuie culoarea, iar fata care vine va mânca budincă de vanilie, fiindcă ea oricum nu e pasionată de bucătărie, ea face doar ou fiert, și nici ăla nu-i iese prea bine de fiecare dată. Dar are drăguț care gătește, și se luptă și el cu kilogramele ca toți bucătarii pasionați. Fată deșteaptă foc!

Deja am altă idee, dar o las pe mâine, fiindcă budinca asta merge și sărată. Dar vă zic despre ea mâine, ok?

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează din nou fluarea rozzzz). 

-Fată, cât formez la interfon?

-Zece!

-Fată! Nu e zece aici!

-Atunci fă unu, apoi zero. Poate merge, ia?!

...

Trililili, trililili! (soneria de la interfon)

-Hai fată, c-a mers!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Post scriptum: Ne mai prostim și noi, că altfel am lua-o peste munți și peste văi. Urlând fără să ne doară.