Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:
Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:
Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?
Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:
Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.
Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!
Ioi, ioi! Ce ne potrivim la gusturi! Din asta alb cu flori am si eu, cumparat de Mos Nicolae. Am mai avut un Samsung Corby rozosin si un Nokia roz, roz din asta:http://www.mylot.com/w/image/2301075.aspx
RăspundețiȘtergereMai pitzi ca mine nu cred ca esti :))
Am si o denumire pt noul telefon - Pitzifon :))
A, si uitasem: La multi ani! :*
Fată, să nu-mi spui că ai mașină cu flori rozzz că și mor de invidie, auzi???!!!! Să-ți trăiască, fată, Pitzifonu' și să-i țină bateria 100 de ani!
RăspundețiȘtergereLa mulți ani și vouă și nouă, fată! Hai, pa, te pooop dulcik!
Nu, nu, masina-i rosie ca focu' sa-mi surada norocu'! :)) Rozosina era dar nu m-a lasat consortu' citez: o sa creada astia ca-s pe invers cand o sa conduc eu!
RăspundețiȘtergereMentionez ca pt moment n-avem decat o pitica d-asta: http://imganuncios.mitula.net/honda_jazz_hatchback_1_4_i_vtec_ex_5dr_94617420606559226.jpg
Si io te pup dulcik! Sa ne traiasca pitzifoanele 1000 de ani!
Fată, e bună și una roșie, dar eu nu mă las până n-am să am mașină cu flori rozzz! Așa, cu siguranță, nu mi-o va lua nici Dl. Happy și nici alt domn. :))
RăspundețiȘtergereSenzational!!
RăspundețiȘtergereTelefonu' ti se potriveste ca o manusa fara dejte! Imi place ca va asortati, eu zic ca o sa aveti o relatie de lunga durata. Deci fuarte tare. Si masina ti-o poti decora asa.Am aici in zona un opel corsa cu floricele pe el si ieri am vazut ca tipa i-a pus gene la faruri.Arata de nu se poate.
pies:Mai imi place ca ai inceput cu low-carb-ul si nu ma lasi singura :))
Să mor io! Mașină cu gene false! Mi se pare atât de cool de nu se mai poate!!!!
RăspundețiȘtergereIa, contribuiți, vă rog frumos, cu idei(iiii)!!!! Ufff, bine că nu mi-am luat încă mașină nouă!(nouă la mine, că cine dreaq îți mai permite mașină nouă de când cu taxa asta de kkt. Dar să revenim la veatza-n rozz, ca să nu stricăm bunăciune de topic de discuție!)
P.S. Nu puteam pentru ca să nu te susțin. Că din cauza la saloanele mele cu jeleu s-a stricat cântarul și la tine ...
Auzi fată, Sandibelă? Numărul cum îl are? Rozzz?
RăspundețiȘtergerenop, dar ii las un bilet pe parbriz sa-i dau ideea.Daca o mai vad ii fac poza sa o vezi :))
RăspundețiȘtergereVezi ca biletul să fie post-it de-ăla rozzz. De-ăsta, fată: http://www.oempromo.com/upload/Prod_184/X-large-Lips-Post-it-Die-Cut-Notepad--50-Sheets-1-Color-_60355248.jpg
RăspundețiȘtergereAștept cu înfrigurare poza, am văzut acum și la văruț google cum arată cars with eyelashes. Arată cool la faruri rotunde, părerea mea!
sunt gruaznic de invidiuasa! daca-ti iei si masina cu flori roz si gene false (la faruri, nu tie) creca o sa mor de invidie! :))
RăspundețiȘtergereÎmi pun și număr rozzzz. Îs decisssssssă!
RăspundețiȘtergeresi antena sa fie roz si stergatoarele...
RăspundețiȘtergereȘi-n vârf la antena-mi rozzzz un pampon rozz, duamne cât ești de extraordinară!
RăspundețiȘtergereiar cu swarovski sa-ti ornezi oglinzile laterale...
RăspundețiȘtergereOff, si de alimentat am s-o alimentez doar de la pompa rozz cu combustibil rozzz. Duamne, abia aștept!
RăspundețiȘtergeresi teava de esapament sa fie invelita in blanita roz...moaaa cum ar arata gazele sa iasa dintr-o blanita roz cu gaura...=))
RăspundețiȘtergereFată, asta ie ținuta de iarnă. Vara ce-o să mă fac cu blănița, o epilez?
RăspundețiȘtergerevara pui o piele naturala roz...
RăspundețiȘtergerePerfect! Acum rămâne să găsesc mașina care să accepte să fie tunată așa ;;)
RăspundețiȘtergereincerc si eu sa tin ...ca m-ai spurcat la saloanele alea :)))...daca ai stii cate am bagat in mineeeee....
RăspundețiȘtergeremasina care se potriveste perfect este toyota iq . :)
RăspundețiȘtergereSa-l folosesti sanatoasa.Mortii cu mortii, vii cu vii.
RăspundețiȘtergere@Cococoooo! Să-ți fie de bine! Nu e grav, dar văd că se ia boala asta de la saloane! :))
RăspundețiȘtergere@Anonim
Păi da, se potrivește la genele false și la pampon rozzz. Dar aș vrea să intru și io în mașinutză la volan... Oricât m-aș tine eu de lowcarbs cred că mă voi simți într-un iQ ca într-un costum de latex strâns pe gât ... și la cât costă, chiar și la second hand, îmi pot lua autobuz și aș putea să respir în voie, fără să ascund burțile :)) Ies deci din discuție și Smarturile, Matizurile, Aixamurile etc oricât de drăgutze ar fie ele.
@Micule, mulsumex mumos!
niste scaune de piele rozzzz ne-ar lipsi la masini, fetelor :))))). am si io o vecina cu masina decorata cu flori, da' fara gene. ia sa ii las si io lu aia un mesaj rozzzz. sa-ti traiasca tilifonu, arata bombonicos de tot :))
RăspundețiȘtergereps: mie Micul imi parea fata serioasa. am stricat-o si p-asta :))))
RăspundețiȘtergereScaunele de piele rozz trebuie să aibe și încălzire-n ele, altfel e vai și amar de fofo'. Dacă n-avem bani de extraopțiuni, atunci le îmbrăcăm în huse din blăniță rozzz. Și cu ineluș cu zwarowski pe volănaș.
RăspundețiȘtergereDuamne, ce mai mașină am să am. Niciun hoț nu o va dori!!! =))
se zice shmardovschi :)). si ce te faci daca e hotu gay?! :))))) sau va fi atat de roz, incat nici macar un hot gay nu o va dori :)))))
RăspundețiȘtergereah, si un strasulet mic, zvarowski, shmardovski, de care o fi si pe schimbatorul de viteza (rozzzz si eeeel :))))) )
RăspundețiȘtergerehttp://www.instablogsimages.com/1/2011/06/09/blinged_lexus_sc430_shi_crystal_tqzo4.jpg asta o sa fie mic copil http://www.coolbusinessideas.com/images/Swarovski-studded%20Honda.jpg
RăspundețiȘtergereahahaha, ia uite si aci: http://30.media.tumblr.com/tumblr_ln092jxHA11qbujqro1_500.jpg
RăspundețiȘtergereNu posă cred că iegzistă hoți atâta de ghei încât să atenteze la rozzzzu-mi?!!?!!!
RăspundețiȘtergereZazule, mi-ai dat material de studiu serios documentat! Acum trebuie să refac wishlistu'. Dl. Hepi nu este deloc încântat, dar vă rog să nu-l luați în seamă, că nu e băiat rău! :))
mie intre timp mi s-a facut rau de la atata roz cat am vazut pe gugal :))))))). ma duc sa iau o muratura :)))
RăspundețiȘtergereIoi! Ai grijă, că uneori murăturile devin și ele rozzz!
RăspundețiȘtergere:))))))))))))) [ras isteric]
RăspundețiȘtergere