Trădare!

Și ce dacă? A? Cu ce-am greșit? Cu ce zici că am trădat disociatu'? Cu prietenul său (s)low carb-ul? Păi și ce-are, frate, că doar nu am mâncat zaharuri și carbohidrați?! E tot de dietă ce am mâncat eu, da?!

Acesta a fost un dialog monolog purtat de mister Happy cu mine. Că și el face regim cu mine, sau eu cu el. El mi se lăuda cât a fost de cuminte când a fost momit cu mici de către niște binevoitorii de la birou, într-una din zilele trecute. A ripostat sec și plin de bravadă: "Io azi sunt la lactate!" "Hai, măh, n-avem lactate, ia mici, uite ce faini îs, nu fii fraier, ia, că ți-am luat o porție și ție". Și alte  îndemnuri motivante a auzit dar nu e cazul să le expunem aici. "Și te-ai ținut tare?" - întreb eu, oarecum sceptică. "Da, m-am ținut! Am mâncat decât doar unul, ca să-mi demonstrez că nu-s buni." Mda! 

Acasă-l așteptau cuminți în frigider cutii și cutiuțe cu brânze și iaurturi de toate formele și toate culorile. Inclusiv iaurturi cu fructe, care evident că nu-s recomandabile, deoarece sunt ele low carb fiindcă-s iaurturi, dar au zahăr, ceea ce le descalifică. Dar un iaurt cu caise sau cu pere de la Lidl mai pot să iert. Desigur pot să păcălesc pofta de dulce cu iaurt sub formă de desert. Low carb, că se pare că aici e cheia succesului, noi nu suntem croiți pentru disociat fiindcă în zilele de carne am râvnit la brânză, în zilele de lactate am râvnit la mere, iar acu' în ziua de legume-fructe eu aș fi mâncat o supă low carb cu găluște de carne. Nu, deci e clar, abandonăm disociatu' și rămânem doar cu low carb-ul. Poate că o să-l împrietenim mâine cu Atkins, azi mai studiem puțin problema și o mai negociem.

Și cum vă ziceam, la una din zilele de lactacte a fumoasei noastre diete combinate (disociat cu low carb) am executat un desert care se încadrează doar la low carb. Acuma aș zice că am disociat si regimul la acea dată, în sensul că atunci am avut o masă cu disociat și low carb și o cină cu low carb. Duamne ce bine că am decis să combin dietele, așa parcă nu trădez chiar atât de urât cauza!

Și cine a fost obiectul trădării? Un (ră)sufleu de iaurt. 

Ră-sufleul este făcut pe principiul budincii de iaurt, dar adaptată condițiilor vitrege actuale. Rețeta pe care am urmat-o acuma a fost încropită la fața locului. Albușul de la 3 ouă l-am bătut spumă tare. Separat, gălbenușurile le-am amestecat cu 1 linguriță de fructoză și cu un pahar mare de iaurt Pilos de la Lidl. Am adăugat o mână de stafide (aici am dubii cu low carbul), puțină răzătură dintr-o coajă de portocală și o lingură de migdale măcinate foarte fin în râșnița de cafea. Am adăugat  albușul și am amestecat în compozitie de jos-în sus. Mi-a ieșit un aluat foarte aerat de aceea Budinca s-a rebotezat: Sufleu. 

Și fiindcă cu o postare mai înapoi s-a discutat despre tigăi, am decis să folosesc pentru prima dată tigaia minune la cuptor. I-am demontat mânerul și am uns-o cu foarte puțin ulei. Apoi am turnat în ea compoziția de iaurt și ouă și am dat-o la copt în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.  Ah, da! Din imagini se observă ușor că am ornat-o cu fâșii de migdale. Nu știu cât timp să fi trecut până a fost gata, dar am oprit focul atunci când în bucătărie a mirosit frumos a ... prăjitură cu  brânză (e clar, delirez!). Prin geamul de la cuptor se vedea frumos crescută și rumenită. Când am scos-o din cuptor, încet-încet a început să piardă din înălțime. Drept pentru care, am re-rebotezat-o: Răsufleu!

Am răsturnat-o pe un grătar, și am feliat-o.

Gust foarte bun, de prăjitură cu brânză. Doar că e un răsufleu de iaurt, ca să mai bifăm încă o rețetă nouă-n frumosul blog.

În cazul în care vă sperie să țineți o dietă am să inventez eu cât de curând un spray cu ambiție pentru a te ține de dietă. Ideea mi-a  venit de la sprayul ăsta :

Și tot de acolo mi-a venit și ideea de a inventa pastilele de voință de a ține dieta.

Lovesickness pills

Și acum, de final de postare, mi s-au răscolit vagi amintiri legate de gemul ăsta din vin (divin):

O pungă cu mâncare

Off course, și de data aceasta low carb, oh yeah!

Deci ziceam eu mai zilele trecute că țin dietă low carb și disociat, 2 în una, că e mare nevoie... E luni și sunt la a doua zi de carne. Ieri, fiindcă a fost duminică, am avut grătar. Dl. Happy a mâncat ceafă de porc, eu pulpe de pui. Cu mujdei. Și gumă de mestecat orbit mentolată. 

Azi până pe la 3 după-masa am avut doar niște cafea, niște ceai și gumă orbit mentolată. La trei fix, am scos din congelator o pungă cu pulpe de pui. 

Apoi mi-am pus întrebarea "cum puii mei să fac eu pulpele astea?". Căutând prin sertarul cu condimente tot felul de plicuri, borcănele cu tot felul de smacuri de pus în mâncare am dat de un plic mai aparte, pe care uitasem că-l am.

Ta-dam! - mi se aprinsese beculețul ăla cu ideea.  M-am decis instant! Pulpele de pui se vor băga în pungă. Am consultat rețeta de pe plic, să nu fac vreo drăcie:

Îmi era cam foame, altfel făceam o groază de analiză pe textul expus. De exemplu cum e aia să faci cozonacul la pungă? Haide , bre, că-i prea de tot! Zghiorț-zghiorț zise stomaucl meu. An-tan-te, bite mane te , bite mane compane, an-tan-te - zise gura mea, în timp de mâna alegea borcănele ce ieșeau din joc în urma incantațiilor trebuincioase complicatei rețete.

Vouă s-ar putea să vă iasă alte combinații de condimente, nu e nici un bai, ăsta e farmecul rețelor cu incantații. Repet indicația de pe plic, adică partea aceea cu "preparatul condimentat se introduce în pungă". Hait, că mie nu-mi iese bine faza asta, drept pentru care îmi permit să introduc în pungă mai întâi condimentele:

... și mai apoi pulpele congelate. Leg punga la gură. Apoi încep să smotocesc pulpele (omg!).

Am pus punga-n tavă, am înțepat-o de câteva ori, iar  tava am pus-o-n cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius. Nu cred că a durat mai mult de 15 minute până am simțit miros fain din cuptor. Între timp am mai studiat ambalajul plicului cu cele 8 pungi, și mi-am dat seama că-s tută. Am descoperit în plic, lângă pungi ața aia cu care se legau pungile. Eu le-am legat cu ață de cânepă, din ghemul din sertarul cu smacuri. Mnoah, kalatzară, la mine e rustic, da? După vreo 20-25 de minute deschid cuptorul și tai punga în care pulpele de pui erau frumos înăbușite. 

Puteam să le las așa, dar prea ar fi fost de regim. Drept pentru care le-am mai lăsat pentru vreo 7-10 minute în cuptor până au prins o crustă ademenitoare.

Am mâncat de fapt două pulpe și aș fi mâncat-o și pe a treia, atât de fragede și aromate erau.  

Mâine e ultima zi de carne, sunt curioasă ce-oi mai face? Aveți idei de împărtășit?

Later edit

Încă-mi caut mașina ideală. Ia, idei pentru tunning:

Nu-i rău, nu rău de loc. Notat, salvat. Mvai.

Vești din epoca low carb

Dragii mei,

Aflați despre mine că sunt bine, ceea ce vă doresc și vouă. Pe aici vremea e foarte frumoasă, parcă ar fi primăvara, deși ieri era ploaie și mult noroi. La voi cum este vremea? Pe la noi a înflorit Galbena (are 5 tulpini din alea cu flori!!!), iar la Lila, mugurii-i stau să explodeze și ei a flori.

Vreau să vă spun că încă mai fac față regimului, în ciuda tuturor protestelor mele care adesea i-au forma unor dorințe dulci (că și-așa-s la modă protestele pentru orice!). Dar le țin sub control cu ajutorul portocalelor, fiindcă e sezonul dulceții de portocale. Dar în general, am reușit să mă păstrez în linia platformei program a low-carbului. Am aflat că și ciocolata neagră este afiliată partidului low-carb, deci da!, mă bucur, fiindcă mie-mi place ciocolata chiar și neagră, și chiar și exagerat de neagră, cum ar fi aia de 85% de la Heidi. Dar să știți că mă țin tare, uitați, pentru azi am o oală mare de varză. 

Și ca să mă laud, e tocată fideluță-tăiței subțiri exemplari, fiindcă am catadicsit să scot jilăul ăla mic, moștenire de familie. Ie-te-l, despre el este vorba! 

La vară îl vom recondiționa, îl vom revopsi și îi vom reascuți lamele. Promit! E bun, face fideluța delicată, și se potrivește numai bine pe castronul roșu. Nu l-aș da pentru niciun robot din lume, fiindcă roboții de care am avut eu parte până acuma făceau varza terci. Deci da, face parte din moștenirea mea de familie, va fi și al urmașilor-urmașilor mei, în veacul veacurilor.

Ce să vă mai spun despre mine? Azi, fiindcă e week-end, am vrut să-l facem mai sărbătoresc, drept pentru care am înobilat meniul cu o prăjiturică. Și fiindcă suntem în (post) low-carb, am încercat să o fac low-carb și pe ea. Cred că mi-a reușit, asta este prăjitureaua mea:

Afară e când soare puternic, când nor, deci pozele sunt când supraluminate, când întunecoase, asta e, cu vremea nu te pui, parol! Ia:

Acum cred că v-ați dumirit de prăjiturica mea. E din 4 albușuri bătute spumă cu un praf de sare. Când spuma de albușuri stă țapănă în castron se adaugă o lingură de fructoză lichidă. Apoi se adaugă unul câte unul, cele 4 gălbenușuri.  Se pun 4 linguri de nucă măcinată, coajă rasă de portocală, și o linguriță de praf de copt și 2 linguri de ulei (nu vă prostiți cu ulei virgin sau mai știu eu ce ulei, folosiți ulei banal din floarea soarelui, ca sa nu dați gust aiurea prăjiturii!).  Amestecăm pale-pale și turnăm aluatul în tavă mică (25cm/30cm așa e tava mea mică) unsă cu ulei și înfăinată. Se dă la copt în cuptor preîncălzit, aproximativ 12-15 minute la 180 de grade Celsius. Până se coace blatul de nucă se pregătește glazura de fructe. Un borcan de gem dietetic de vișine (am găsit la Billa) se pune la microunde pentru 40-60 secunde (în funcție de puterea cuptorului) (grijă mare, desfaceți borcanul și nu-l băgați în microunde cu capac!!). Astfel gemul se lichefiază și poate fi ușor întins sub formă de glazură peste blat. Deasupra am presărat niște ciocolată albă (nu e low carb, dar e cantitate f.f. f. mică). 

Și-acum mă pun să-mi fac frumos siesta până o fi five o'clock, tea-time. Și-o fi cam așa pe-atunci:

 Închei aici scurta mea scrisoare, care sper să vă găsească bine, sănătoși.

Vă pupă cu drag, a voastră,

                                                  Happy.

P.S. Aștept răspuns urgent!

P.S. al P.S. Am făcut ordine în bibliotecă și mi-am găsit o parte din corespondența pe care o purtam în tinerețe cu verișoarele și cu bunicii mei. M-am spart de râs, ce mai limbaj aveam, toate scrisorile aveau stereotipurile mai sus amintite. Dar măcar nu scriam cu cf?, bn ms. u?, omg!, wtf!

Budincă de iaurt

(low carb, da?!)

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează fluarea rozzzz).

-Ce faci fată?

-Bine, fată, tu?

-'s-n-oraș, fată! Tu?

-'s-acas', fată! Hai p-aci, vii?

-'ai, că viu, fată! 

-Bine, fată! Vino, că te-aștept!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Fata mea nu era chiar foarte departe de castelul meu. Eu sunt la low carb. Ea n-are nevoie. (o urăsc pentru asta, în rest, e fată faină!) Ceai nu bea. Nici cafea. Și nu mănâncă nimic alb. Acuma cred că știu de ce n-are nevoie de low carbs... dar nu despre asta voiam să vă zic și vouă. Ci voiam să vă zic că aveam eu boală pe-o rețetă de la prietenele mele rusoaice, alea care fac și dreg într-un fel de nu-i adevărat. Originala e aici, eu am tradus-o cu google și apoi am adaptat-o la low carb și la culoare. Nu vă încredeți în tot ceea ce vă traduce google cu al său google chrome, fiindcă la un momet dat mi-a povestit despre un tort (din?) 3 testicule, ceea ce nu e adevărat, fiindcă în poza acelui tort nu se vedeau decât 3 gogoloaie de ciocolată, care nu puteau fi respectivele organe masculine. Așa că atunci când facem rețete traduse de google, eu zic să ne folosim simțurile și să nu ne încredem orbește în ce ne spun americanii despre ruși.

Acum că v-am lămurit care au fost premisele acestei budinci/sufleu vă arăt ceea ce mi-a ieșit mie, nu vă mai țin în suspans, vă dau din prima și imaginea per ansamblu dar și imaginea cu secțiunea incredibil de pufoasă, aromată și apetisantă:

Eeeee? Este? Eu zic că da!

Vă las doar cu rețeta de la google sau vreți să vă spun despre experiența mea? Hai că nu mă las rugată, fiindcă eu vreau să vă spun. Așadar, pentru o porție am folosit 1 ou, 4 linguri de iaurt, miezul de la 2-3 nuci și 1 linguriță rasă de făină de migdale. Am adăugat coajă rasă de portocală. În a lui fata am pus și două pachețele de zahăr vanilat. În a mea am pus esență de vanilie de la dr. Oetker.

Am încins cuptorul la 180 de grade Celsius. Am pregătit formele ceramice, ungându-le cu puțin ulei de orez (dar se poate folosi cu bine orice fel de grăsime). Am turnat crema în forme și le-am dat la cuptor pentru vreo 15 minute (până am simțit miros frumos în bucătărie). Am scos formele din cuptor când budinca era frumos închegată, era frumos desprinsă de marginile vasului și arăta cam așa:

Am răsturnat fiecare formă în propria ei farfurie și le-am ornat "după posibilități". Eu atât am putut:

Pe a mea am început-o, după ce am stropit-o cu un pic de  fructoză lichidă, ca să am secțiune (neașteptat de pufoasă!) și pentru voi și pentru frumosul blogu-mi:

Și n-are culoare albă defel, e gălbuie culoarea, iar fata care vine va mânca budincă de vanilie, fiindcă ea oricum nu e pasionată de bucătărie, ea face doar ou fiert, și nici ăla nu-i iese prea bine de fiecare dată. Dar are drăguț care gătește, și se luptă și el cu kilogramele ca toți bucătarii pasionați. Fată deșteaptă foc!

Deja am altă idee, dar o las pe mâine, fiindcă budinca asta merge și sărată. Dar vă zic despre ea mâine, ok?

Țârrr, țârrrr, tra-la-la (adică sună/vibrează din nou fluarea rozzzz). 

-Fată, cât formez la interfon?

-Zece!

-Fată! Nu e zece aici!

-Atunci fă unu, apoi zero. Poate merge, ia?!

...

Trililili, trililili! (soneria de la interfon)

-Hai fată, c-a mers!

-Pa, fată!

-Pa, tu!

Post scriptum: Ne mai prostim și noi, că altfel am lua-o peste munți și peste văi. Urlând fără să ne doară.

La fleur ... roz

Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:

Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:

Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?

Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:

Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.

Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!