Ceai de morcovi cu gârteni

Pfff! Nici nu știu cum să-ncep. Mă uit ba la monitor, ba la unghiile de la picioare, ba în tavan și mai molfăi câte-o saloană. Ultima punguță pe iarna asta, promit. Simt așa, ca o stinghereală, că de ceva vreme, o doamnă cu care nu prea am interacționat, mi-a lăsat un dar la ea în blog. Întâmplător, abia azi am găsit dedicația ei. Deh, am avut "treabă" multă, am behăit aici și la fetele cucuietele-n bloguri. 

Mi-a făcut plăcere, self esteem-ul meu acum e la apogeu. Recunosc deschis că m-a cuprins așa, o fâstâceală, exact așa cum am fost la prima serbare de Crăciun în grupa mică, atunci când, deși am știut atât poezia mea cât și toate celelate poezii din serbare, n-am fost în stare să spun vreo vorbă - de se uitau toți părinții celorlalți copii la mine ca la un copil cu nevoi speciale. Sper să-mi treacă fâstâceala la fel de repede ca și atunci la serbare. Îmi amintesc că atunci fâstâceala mi-a trecut repede, chiar imediat după serbare. Devenisem din nou (prea) grăitoare, recitându-i maică-mii tot spectacolul, și explicându-i că eu știam să zic toate poezele și de față cu ceilalți oameni, dar nu cred că ăia chiar erau interesați de ceea ce aveam eu să le spun, fiindcă ăia erau curioși de puradeii lor. Bineînțeles că în ziua aceea mi-a fost refuzată recompensa zilnică (putea fi o gogoașă, o înghețată, o acadea din piață, sau o șuhaidă). Am poftit la șuhaidă. Maică-mea n-a apreciat recitalul meu. O lungă perioadă de timp am fost complet nedumerită de comportamentul maică-mii. Încă mai am dubii, nu a apreciat corect valoarea mea artistică ... A doua zi în drum spre grădiniță, i-am spus poezii lui taică-meu. Ca să tac, mi-a cumpărat o șuhaidă. Am ajuns la grădiniță ca un clovn, doar că aveam mască din ciocolată.

Ehhhh, dar să revenim la ceaiul cu pricina ... de morcovi da? E bun tare. E de post. Și e bun mai ales după excese culinare (în cazul meu exces la mâncat bomboane de pom). De ce avem nevoie? Imaginea este grăitoare:

Evident că se curăță de coajă rădăcinoasele și dovlecelul. Se pun rădăcinoasele la infuzat fiert în 2.5 litri de apă rece, așa cum am văzut la Academia lui Horia Vârlan sau la Cireașa de pe tort (nu mai știu sigur).

Când verdețurile (a.k.a rădăcinoasele, așa le zice la noi, pe la Banat) s-au fiert, se pune și dovlecelul și se mai dau vreo 2-3 clocote.

Într-o altă oală se pun la fiert cam 500 ml de apă cu 1 linguriță de sare. Când clocotește se pun în ea aproximativ 100 de grame de gârteni. Ungurești. Din 4 ouă. Adică așa ceva:

 

 Cam așa arată gârtenii:

(Dl. Happy zice că a văzut pe canalul tv PV cum momeau ăia niște pește cu kukoți din ăștia. Eu nu pot să înțeleg cum poți să te uiți la o emisiune unde unii stau cu bățul în baltă...)

Se fierb gârtenii al dente. Se scurg de apă și se trec sub un jet de apă rece. Tot la Horia la tv am văzut.

Într-un castron se pun gârtenii. Peste ei se toarnă infuzia de legume. Se potrivește de sare și piper. Se servește în ceașcă specială. Eu n-am avut. Așa că am servit această infuzie din farfurie. 

Ca și în cazul ceaiurilor precedente, am mâncat și produsele infuzate. Un deliciu.  Gust ușor dulceag de morcovi, aromă delicată de țelină și rădăcină de pătrunjel, înobilat cu un praf de piper negru proapăt rășnit. Divin. Poza e blițuită, fiindcă am făcut-o la ceas de seară. În realitate zeama are o culoare gălbuie. Dacă aveam și o frunză două de pătrunjel, era perfect! N-am avut. Dar a fost aproape perfect! Sănătate la farfurie.

Desertul l-am redus la :

Mai mult ca perfect!

P.S. Revin la scena de Crăciun, îs leșinată după grăsunelul din reclama asta: