M-am tratat azi așa cum am zis, cu ceaiuri de digestie ușoară, cu lămâie și portocală, exact cam ca și la socată, fiindcă, dacă nu știați și socata e tot un ceai, iar dacă-l bei rece din frigider îi poți spune ice-tea. Și spre seară mă cam rodea stomacul, așa că am pregătit rapid ultima cină. Din acest an.
Am pus în blender 1 cutie de brânză făgăraș, 1 ceapă mică. Peste acest amestec am ras niște cascaval (100g). Am gustat amestecul de brânze și am decis să-i mai dau încă o aromă. Am mai ras și vreo 100 de grame de ementaler. Se dă la frigider pentru 10-15 minute. Acum compoziția e fermă și poate fi făcută biluțe. Biluțe pe care le-am tăvălit în pătrunjel tocat și în boia de ardei. Iute! Perfecte cu câte-o feliuță de chiflă cu semințe. Oh, yeah!
Chiflă cu semințe de floarea soarelui și biluțe din brânză cu condimente |
Iuțeala de piparcă a trebuit calmată cumva. Drept pentru care am degustat și niște chiftele. Și eram curioasă și de chiflele cu măsline de la Billa.
Chiflă cu măsline, chiftele cu mult usturoi, boia iute și pătrunjel, și niște roșioare dulci-dulci |
Mi-a plăcut și chifla cu semințe și chifla cu măsline, dar și condimentele care au colorat perfect o ultimă cină. Le-am pus la microunde la 750W pentru 20 de secunde, erau ca praspăt scoase din cuptor!
Nici nu mai știu de când n-am mai mâncat pâine. Nu i-am simțit lipsa, dar mă gândesc că e o chestie exact așa cum au vegetarienii care nu simt nevoia de carne.
Și-apoi am trecut la leneveală-n pat, cu laptopul pe genunchi și televizorul aprins. Până ne vine moș Ene pe la gene mai savurăm o licuoare digestivă...
Ete, viață banală!
P.S. Înainte de a mânca ultima cină am amușinat una din tăvile de prăjituri pe care le avem în frigider (prăjituri de la cofetărie de pe Mețianu, consătenii mei știu ce spun):
Rândul al treilea e cu favoritele mele. Foi de cacao, însiropate, și crema de frișcă:
Și Lămâița este din blat însiropat cu sirop de lămâie, și cremă de frișcă și lămâie (parcă și ceva portocală am simțit):
Remarcați că am început ziua cu citrice și am terminat-o tot cu citrice.... :D
Viața are diferite arome, yep, yep, yep!
***********************************
Later edit:
Prăjitură cu blat și cremă de cacao |
Prăjitură cu blat de cacao, spumă (mousse) de fructe de pădure, cremă cacao și glazură din gem de fructe de pădure |
Prăjitură blat cacao, cremă mousse de frișcă și ness |
Prăjitură cu foi și cremă punch |
La multi ani,un an nou plin de bucurii!!
RăspundețiȘtergeremie sa mi le dai te rog pe alea din marginea dreapta sus (de praji zic) :D
RăspundețiȘtergerepiei ispita :))) !!!!!!!
RăspundețiȘtergerebune , a ????
Fata, sper ca sunt si ultimele prajituri pana la primavara:))
RăspundețiȘtergereUn an 2012 low carb iti doresc si imi doresc!! Sanatate si voie buna!
pies: mi-am luat si io ceai digestiv:))
@Crăița
RăspundețiȘtergereLa mulți ani cu bucurii, Crăița!
@Guvi,
RăspundețiȘtergereExcelent choice!
Ete en-detail rândul tău:
http://2.bp.blogspot.com/-o3_OTaKICQw/Tv7RUgAZJfI/AAAAAAAADAg/tJIQ-H1sGKY/s640/prajitura-foi-cu-crema-si-glazura.jpg
și
http://2.bp.blogspot.com/-WkOhMCB1q30/Tv7Sbe9emCI/AAAAAAAADA4/Kkg48wX_8eU/s1600/prajitura-cu-crema-cacao-si-biscuiti.jpg
Nu ne încurcăm cu un singur fel, da?
@Coco
RăspundețiȘtergereN-ai idee, dacă guști doar una devii addicted, musai să bagi o linie :))
@Sandibelo,
RăspundețiȘtergereDap, îmi doresc să mă pot ține departe de strada Mețianu (deși asta e strada care duce la piață, poate trebuie să schimb piața ?!?!)
Deci să-ți zic de ciai, am pus un plic de ceai kkcios și un plic de ceai de ăla cu bunica mov, din cel cu aromă de prune. Excepțional, mai ales când i-am pus și lămâie și am stors și o felie de portocală. Azi dimineață am avut urgențe maxime, dar să rămânem la povestirile din bucătărie...
Fiindcă e dimineață, îți recomand rândul al doilea din dreapta, cel cu prăjiturile cu ness. Excelente la cafea!
Și de mâine ... Low Carbs rulzzzzzz!
Hai, la mulți ani cu veselie tuturor cititorilor, privitorilor și ascultătorilor noștri!
pai sa fac si eu...ca ale tale sunt departe...sau mancate :)))
RăspundețiȘtergereastept sorcova !
E cumpana dintre ani! Sa privim inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere, si in sus cu recunostinta! Un An Nou plin de bucurii si impliniri! La multi ani!
RăspundețiȘtergereÎţi doresc un An Nou european - salariu occidental, dimineti dulci ca parfumurile frantuzesti, zile pline cu realizari nemtesti si nopti leganate de cantecul gondolierilor venetieni... La Mulţi ani!
RăspundețiȘtergereLaaaa multi aaaani cu saaaanataaaaateeee (mai departe nu mai zic, ca e copiraitu in vigoare), low-carbs si etc. Merci pt praji si alea-alea, An Nou fericit!!!!
RăspundețiȘtergereLAAAAA MUUUUUULTIIIIII ANIIII!!!!!!
RăspundețiȘtergereMulti ani traiasca, multi ani traiasca
Hepi-n 2012 sa traiasca x2
La muuuuuuuuuulti ani!
Hepi sa fie la fel de hepi x2
La muuuulti ani!!
Inspiratia low carb sa te loveasca x2
La muuuuuuulti ani!
Glicemia sa nu-ti creasca x2
La muuulti ani!!!
Bună dimineața și la mulți ani în 2012!
RăspundețiȘtergereBună dimineața vă zic, deși afară e încă întuneric. E aproape 10. Seara. Am petrecut la Revelion, am mâncat că și un condamnat la moarte, acum mă vait că mvaaaiii! cât sunt de balonată (nici io nu mai cred minciuna asta...), apoi am venit acasă și-am cucăit, apoi am plecat cu sorcova, cei drept mai pe-nserat, și iar ne-am balonat (cred că am ceva la cap) . Sunt vremuri grele musai să ne adaptăm.
Abia am așteptat să vin acasă să-mi prepar unul din delicioasele ciaiuri kkcioase a.k.a diuretice. Mhhhhhhhhhhmmmmmmmmm!
Abea acum ajung să vă zic că mă bucură că ați dat pe la mine și-n Noul An, și că portița-mi vă este veșnic deschisă! Dacă o găsiți închisă, să știți că sub preș găsiți cheia, vă puteți instala ca la voi acasă, lumină, căldură și bucurie găsiți din plin în casă!
Hai la mulți ani, și vorba lui Prigoană, sănătate multă s-avem că restu' se cumpără!
@Coco,
RăspundețiȘtergeretrec imediat să văd cum te-ai descurcat cu prăjiturile-ți. Am spus să văd, nu să gust, da?
@Alexandrina
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos de urări, te pup și îți urez un An Nou plin de belșug și bucurii!
@Ștormi
RăspundețiȘtergereLa fel îți prevăd și io ție, sper să se adeverească!!!!
(Dacă da, mă transfer, și mă fac vrăjituoare!!!!!)
@Guvi
RăspundețiȘtergereLa muuuuuuulți (b)aaaaaani! Dacă câștig la Loto în fac ceainărie-cofetărie-șocolaterie de blogări și-am să vă pomenesc cât o ține bugetu'.
@Sandibelo,
RăspundețiȘtergerePe tine te pun șefă la entertainment, că proba de cântat ți-ai trecut-o cu brio!
Haideți să vă mai pup o dată, că mi-e drag de voi!
Și vă pup și pe voi, cei timizi, care dați doar email. Și pe cei și mai timizi, care doar citiți, vă mirați, plecați și apoi reveniți pe frumosul blog în frumoasa-mi bucătărie!
La mulți ani bucuroși!
vezi ca te-am asteptat cu sorcova, cred ca eram prea departe :))
RăspundețiȘtergereAm venit si io sa ma plang si sa ma vait alaturi de tine, cat mi-s de balonata dupa ce m-am desbalonat la primele ore ale diminetii...
RăspundețiȘtergereNoa, asta e! Maine este o noua zi pentru debalonare si pentru a face tot posibilul sa nu ne mai balonam!
haolooooooooo! hai la multi ani ca lesin de la prajiturile alea ce mirobolant arataaaaaa!
RăspundețiȘtergere@Guvi
RăspundețiȘtergereAm pățit că m-am prea balonat și nu prea m-am mai putut rostogoli cu sorcova... bad karma, bad karma!
@Sandi
RăspundețiȘtergereDap, trebuie să ne disciplinăm, ce naiba!
@Szuzsika,
RăspundețiȘtergereAhoooooo-ahooo și ție! Și io am leșinat de mai multe ori, acum sunt cam "balonată" de la atâtea liniuțe trase pe sub nas ^-^
ia ca v-am facut o salata, sa nu mai fiti balonate :))
RăspundețiȘtergereMuțămim frumos, dăm și cu ciai și cu salate, tristă perioadă, dap!
RăspundețiȘtergereuokei, coliva nu vrei, am bagat paste :))
RăspundețiȘtergereia relaxati-va mai, hai, hai (n-am diacritice, sorry) ca nu-i a buna cu atatea ciaiuri!
Ba-s bune ciaiurile, io m-am dezbalonat. Acum trebuie doar să repar cântaru'...
RăspundețiȘtergere