La Boqueria

Probabil că deja v-am obișnuit cu ciudățeniile mele în ceea ce privește muzica. Ați constatat că îmi place stilul acela de "the classic is fantastik" - promovat în urmă cu ani într-o colectie cunoscută sub denumirea de "Classic in the rock - hooked on classic". Așa am ajuns eu să iubesc și muzica clasică, drept pentru care, în seara asta ascultăm pe un băiat frumos și talentat, Maksim îi zice, ia liniște:

Și până va termina Maksim de cântat vă spun și eu povestea din seara aceasta.

"La piață"

de Happy

Sătulă de lunga plimbare de pe Ramblas  (cea mai stradă de stradă din Barcelona), am hotărât să fac o pauză. Adică de la shopingul de fitze am trecut la shopingul tradițional, împletind noul cu vechiul vorba clasicilor. 

Aș fi nesinceră dacă aș asocia comerțul din piața aceasta cu ceea ce se întâmplă prin târgurile noastre. Fiindcă la noi cartofii, varza și portocalele sunt alandala cu șlapii de plastic, pijamalele de bumbac, cârnații și săpunul lichid. Aici(șea) nu am văzut așa un ghiveci. Carnea era cu carnea, fructul de mare cu fructul de mare, ouăle la un loc cu celelalte ouă. Și toate aranjate ca la teatru, zici că  fiecare tarabă avea scenograful ei. Par example:

Tarabă cu fructe: 

M-am lăcomit și mi-am luat 2 caserole din astea. Căpșunile au fost îngrozitoare la gust (adică inodore, insipide am uitat că eram în luna martie și dacă e martie căpșuna nu prea are ce căuta în peisaj, n'est ce pas?). Uite-mă și poliglotă!

Urmează în continuare Taraba cu altfel de fructe - aici m-am simțit ca la acvariul din Barcelona - nu mi-au stârnit nicio poftă fructele astea - v-am mai spus, sunt de la țara provinciei.

La ce se folosesc cochiliile alea? Se fierb ca și oasele de ciorbă?

 

V-am zis că m-am simțit ca la acvariul din Barcelona? Am greșit puțin, m-am simțit și ca la muzeu, fiindcă acolo găsești adesea îndemuri de genul "Nu atingeți exponatul".Exponatul adesea era viu și deși era pus pe gheață nu cred că era chiar anesteziat. Brrr! Urâți mai erau!

N-am cumpărat nici măcar o lighioană din aceea, deși oamenii care mă ghidau erau în extaz. În schimb eu am fost în extaz la tarabele următoare, ia:

Nu spun că mi-am luat o grămadă de "amintiri" (souvenirs) de la tarabele astea. Încântată de proviziile de hrană "sănătoasă" am mai dat o tură și pe la taraba cu brânză, salam și șunci. 

Și apoi am trecut și pe la cuibar, să vedem și ouăle proaspete:

Era atâta diversitate, credeam că-s la mamaie acasă, că numa' la ea găseam întodeauna pe lângă ouăle de găină și ouă de rață, și de gâscă și de pirchiță, dar și de prepeliță. Și uneori, și ouă de porumbiță.

Cum deja mă pătrunsese bine frigul, ne-am oprit pe malul mării, la o bodegă în care nu se servea decât paella. Eu am fentat și mi-am comandat desert. Ei au bagat paella cu lighioane. Fiecare cu durerea lui.

Am avut surpriza să primesc cartofi. Bogdaproste! În sfârșit am primit demâncare :))

Ei totuși m-au încercat și cu o porție de aliens în pilaf. Eu m-am ținut tare, și nu m-am spurcat.

 Poză de buletin pentru Alien-ul din farfurie:

Cred că încă mai trăia, fiindcă începuse să mănănce orez.

Cică paella asta neagră a fost "de-li-ci-ous, my dear!"

 

Osuar, nu e secvență din filmul Aliens :

Și în sfârșit desertul: un biscuite rotund cu înghetață și o felie de tort de ciocolată. Din nou chelnerul m-a înțeles de minune, eu comandasem o felie din tortul casei cu o bulină de înghețată de ciocolată. Cred că mai trebuie să învăț engleză, că văd că stimații chelneri nu  mă înțeleg. N-am încercat să le spun în românește, fiindcă mi-a fost frică de xenofobie. Până la urmă m-am sacrificat și am mâncat din ambele. La hotel ne-am întors pe jos, pe strada Diagonal. Spun asta pentru cunoscători, si pentru mine, ca să mă scuz că de fapt n-am mâncat chiar atât de mult. (Aici, când spun că n-am mâncat mult e clar că mint, dar măcar mă mint frumos).

 

Seara târziu, mi-am adus aminte că mi-am luat din piață salată de fructe. Nu m-a răbdat sufletul să nu gust din fructe, deși pocneam deja de atâta dulce.

Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea despre Mercat de la Boqueria, o piață foarte veche, având menționări încă de pe la 1200. Și despre Maksim v-am mai spus, do you remember?!