Sitges și Americanos

Dacă nu bucătărim atunci să povestim! Așadar, povestea zilei de azi este cu mare cu soare cu dinți și cu los americanos. Pe scurt, Sitges, Catalonia (ochi dați peste cap, fiindcă puteam spune Spania, dar nah, m-am abținut, fiindcă de atâtea ori am fost corectată că am fost în Catalonia ci nu în Spania încât mi-am însușit în mod constructiv aceste noi cunoștințe dobândite cu aproape un an în urmă). Deci dacă alegeți să vizitati Barcelona și împrejurimile, să știți că sunteți într-un loc diferit de Spania, e ca și cum aș zice că dacă mă vizitați pe mine atunci înseamnă că trebuie să veniți în Ardeal, și nu în România. Lămurită fiind această chestiune geo-politică arzătoare putem începe și povestea micului fost sat pescăresc devenit în puțin timp un mic paradis.

Situat la vreo 35-40 de kilometri depărtare de Barcelona, micuța și cocheta așezare Sitges poate fi vizitată destul de rapid într-o zi. Dacă doriți să vă perpeliți la soare și în altă parte decât nisipurile Barcelonei, atunci puteți veni aici, la Sitges, nisipul e fel de fin, doar populația e ceva mai pestriță. Așa spun ei, fiindcă eu nu am văzut nimic pestriț. Cică Sitges e foarte popular în comunitățile gay, au cică plaje amenajate numai pentru ei (n-am înțeles prea bine acest aspect, cine merge și află, poate îmi spune și mie). 

Fiindcă eu am fost în martie acolo, e evident că n-am fost la plajă, mai ales că anul trecut a fost prima ninsoare după mai bine de 20 de ani în Barcelona. Era un strat infim de zăpadă pe străzi, iar localniciii erau înebuniți că circulația e paralizată, nu se putea ieși din curți. Îmi venea să râd de ei, fiindcă aia nu era zapădă, a fost o ciorofleașcă, dar nah, ei au considerat că a dat iarna grea peste ei. Ce m-a frapat în mod deosebit? M-au frapat palmierii și ficușii de pe străzi, scâlciați și răsuciți în fel și chip de frig și de zăpăduță. 

Dar să revenim la Sitges. Nu e foarte complicat să circuli prin Sitges, fiindcă toate străzile te duc la mare. Există totuși un punct central, o piață, o intersecție de mai multe străzi, unde veți găsi această casă .

Poza e de pe net, piața e relativ îngustă, nu știu cum au reușit să prindă în cadru clădirea până sus;

Pe cupolă se observă influențe gaudiene, caracteristice Barcelonei

Clădirile din "orașul vechi" (dacă pot să-i spun așa) sunt art nouveau, si sunt construite pe la 1900. Sunt bine conservate, unele dintre ele au o adevărată istorie în spate, istorie a familiilor care au locuit acolo. Uneori referința la primii proprietari ai acestor clădiri este "los americanos". Cine au fost acești americanos? Pescari din satul Sitges, care au plecat la muncă în America. Au făcut bani, și, ca și românașii zilelor noastre, s-au întors acasă și și-au construit case. Fiecare dintre aceste case trebuiau să aibe vedere la mare. Așa cum se întâmplă și acuma, dacă vecinul X și-a construit casa, vecinul Y și-a făcut o casă și mai mare, ajungându-se într-un final, ca peisajul maritim al unora să fie obturat pe de-a-ntregul.

Casa Bonaventura Blai  (Villa Avelina)

 

Povestea de mai sus ne-a fost spusă în fața casei unuia dintre primii Los Americanos, care, pe la 1900 și-a ridicat această locuință, devenită în zilele noastre hotel. Arhitectul acestui palat este foarte bine cunoscut în Catalonia, este vorba de Gaieta (?). O să observați lângă fiecare poartă a palatelor (vilelor) tradiționale din Sitges câte un palmier. Acesta este simbolul urării de "bine ați venit".

Aceasta este casa unui alt Americanos, situată nu foarte departe de precedenta. Utimul nivel al casei este mai puțin înalt comparativ cu celelate două nivele ale casei. Era un tertip folosit de Americanosul acesta ca să facă economie la plata impozitelor.Oricum, acel nivel era destinat servitorilor/personalului care deservea clădirea și familia.

Alte case ale unor mai mult sau mai puțin americanos:

Stăduțele orășelului sunt înguste și extrem de pustii în pauza de siestă.

 

Există câteva muzee în Sitges, dar din păcate acolo fotografiatul a fost interzis. Camere de luat vederi erau montate în toate ungherele, și cel puțin doi-trei "observatori" stăteau la pândă, suflându-ți în ceafă. Nu m-am simțit foarte confortabil în acele muzee, dar dacă aveți ocazia, mergeți să le vizitați, fiindcă veți vedea expus stilul de viață al comunității.

Muzeul Romantic a fost frumos, acolo ne-au lăsat să fotografiem.

În holul muzeului

 

Ni s-a povestit cum funcționa viața de familie acolo în Sitges. A fost interesant. Pe podeaua uneia dintre terase am descoperit un joc, pe care-l practicau cei ai casei și oaspeții lor: 

De pe acea terasă puteai vedea și o curte interioară micuță, dar decorată frumos:

 

Terasa aceasta avea și o ușă secretă. Dincolo de această ușă, găseai locul de meditație, fiecare cu meditația lui. Ia:

La Palatul Maricel  -Palau Maricel del Mar- de asemenea găsim atât colecții de artă catalonă, dar și colecții ce ilustrează viața unei familii care a locul acolo.

Aceasta este sala care impresionează foarte mult, în sensul că este o terasă cu o vedere splendidă la mare.

Am văzut aici și un muzeul al păpușilor, mi-a plăcut foarte mult. Am căutat pe net și am găsit câteva instantanee:

 Și fiindcă am fost la mare, ignorând vântul care spre seară a adus zăpada, am dat și o raită pe faleză:

 

 

 

 

Zi de târg - era târg de nimicuri handmade

Apoi am intrat să mănânc ceva. M-am lăsat pe mâna însoțitorilor mei localnici. Evident că mi-au comandat paella. Pentru a 5-a oară la rând. Cu fructe pe mare. La fel, pentru a 5-a oară la rând.

Nu pot să mănânc așa ceva. Știu că problema e la mine, cei din jur mi-au spus că e delicios. Am cerut să îmi dea paella cu pui. S-au uitat la mine îngroziți și mi-au spus că aia nu este paella, e doar un orez cu pui. Am zis că atunci aș prefera doar orezul gol. Jajajajaja! Au crezut că glumesc. Așa că m-am jucat cu orezul din farfurie, m-am împrietenit cu animalele care mă priveau cu ochi mari și negri, și am mâncat românește niște pâine.  Deh, eram La romena de la tzara.

El s-a uitat frumos la mine. Degeaba, nu l-am putut decapita.

 

Apoi am pornit-o spre locul în care aveam mașina. Mi-era foame, aveam niște pufuleți acolo. Am luat-o pe faleză. Acolo, un nene se juca în nisip. De fapt făcea și omul un ban cinsit, construind/sculptând/modelând zi de zi pentru turiști câte o operă trecătoare:

 Asta a fost! Încă nu căzuse zăpada, dar în nici două ore avea să se întâmple fenomenul.