Am fost in luna noiembrie a anului 2007 intr-o mica excursie in Slovenia, taman la Kranjska Gora, care se zice ca e o mica perla a Alpilor. Loc frumos, unde noul e asa de bine impletit cu vechiul. Pe bune, la ei vechiul e ca nou! O sa va arat si voua!
Dar pana atunci ... dobrodosli!
Unde este de fapt statiunea asta? Foarte aproape de granita Sloveniei cu Austria, dar si cu Italia. Drept pentru care acolo erau o gramada de turisti italieni si austrieci. Eu am ales sa zbor din Budapesta spre Ljubljana, asa mi s-a parut mie mai simplu. Capitala Ljubljana e cam la 85-90 km departare de Kranjska Gora. Drumul, parcurs cu un microbus a fost relativ usor, cam 1 ora si jumatate am facut, am avut ce vedea, tot timpul aveam tot felul de peisaje montane, o splendoare.
Daca tot v-am pus harta Sloveniei, sa va pun si o harta speciala pe care o gasiti in Kransjka Gora:
La aceasta harta nordu' e in jos, acolo unde in mod normal e sudu'
Intrarea in statiune nu e spectaculoasa, o tablita te anunta ca ai ai ajuns.
Apoi apare un "popas turistic", de fapt e o parcare.
Ne-am cazat la hotelul Larix, hotel de patru stele. Stele slovene ;)
Un bun venit si din partea celor de la hotel, dar nu cu paine si sare ca la noi ci cu un mar in cutiuta:
Imediat ne-am repezit pe terasa pentru a admira privelistea. Frumos loc, frumoasa vedere de la fereastra, ia uitati-va si voi:
Dar haideti sa facem putina miscare prin micul orasel sau satucul cel mare - asa cum ni l-a recomandat ghidul nostru.
Aici este un fel de centrul localitatii, o piata in care se ingramadeau atat biserica cat si ceva magazinutze, dar si niste crasme.
Casuta asta avea un farmec special, de fapt toate casele din Kranjska Gora aveau ceva special. Erau decorate in fel si chip, uitati-va aici cum era decorata curtea cu niste tărtăcuţe:
De pe strada pricipala se putea ajunge pe stradute laterale, unde gaseai alte crasme, cum ar fi cea de mai jos:
Intrarea la hotelul Kotnik, o locatie frumoasa.
Langa hotelul asta am mancat o pizza foarte buna. Pizzeria avea un aer foarte intim, era decorata cu o multime de chestii rustice, ambianta era super! Aveau cuptor "la vedere", de fapt si pizza se prepara pe un pult, iar tu de la masa puteai vedea cum o face. Mi-a fost jena sa-l pozez pe pizzar in action, m-am rezumat la a poza doar cuptorul:
Cu burtile pline (astia nu au pizzele pe marimi, ei au doar o singura marime - diametrul pizei 50cm - si noi ne-am comandat fiecare cate o bucata) am plecat din nou la plimbarica. Am gasit o casa interesanta:
Am aflat si cine statea la etaj: duamna Mu
Kranjska Gora e un loc al contrastelor. Vechi si nou au invatat sa traiasca impreuna, si nu apare discrepanta. O cladire ca si cea de mai jos mai poti gasi printre cladiri noi, moderne. Chiar si cladirile foarte vechi sunt foarte bine intretinute, ceea ce le da valoare.
Aici era o pensiune, cred ca era fain si pe dinauntru, ca pe dinafara era splendida:
Locul pentru fumat:
Originale scrumiere, mi-au placut. Acum ma gandesc ca altii si-ar fierbe sarmalele in oale de lut
Apropos de oale de lut :
Si unele lucruri vechi, scoase la expozitie in strada :
Tot in categoria vechi intra si o casa veche de peste 300 de ani, acuma e muzeu:
"Batranica" in noapte:
Si vedere din spate:
Ce va spuneam? Observati uneltele agricole expuse, zici ca tocmai ce le-a lasat din mana mosneagul casei:
Casa asta era cam "necajita", dar avea arhitectura frumoasa:
O casa slovena, observati simbolul Sloveniei in coltul dreapta sus al casei: un cocoş. (Cica harta Sloveniei are forma de cocoş, asa cum Italia are forma de cizma)
Casele aveau tot felul de decoratiuni exterioare, ei puneau mare pret pe asta.
Aveau placerea de a face ornamente din orice:
Pana si un bolovan era un obiect de decor, frumos, frumos de tot!
Aici era o piaţă in care se aflau niste "opere de arta", sculptate in lemn:
Era o fantana si un omulet - Pinochio l-am botezat eu, fiindca era din lemn.
Un magazin cu "firma". Acolo in dulapul de fier din dreapta erau expuse spre vanzare flori . Ma si mir cum nu inghetau, ca era tare frig, desi soarele incerca sa ne incalzeasca. Dar era cam timid.
Oamenii erau gospodari, aici unu' avea un solar pentru plante:
Aici cineva facuse o casuta in copac :
Iar casa aceasta avea mare trecere la public. Asa cum vedeti era plina de picturi: o fereastra cu flori, o "duamna" blonda ce va oferea o bericica, o poarta si inclusiv vitzeii aferenti
Niste peisaje, ca doar suntem la munte:
Privelistea din parcarea hotelului Larix
Din nou o plimbare prin Kranjska Gora:
Raul Sava (cand ne-a spus ca apa aia e Sava, imediat mi-a venit in memorie ceea ce invatasem la geografie: Sava, Drava si Morava- doamne, doamne ce memorie am !!! :D )
Un hotel:
Alt hotel:
Cu "acoperis" de lemn isi protejau plantutzele de gerul noptii:
Din nou decoratiuni, de data asta coarnele erau din crengi:
Ah, uitasem! Oamenii astia aveau in curti casutze pentru pasarele, pe langa deja clasicul gratar.
O fantana la un mic popas:
Apa era captata de undeva de pe munte, era rece ca gheatza
Un lac imens si limpede cu multe raţe:
Si o capra (eu de domnisoara vorbeam, majoritatea s-au catarat pe statuie sa se pozeze pe capra):
E totusi toamna:
Observati ce sistem de filtrare aveau?
L-am gasit si pe stapanul lacului, l-am gasit hoinarind prin zona. Doamne cate mi-a povestit, desi nu vorbesc slovena, e clar ca stiu pisiceasca
In ultima seara petrecuta acolo, am prins si un festival de folclor, mi-e ciuda si in ziua de azi ca m-a lasat acumulatorul aparatului tocmai atunci Spectacolul s-a desfasurat intr-o sala a sporturilor, foarte mare, era construita pentru competitii internationale.
A fost foarte frumos, erau ansambluri folclorice care aveau fiecare de prezentat cate un program - dansuri si cantecele, ziceau toti din gura aveau de-o parte formatia care ii acompania, ce mai, au fost minunati!
Ala micu' avea propria lui conceptie despre dansul popular, aducea a breake dance
Noi stateam la masa si priveam, aplaudam, fotografiam , si repede haleam ca sa nu pierdem nici o faza .
Tematica acelui festival era ceva gen "sarbatoarea castanelor", nu stiu ca nu prea am inteles mare lucru.
Eiiii, si cam atatea am avut eu a va povesti de pe la Kranjska Gora! Si n-am venit cu mana goala de acolo am putut face si putin shopping:
Si am adus si pentru prietenii culinari cateceva: marmota din reclama pentru Bogdana, o Cleopatra sclipicioasa pentru Pocahontas, iar restul găştii sa aleaga ce ii pofteste inima
Pentru Pitt si Puiu cate o halba de bere
Iar pentru pisicoase:

Frumos si curat!
RăspundețiȘtergereFaine tare pozele! Pupicei pentru excursia virtuala oferita :)
RăspundețiȘtergereIntr-adevar e un loc in care te poti relaxa, linistea e la ea acasa.
RăspundețiȘtergerePupici si voua!