Kerkini

Dacă nu sunteți foarte epuizați de atâta stat la soare, de atâta ghiftuială și băutură, și dacă nu v-au picat chiar rău nopțile pierdute-n buzukii pasionale, atunci astăzi vă invint să veniți cu mine într-o mică escapadă, mai puțin cunoscută amatorilor de Grecia. Nu este vorba de vestigii antice, după cum v-ați aștepta probabil, ci este vorba de o mică plimbare într-un loc care a renăscut, precum pasărea Phoenix. Ei, dragii mei, sunteți gata pentru o aventură pe apă, la Kerkini?

Kekini este o localitate și un lac în județul Serres, vecin cu Thessaloniki, aproape de granița cu Bulgaria. Dacă nu sunteți obosiți după sejurul petrecut în Grecia, puteți să mai lungiți concediul cu încă o zi pe care să o petreceți aici, vă asigur că nu veți regreta. Mica așezare este cochetă, are suficiente pensiuni în care puteți înopta, așa că am rezolvat și această dilemă, gata! nu mai aveți motive să nu veniți cu mine!

Așadar, am găsit ușor mica localitate (hai că mă dau mare, de fapt pontul mi l-a dat un prieten din Salonic). Acolo ne-am oprit la un punct de informare, ca să aflăm detalii despre locul în care ne aflăm. Doamna a fost drăguță și ne-a primit în muzeu/expoziție, unde am aflat povestea locului. 

   

Ni s-a povestit că de fapt în trecut zona aceasta era mai tot timpul inundată. Localnicii au dorit să controleze cumva inundațiile, drept pentru care mai întâi au secat lacurile, apoi le-au refăcut - mă rog, doamna ne vorbea într-o engleză aproximativă, cam asta e ceea ce am înțeles noi. Apoi ni s-a atras atenția că zona a devenit un loc preferat de multe specii de păsări, care obișnuiesc acum să își facă veacul în locul cu climă blândă de la lacul Kerkini. Am luat la cunoștință de această diversitate vizitând expoziția/muzeul din acel centru de informare:

După care am mers vis-a-vis și am închiriat biciclete (am primit și căști), ca să ne putem deplasa mai repede prin zonă. 

Cine voia putea să închirieze mașina:

Am pornit-o înspre lac, având grijă să mă bucur de ceea ce vedeam: așezare liniștită, curată, elegantă, nu opulentă. Frumos. Oamenii de acolo aveau grijă și respect pentru natură. Au ajutat păsările să își facă cuiburi, ia:

La un moment dat am ajuns aici:

 Unde l-am găsit ascuns la umbră pe el, cel care păzea lacul:

 Fiindcă, întradevăr, eram în apropierea lacului:

 Ne-am lăsat bicicletele și căștile în rastel, am plătit pentru barcă și ne-am îmbrăcat cu vestuțele de salvare. Apoi am luat loc în barcă și am așteptat cu aparatul de fotografiat în brațe să prind momente deosebite.

Era frumos! Frumos de tot! Eram atât de încântată! La un moment dat, Popeye The Greek (adică El căpitan de barcă, da?!) a oprit barca și a început să ne prezinte locul. Din păcate în grecește. Din fericire, un binevoitor din barcă, a făcut un efort și ne-a tradus și nouă. Ni s-a spus că am ajuns în zona în care sălășuiau păsările și că acum trebuie să păstrăm liniștea. Ceva mai departe, întradevăr se vedeau păsările:

Un pelican se legăna pe o pânză de păianjen :

Flamingo? Și "the black birds are cormorans" :

La un moment dat, tabloul a prins viață:

 Momentul t1:

Momentul t2:

A fost spectaculos modul în care, instantaneu păsările au prin culoare. Instantaneu și-au luat zborul și s-au făcut nevăzute. Apoi , Popeye The Greek, pus din nou în funcțiune motorul bărcii și ne-a mai plimbat puțin pe lac. Am găsit câțiva singuratici:

O barcă concurentă :

În apropierea punctului de întoarecere, ne-am întâlnit cu un obișnuit al locului:

Am impresia că ne zâmbește șmecherește :)

În zare mai rătăcesc niște pescăruși:

... și un alt pelican.

Iar pe mal, iai! Era să nu-l văd!

 Zoom la aparat, că prea era frumos!

Cred că era o egretă. Oricum, stat frumos, să o admirăm și să o fotografiem.

A fost frumos, ne-am bucurat de ceea ce ni s-a arătat. Am revenit la bicicletele noastre le-am încălecat, nu înainte de a arunca o ultimă privire lacului:

Apoi ne-am dus să vizităm și ferma de "buffalo" (buffalo ni s-a spus, buffalo vă zic și eu, deși puteți să le ziceți chiar bivoli). Pe drum spre "buffalo's house" ne-a dat binețe un măgar (la propriu!):

La fermă, ordine și disciplină, pe stil nemțesc, nu prea era exuberanță grecească pe acolo!

Cu ciudă-n suflet m-am gândit la bieții noștri zimbri. Niște cerșetori în zdrențe sunt dacă e să-i compar cu bivolii ăștia. Visez la o zi în care nu voi mai fi dezamăgită de modul în care se cultivă turismul în RO, dar asta e o altă poveste. După ce ne-am pozat cu bivolii și măgarul am plecat spre pensiunea în care ne-am cazat. Ne așteptau cu pește proaspăt, dar nu am mai pozat fiindcă s-au terminat acumulatorii. Și evident, mâncarea e bună caldă :) Așa că, s-aveți și voi poftă! Și de drumeții și de mâncare bună!

Între joc și știință

În anul de grație 2011, fenomenul educației este bulversat la nivel mondial. În SUA au fost niste probleme legate de niște examene finale în niște școli publice. În Franța a fost scandal mare fiindcă s-au răsuflat subiectele la bac. În România, scandal mare cu bacul, auzi dom'le, a fost foarte foarte-foarte-foarte greu (lacrimi și suspine pe ritm de manea).

Eiiiii! Nu vă speriați, că nu schimbăm profilul blogului, rămânem tot la capitolul povestiri din bucătărie. Doar că, (și) de data aceasta nu gătim, ci ne răcorim cu o felie de pepene galben de la frigider și facem niște planuri de vacanță. Toată lumea a fost în Turcia, toată lumea a fost in Grecia, toată lumea a fost în Italia, în Spania, în Franța, în Germania, în America ... unde să mergem și noi dom'le ca să fim în rând cu lumea? Păi nah, nu prea cred că noi putem fi în rând cu lumea. Nu prea ne place la all inclusive, fiindcă ne e teamă să nu ne anchilozăm. La plajă ne plictisim repede, așa că noi avem nevoie de genul acela de odihnă/relaxare activă. De exemplu, când am fost la greci ultima dată, am auzit de o fostă faimoasă școală  antică, reconstituită într-un un parc, la poala muntelui, la vreo 90 de kilometri de Salonic, în Stagira, locul în care s-a născut faimosul Aristotel. Probabil că ați ghicit, vă voi povesti de școala lui Aristotel, aflată în Stagira, Halkidiki. De Halkidiki știu că ați auzit, iar dacă doriți să spargeți monotonia all inclusive-ului, ascultați ce vă voi arăta și priviți ce vă voi povesti în continuare :)

Așadar, luați/închirați o mașină sau mai bine un moped (avem nevoie de niște aventură, n'est ce pas?) și mergeți pe șoseaua foarte îngustă și șerpuitoare, prin fermecătoare și autentice sate elene, până când, deodată veți vedea intrarea de mai jos, aflată la marginea unui sătuc, Stagira, fostă mare cetate antică (polis?). 

Așa arată intrarea în parc, nu vă faceți griji, parcarea este foarte mare, este loc pentru toată lumea. Taxa de intrare e aproape simbolică, undeva pe la 1 euro, dacă mai țin eu bine minte. Se zice că parcul acesta e unui tematic, inspirat din una din scrierile anticului Aristotel: Phisyca. Parcul este bine îngrădit de un gărduleț artizanal, ca să delimiteze cumva "curtea școlii". 

Și fiindcă tot spuneam eu că am venit la școală, ceea ce ni s-a oferit la Stagira a fost ideea de școală "outdoor", idee pe care cu greu ne-o mai putem imagina astăzi. Cum adică sală de clasă fără pereți? Ei uite că se poate!

În curtea școlii sunt amplasate atât băncuțe, cât și tot felul de aparate, care au ca scop gimnastica. Gimnastica minții, logica. Cu ajutorul căreia încercăm să explicăm tot felul de fenomene mai mult sau mai puțin artificiale pe care, cât de curând, cu multă curiozitate, urmează să le generăm.

Domnul profesor Aristotel așteaptă cu indulgență să ne liniștim ca să poată începe lecția. 

Potrivește răvașu-i în palmă și ne invită să cercetăm primele fenomene fizice.

Discurile hipnotizante! (Hehehehe! câtă șmecherie, uite cum să cumințești elevul, ca să te asculte toată ora!) Și purcedem fiecare în a-l hipnotiza pe celălalt, învârtind cu multă râvnă discurile vrăjite! 

 Efect vizual halucinant! Fascinant! Haios!

Ispitiți în studiul științelor naturii, ne îndreptăm pașii spre pendul:

Un mic impuls, și ne afundăm în fizică, generând un perpetuum mobile (de speța întâi, parcă).

Continuăm jocul, îndreptându-ne spre bilele spânzurate de niște frânghii.

Nu prea aveam idee ce se poate face cu bilele alea, singura idee ce mi-a venit a fost să trag de funiile alea, ca și când aș fi tras clopotele. Lângă acel amplasament am descoperit și instrucțiunile de folosire, cioplite-n 3 limbi: greacă, engleză și germană.

Deci da!,  dom'le,  acum avem sarcinile de lucru puse la îndemână, să vedem cine le vine primul de hac! 

Ciudat lucru mai este și inerția!

La un moment dat, un ins răcnea într-o parabolică. Evident ne-am apropiat de dumnealui, să vedem de ce ne deranjează lecția. 

 Apropiindu-ne de parapolice, am descoperit și instrucțiunile de folosire ale lor.

Melteanu nu știe nici engleză, nici germană, nici greacă. Așteptăm să-și termine incantația. Apoi trecem noi la "aparat". Am șoptit, pe un ton liniștit, că doar așa ni se cerea: "σαγαπω".  Și am fost auzită în cealaltă parabolică. Am inventat telefonul fix :)

După vorbe de iubire, respectând tradiția Julietei și a lui Romeo, urmează scena cu serenada. Drept pentru care, toată atenția ne-a fost captată de  pentafon (un văr de-al lui xilofon).

Ne-am cântat serenadele cum am putut noi mai bine, încercând să deranjăm cât mai puțin. Ei au dat-o pe ritmuri rock. :)

Timpul trece fără să simți. Oare cât o fi ceasul? Păi să ne uităm:

Nu prea am avut noi soare mult , dar cică arată data și ora cu o foarte mare exactitate! Și zodia o mai arată, asta ca să fie și pe placul pițipoancelor.

După ce ne-am ancorat în timp folosind ceasul solar, e destul de ușor să ne putem orienta în spațiu, folosindu-ne de busola uriașă.

Abundența fenomenelor acustice și optice ne impresionează foarte mult. Era de așteptat să găsim și prisma cu spectrul solar, dar și lentila cu ajutorul căreia să aprindem focul.

Lentila avea o mică suferință, dar sunt convinsă că nu ireparabilă. Aș fi vrut să încerc să dau foc unei hârtiuțe, unei frunzulițe. N-am avut soare puternic, dar acum, în iulie-august, nu mă îndoiesc că experimentul ar fi reușit.

Privim în zare, printr-un telescop, în care ni se promite că putem zări muntele Athos, sau marea Egee. Din cauza norilor, nu am reușit să vedem chiar până acolo.

Ca să mai consumăm energie, folosim mecanismul ce va genera furtuna-ntr-un pahar :)

Vreau și eu turbina mea!!!

Timpul s-a scurs printre valurile generate de undele turbinei mele. Pauza e aproape. Pauza mare! Ne îndreptăm spre taverna care e în curtea "școlii".

Imaginea din sala de mese  nu îți dă voie să uiți unde ești. Pictura murală, cu siguranță e opera unuia dintre elevii mai puțini talentați, dar cu multă voință. Trebuie să încurajăm toți copii, nu-i așa?

Ora de fizică s-a sfârșit. Aristotel și cu ai săi au dat ceva omenirii. Noi ce vom da omenirii? Ce se va ști despre noi peste 2000 de ani?!?!? Că am fost generația cu probleme mari la bac?