Televizorul din bucătărie

Nu-mi mai place televizorul din bucatărie. Deși e mic, argintiu și se încadrează-n peisaj, parcă nu mai suport ce are el de zis. Când spăl câte-o farfurie, un castron sau câte-o ceașcă de cafea îmi spune numai prostii: omoruri, violuri, bătăi, scandaluri. Nu-l mai vreau. Am înlocuitor pentru el, mai ales acum că e vremea frumoasă. Nuș' dacă mai vă amintiți de pozele astea puse cu alte ocazii pe frumosul blog, cu ocazia unor postări ceva mai interesante (și oarecum interactive) ?

Banca-dormitor

Adormitul de pe banca-dormitor

Cameristul și punga orange pe care n-a furat-o nimeni de cu o seară-nainte

Parcarea cu mașini roșii - Alba era în vizită

Poza asta îmi aduce aminte de mașinile hatchback :))

Mureș și grafitti cu BEN

Biserica din Subcetate - e părăsită, dar eu mai sper că-și va reveni odată și-odată, ca niciodată

The Best Goalkeeper ever

Ziceți și voi, chiar îmi trebuie televizor cu tonciuri și sânziene buruienoase, cu urlete și nesimțiri, cu vrăjitoare și mult paranormal, cu furtișaguri demascate, bacalaureate aranjate, cu telenovele și mai nou cu reality-telenovele cu actori tâmpiți cu voci urlătoare?  Nu-mi trebuie, dom'le, nu, nu, nu, nu, mersi, dar nu. De ce? Păi pentru că de exemplu azi am avut parte de următorul program:

Pe la 10: Mireasmă de ceai proaspăt de tei. (Sandibelo, dacă ești pe recepție îți dau și ție)

Pe la 10 și un sfert: degustat iaurt cu gust de cafea.

Nu mi-a plăcut, e dulce și eu beau cafeaua fără strop de zahăr. Așa că am pus niște apă la încălzit în microunde să beau un nes amar și bun. Între timp, la TV e o altă emisiune: Doamna și Vagabondul, de data aceasta nu sunt legați printr-o spaghetă, ci printr-o lesă:

Cafeaua e gata, o sorbim liniștiți în timp ce sub nasul nostru se derulează evenimente deosebite. Cezărică ăsta e de comă :)))

Baba-l alintă, e copchilul ei :)

S-au odihinit și acum pleacă împreună la cumpărături. Sfârșitul episodului. Publicitate și promo.

Încă un ceai pentru duamna!

Baba a pupat cățelul. Acesta s-a transformat într-un tânar chipeș cu cămașă și rucsac orange. Baba cu basma a devenit o tânără adorabilă cu pălărie din material camuflaj.

Chiar dacă picură ploaia încet peste ei, banca le-a purtat noroc, nu vor să o părească așa de curând. Se uită în dreapta - liber, se uită în stânga - la fel, liber.

În față nu s-au uitat, și nici în sus, unde era un paparaț' de-ăla. Și i-a zis el ei: "Vrei să fii soția mea?" Și ia zis ea lui: "Da!"

Și au făcut o nuntă ca-n povești(ri adevărate de la Protv). Cu lăutari și hora miresii pe trotuarul din fața blocului:

(Tomberonul din planul secundar se potrivește perfect evenimentului!).

Iar eu m-am apucat să pregătesc o friptană dintr-un cotlet de porc, că doar nu era să mă uit la TVfereastra toată ziua.

E mai mult decât clar ce invenție am făcut, nu? O felie de cotlet, învelită în 2 felii subțiri de bacon.

Am pus la copt într-o tavă, pe hârtie de copt. Am prins preventiv baconul cu o scobitoare. Acum știu că nu e necesar, baconul se strânge frumos și nu pică de pe cotlet.

Am făcut și o emulsie din 3 linguri de ulei de orez cu un praf de sare și boia iute. Nu puneți prea multă sare, s-ar putea ca baconul să aibă sare în exces, numai bine pentru carnea din cotlet.

Dați tava la cuptor. Publicitate. Promo. Finalul în emisiunea viitoare.

Vă asigur că a fost delicios. Cu salată de castraveți, mărar și usturoi. Că doar suntem la nuntă. Am și manichiură adecvată.

Dar asta v-am spus că e deja poveste din episodul următor! Hai că vă dau niște secvențe din episodul următor.  Mireasa descoperă că Cezărică e Cezărică în timpul zilei, iar noapte devine Cezar, băiatul cu cămașă (sau fără, whatever!). Parol!

Așa că am apelat la vrăjitoare ca să rupem blestemul. Am angajat o gașcă de golani băieți și fete din fața blocului să împrăștie - cu grație! -  coji de semințe de dovleac. Prăjite și sărate.

Cel/cea care va avea neșansa să curețe locul va lua blestemul lui Cezărică ...

 

V-am pupat, hai, pa-pa!

Breaking news: tocmai ce am avut parte de focuri de artificii. Dar până nu învață paparațul cum să facă poze noaptea avem parte doar de atât:

De Dragobete

Anul trecut Dragobete a primit un chec. Făcut într-o mare viteză și care arată într-un mare fel. Anul acesta nu puteam să-l privez pe Dragobete de bucurii culinare. M-am tot gândit ce-aș putea să-i fac. Până seara târziu când de regulă apare Dragobete acasă mi-am zis eu că îmi va veni vreo idee. Așa că mi-am pus pe față o mască dintr-un gălbenuș amestecat cu o lingură de miere și vreo 2-3 stropi de lămâie. Și mi-am zis că e momentul să văd și ultimele episoade din Grey's. Când în Grey's drama era la cote maxime pentru o astfel de telenovelă un asemenea serial, și când masca începuse să-mi cam strângă obrajii și să-mi întindă ochii cam ca la chinezoaice, brusc am fost întreruptă de țârrrr-ul telefonului. "În cin'ș'pe minute vin acasă". "Da?!", am zis oarecum surprinsă. "Te-au dat afară?" - întreb. Râsete transformate-n hohote am auzit prin telefon.  Mă uit înspre fereastră și constat că încă e lumină afară. Mă uit la ceas și constat că merge bine, la fel cu ceasul televizorului, la fel cu ceasul de la microunde, la fel cu ceasul telefonului. Mă uit și la telefon să mă conving că era Dragobete la telefon. El era.

Idee de meniu de Dragobete nu mi-a venit, că n-a avut vreme să-mi vină. Măcar să-mi dau rapid masca de zombie de pe față și să-mi pun zâmbetul drăgălaș la locul lui! Parcă și oul de-abea se spăla de pe obraji. Oul? Ouă facem pentru Dragobete, e clar! Și le-am făcut!

    

Dăm drumul la cuptor în prealabil. 5 ouă le-am bătut spumă cu mixerul. Aproape s-au dublat, ce măi, chiar s-au triplat în volum, așa de bine s-au aerat! Până mixerul și-a făcut treaba, eu am tocat fin-fin,  fâșii de kaizer. Dar știți cât de fin? Așa, firicele, cum se vede și-n poză. Am adăugat 2 linguri rase de gris (păi da, low-carb mănâncă și Dragobete - la el se vede taaaaaaaare bine chestia asta, mor de ciudă!). Și am adăugat și o lingură de smântână, că rău n-are cum să fie. Am uns cu unt o tavă mică, și-am turnat compoziția în tavă. Deasupra am ras niște telemea de oaie și niște cașcaval. Nu trebuie sare, fiindcă sunt destul de sărate și kaizerul și brânzele. Se dă tava la cuptor, 180 de grade, cam 7-8 minute (uitați-vă și voi prin geamul cuptorului ca să vedeți ce întâmplă pe acolo.) Am pregătit într-un castronel 2 linguri de smântână frecate cu puțin usturoi. Când s-a rumenit frumos omleta (vedeți ce crustă frumoasă a făcut?) se taie pătrate, iar pătratele se taie pe diagonală obținând niște triunghiuri. De preferat isoscele. (OMG!) Se asamblează frumos omleta pe o farfurie astfel: se pune un triunghi care se va unge cu o linguriță de smântână cu usturoi. Se pune deasupra acestei smântâne cel de-al doilea triunghi. Așa nu va mai fi seacă, înecăcioasă omleta (așa-mi pare mie). Și fiindcă n-am apucat să toc încă nimic în afară de hârtie cu foarfeca cea nouă, am profitat de ocazie și am pregătit un decor urât din pătrunjel. Și vreo două-trei măsline. Light, așa scria acolo la galantar.

Țârrr! Țârrrr! Mai întârzii puțin, dragă. Ok, mai am timp de dramele din Grey's. (De ce m-aș enerva, nu?) 

Și ce frumos voi reîncălzi la microunde omleta mea coaptă la cuptor. Poate c-am să fac și-un ceai. Mai văd eu. 

Iubiți-vă și aveți înțelepciunea toleranței și empatiei!

 

O pungă cu mâncare

Off course, și de data aceasta low carb, oh yeah!

Deci ziceam eu mai zilele trecute că țin dietă low carb și disociat, 2 în una, că e mare nevoie... E luni și sunt la a doua zi de carne. Ieri, fiindcă a fost duminică, am avut grătar. Dl. Happy a mâncat ceafă de porc, eu pulpe de pui. Cu mujdei. Și gumă de mestecat orbit mentolată. 

Azi până pe la 3 după-masa am avut doar niște cafea, niște ceai și gumă orbit mentolată. La trei fix, am scos din congelator o pungă cu pulpe de pui. 

Apoi mi-am pus întrebarea "cum puii mei să fac eu pulpele astea?". Căutând prin sertarul cu condimente tot felul de plicuri, borcănele cu tot felul de smacuri de pus în mâncare am dat de un plic mai aparte, pe care uitasem că-l am.

Ta-dam! - mi se aprinsese beculețul ăla cu ideea.  M-am decis instant! Pulpele de pui se vor băga în pungă. Am consultat rețeta de pe plic, să nu fac vreo drăcie:

Îmi era cam foame, altfel făceam o groază de analiză pe textul expus. De exemplu cum e aia să faci cozonacul la pungă? Haide , bre, că-i prea de tot! Zghiorț-zghiorț zise stomaucl meu. An-tan-te, bite mane te , bite mane compane, an-tan-te - zise gura mea, în timp de mâna alegea borcănele ce ieșeau din joc în urma incantațiilor trebuincioase complicatei rețete.

Vouă s-ar putea să vă iasă alte combinații de condimente, nu e nici un bai, ăsta e farmecul rețelor cu incantații. Repet indicația de pe plic, adică partea aceea cu "preparatul condimentat se introduce în pungă". Hait, că mie nu-mi iese bine faza asta, drept pentru care îmi permit să introduc în pungă mai întâi condimentele:

... și mai apoi pulpele congelate. Leg punga la gură. Apoi încep să smotocesc pulpele (omg!).

Am pus punga-n tavă, am înțepat-o de câteva ori, iar  tava am pus-o-n cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius. Nu cred că a durat mai mult de 15 minute până am simțit miros fain din cuptor. Între timp am mai studiat ambalajul plicului cu cele 8 pungi, și mi-am dat seama că-s tută. Am descoperit în plic, lângă pungi ața aia cu care se legau pungile. Eu le-am legat cu ață de cânepă, din ghemul din sertarul cu smacuri. Mnoah, kalatzară, la mine e rustic, da? După vreo 20-25 de minute deschid cuptorul și tai punga în care pulpele de pui erau frumos înăbușite. 

Puteam să le las așa, dar prea ar fi fost de regim. Drept pentru care le-am mai lăsat pentru vreo 7-10 minute în cuptor până au prins o crustă ademenitoare.

Am mâncat de fapt două pulpe și aș fi mâncat-o și pe a treia, atât de fragede și aromate erau.  

Mâine e ultima zi de carne, sunt curioasă ce-oi mai face? Aveți idei de împărtășit?

Later edit

Încă-mi caut mașina ideală. Ia, idei pentru tunning:

Nu-i rău, nu rău de loc. Notat, salvat. Mvai.

Ceai de morcovi cu gârteni

Pfff! Nici nu știu cum să-ncep. Mă uit ba la monitor, ba la unghiile de la picioare, ba în tavan și mai molfăi câte-o saloană. Ultima punguță pe iarna asta, promit. Simt așa, ca o stinghereală, că de ceva vreme, o doamnă cu care nu prea am interacționat, mi-a lăsat un dar la ea în blog. Întâmplător, abia azi am găsit dedicația ei. Deh, am avut "treabă" multă, am behăit aici și la fetele cucuietele-n bloguri. 

Mi-a făcut plăcere, self esteem-ul meu acum e la apogeu. Recunosc deschis că m-a cuprins așa, o fâstâceală, exact așa cum am fost la prima serbare de Crăciun în grupa mică, atunci când, deși am știut atât poezia mea cât și toate celelate poezii din serbare, n-am fost în stare să spun vreo vorbă - de se uitau toți părinții celorlalți copii la mine ca la un copil cu nevoi speciale. Sper să-mi treacă fâstâceala la fel de repede ca și atunci la serbare. Îmi amintesc că atunci fâstâceala mi-a trecut repede, chiar imediat după serbare. Devenisem din nou (prea) grăitoare, recitându-i maică-mii tot spectacolul, și explicându-i că eu știam să zic toate poezele și de față cu ceilalți oameni, dar nu cred că ăia chiar erau interesați de ceea ce aveam eu să le spun, fiindcă ăia erau curioși de puradeii lor. Bineînțeles că în ziua aceea mi-a fost refuzată recompensa zilnică (putea fi o gogoașă, o înghețată, o acadea din piață, sau o șuhaidă). Am poftit la șuhaidă. Maică-mea n-a apreciat recitalul meu. O lungă perioadă de timp am fost complet nedumerită de comportamentul maică-mii. Încă mai am dubii, nu a apreciat corect valoarea mea artistică ... A doua zi în drum spre grădiniță, i-am spus poezii lui taică-meu. Ca să tac, mi-a cumpărat o șuhaidă. Am ajuns la grădiniță ca un clovn, doar că aveam mască din ciocolată.

Ehhhh, dar să revenim la ceaiul cu pricina ... de morcovi da? E bun tare. E de post. Și e bun mai ales după excese culinare (în cazul meu exces la mâncat bomboane de pom). De ce avem nevoie? Imaginea este grăitoare:

Evident că se curăță de coajă rădăcinoasele și dovlecelul. Se pun rădăcinoasele la infuzat fiert în 2.5 litri de apă rece, așa cum am văzut la Academia lui Horia Vârlan sau la Cireașa de pe tort (nu mai știu sigur).

Când verdețurile (a.k.a rădăcinoasele, așa le zice la noi, pe la Banat) s-au fiert, se pune și dovlecelul și se mai dau vreo 2-3 clocote.

Într-o altă oală se pun la fiert cam 500 ml de apă cu 1 linguriță de sare. Când clocotește se pun în ea aproximativ 100 de grame de gârteni. Ungurești. Din 4 ouă. Adică așa ceva:

 

 Cam așa arată gârtenii:

(Dl. Happy zice că a văzut pe canalul tv PV cum momeau ăia niște pește cu kukoți din ăștia. Eu nu pot să înțeleg cum poți să te uiți la o emisiune unde unii stau cu bățul în baltă...)

Se fierb gârtenii al dente. Se scurg de apă și se trec sub un jet de apă rece. Tot la Horia la tv am văzut.

Într-un castron se pun gârtenii. Peste ei se toarnă infuzia de legume. Se potrivește de sare și piper. Se servește în ceașcă specială. Eu n-am avut. Așa că am servit această infuzie din farfurie. 

Ca și în cazul ceaiurilor precedente, am mâncat și produsele infuzate. Un deliciu.  Gust ușor dulceag de morcovi, aromă delicată de țelină și rădăcină de pătrunjel, înobilat cu un praf de piper negru proapăt rășnit. Divin. Poza e blițuită, fiindcă am făcut-o la ceas de seară. În realitate zeama are o culoare gălbuie. Dacă aveam și o frunză două de pătrunjel, era perfect! N-am avut. Dar a fost aproape perfect! Sănătate la farfurie.

Desertul l-am redus la :

Mai mult ca perfect!

P.S. Revin la scena de Crăciun, îs leșinată după grăsunelul din reclama asta:

Pijama's Day

Pe 3 decembrie e ziua mondială a persoanelor cu handicap. Azi e Ziua mondială a drepturilor omului. Cum nu am prea multe handicapuri la vedere (zic eu), nu puteam aniversa prima sărbătoare. Dar cum oameni suntem toți, am decis că e obligatoriu să-mi sărbătoresc și eu drepturile mele. Cum le-am sărbătorit? Nu prin bal-mascat. Nici prin party și after-party. Ci am decretat ziua de azi ca fiind Paijama's Day. O dată, de două ori pe an o aniversez, și mă bucur de ea din plin.

Ce este Ziua Pijamalei? E o zi în care sunt singură acasă. În care n-am nici o obligație socială. În care nu am voie să mă schimb de pijama. În care nu am voie să fac patul. În care am voie să lenevesc. Să-mi pun măști cosmetice pe față. Să-mi pun lipiciuri pentru puncte negre pe nas și să nu-mi pese, fiindcă nu mă vede nimeni. Și la sfârșitul zilei să mă răsfăț cu o baie cu spume, iar mai apoi să trec din nou în pijama și țuști! în vârful patului. Și dacă seara se încheie romantic, pot spune că este mai bine decât la after party, n'est ce pas?

Oameni suntem și-avem dreptul la mâncare. Dimineața am păcălit-o cu un iaurt cu niște cereale. Apoi am băut sorbind cu patimă ceaiul aburind din ceașcă. Apoi am mâncat și felia de lămâie, deși lumea zice că nu e bună, pentru că lămâile din hiper-super de la noi nu sunt eco. Îmi asum acest risc, voi să nu faceți ca mine, vă rog.

Pe la ora 4 după-masa, mațele începuseră dialogul. Băh, sarbătoare-sărbătoare, dar chiar așa, pe sec? Îi promisesem lui Sandibela că-i pozez azi o mâncare, deși eu știam că azi  e pijama's day, deci nu e voie la bucătărie. Așa că, de dragul ei, am încălcat regula de baza a pijama's day, și am pregătit ceva rapid de mâncare:

Pijama's day cake

Aaaa? Ce spuneți? Arată bine! E ca un boț de bulz! Vreți să vedeți și o secțiune? Ete! (vorba Sandibelei):

Secțiune pufoasă, proaspătă, aromată, fierbinte, aburindă!

Acum că v-ați prins ce e cu pijamas's cake-ul, e cazul să vă dau și rețeta, repede-repede până se mai răcește un pic secțiunea ca să o pot mânca. În vârful patului, dar să nu mă spuneți la Mr. Happy, că nu-i place să mănânc în dormitor.

Așadar, într-o crăticioară se pune la fiert o cană mare de apă, un praf de sare și 3-4 linguri de făină de mălai grisat. Made în Hungary am avut eu. Ca să fiu foarte exactă cu rețeta. De teama cocoloașelor din mămăligă eu pun făina încă de la început, și amestec cu telul pară până s-a făcut mămăliga tare. 

Am pregătit un vas ceramic pentru a coace cake-ul. Am pus pe fundul vasului o felie mare de șuncă. Peste ea am pus un strat de mămăligă. Iar peste mămăligă am pus bucăți de cașcaval. Afumat am avut, dar e bun și cel neafumat. Sau orice fel de brânză aveți voi prin frigider.

Un praf de paprika iute aromează perfect pijama's cake-ul.

Se pune și al doilea strat de mămăligă. Apoi se nivelează frumos, cu o lingură înmuiată în apă.

Cu aceeași lingură facem o adâncitură în mijlocul cake-ului. Se pune o picătură două de ulei acolo (un strop de ulei, da?)

În adâncitură se pune un ou.

Se pudrează cu puțină paprika, și se dă la cuptor. 180 de grade , 10-12 minute. 

E gata când cake-ul are o crustă frumos mirositoare.

Se lasă puțin la răcit, ca să poată fi frumos răsturnată pe platou. Aici felia de șuncă de pe fundul vasului se dovedește extrem de utilă.

Se ornează frumos platoul pe care se așează pijama's cake-ul. Am feliat un ardei copt. Apoi am căutat în frigider niște smântână. Aveam doar Făgăraș.

I-am făcut un moț dintr-o lingură de făgăraș din ăsta. Desigur, mi-am admirat manichiura de sezon. Apoi am făcut o poză în cinstea pijama's day, ia, să se observe cât eram de asortată:

  

Deci ie rozzz, la fel ca telefonu-mi. 

Am căutat și ceva desert, că doar așa e la pijama's party. Am găsit Făgăraș. Din nou.

Deși m-ar fi tentat și

Mi-am mai admirat încă o dată peisajul de pe unghiuțe:

 Apoi am tăiat pijama's cake-ul. Arome deosebite, gusturi picante, lavă de cașcaval.

Until the next pijama's day, with all my love !

(este degetul inelar, să nu generăm alte discuții!)

Later edit: yahoo romania ne oferă "chifteluțe" - vorba cârcotașilor