Televizorul din bucătărie

Nu-mi mai place televizorul din bucatărie. Deși e mic, argintiu și se încadrează-n peisaj, parcă nu mai suport ce are el de zis. Când spăl câte-o farfurie, un castron sau câte-o ceașcă de cafea îmi spune numai prostii: omoruri, violuri, bătăi, scandaluri. Nu-l mai vreau. Am înlocuitor pentru el, mai ales acum că e vremea frumoasă. Nuș' dacă mai vă amintiți de pozele astea puse cu alte ocazii pe frumosul blog, cu ocazia unor postări ceva mai interesante (și oarecum interactive) ?

Banca-dormitor

Adormitul de pe banca-dormitor

Cameristul și punga orange pe care n-a furat-o nimeni de cu o seară-nainte

Parcarea cu mașini roșii - Alba era în vizită

Poza asta îmi aduce aminte de mașinile hatchback :))

Mureș și grafitti cu BEN

Biserica din Subcetate - e părăsită, dar eu mai sper că-și va reveni odată și-odată, ca niciodată

The Best Goalkeeper ever

Ziceți și voi, chiar îmi trebuie televizor cu tonciuri și sânziene buruienoase, cu urlete și nesimțiri, cu vrăjitoare și mult paranormal, cu furtișaguri demascate, bacalaureate aranjate, cu telenovele și mai nou cu reality-telenovele cu actori tâmpiți cu voci urlătoare?  Nu-mi trebuie, dom'le, nu, nu, nu, nu, mersi, dar nu. De ce? Păi pentru că de exemplu azi am avut parte de următorul program:

Pe la 10: Mireasmă de ceai proaspăt de tei. (Sandibelo, dacă ești pe recepție îți dau și ție)

Pe la 10 și un sfert: degustat iaurt cu gust de cafea.

Nu mi-a plăcut, e dulce și eu beau cafeaua fără strop de zahăr. Așa că am pus niște apă la încălzit în microunde să beau un nes amar și bun. Între timp, la TV e o altă emisiune: Doamna și Vagabondul, de data aceasta nu sunt legați printr-o spaghetă, ci printr-o lesă:

Cafeaua e gata, o sorbim liniștiți în timp ce sub nasul nostru se derulează evenimente deosebite. Cezărică ăsta e de comă :)))

Baba-l alintă, e copchilul ei :)

S-au odihinit și acum pleacă împreună la cumpărături. Sfârșitul episodului. Publicitate și promo.

Încă un ceai pentru duamna!

Baba a pupat cățelul. Acesta s-a transformat într-un tânar chipeș cu cămașă și rucsac orange. Baba cu basma a devenit o tânără adorabilă cu pălărie din material camuflaj.

Chiar dacă picură ploaia încet peste ei, banca le-a purtat noroc, nu vor să o părească așa de curând. Se uită în dreapta - liber, se uită în stânga - la fel, liber.

În față nu s-au uitat, și nici în sus, unde era un paparaț' de-ăla. Și i-a zis el ei: "Vrei să fii soția mea?" Și ia zis ea lui: "Da!"

Și au făcut o nuntă ca-n povești(ri adevărate de la Protv). Cu lăutari și hora miresii pe trotuarul din fața blocului:

(Tomberonul din planul secundar se potrivește perfect evenimentului!).

Iar eu m-am apucat să pregătesc o friptană dintr-un cotlet de porc, că doar nu era să mă uit la TVfereastra toată ziua.

E mai mult decât clar ce invenție am făcut, nu? O felie de cotlet, învelită în 2 felii subțiri de bacon.

Am pus la copt într-o tavă, pe hârtie de copt. Am prins preventiv baconul cu o scobitoare. Acum știu că nu e necesar, baconul se strânge frumos și nu pică de pe cotlet.

Am făcut și o emulsie din 3 linguri de ulei de orez cu un praf de sare și boia iute. Nu puneți prea multă sare, s-ar putea ca baconul să aibă sare în exces, numai bine pentru carnea din cotlet.

Dați tava la cuptor. Publicitate. Promo. Finalul în emisiunea viitoare.

Vă asigur că a fost delicios. Cu salată de castraveți, mărar și usturoi. Că doar suntem la nuntă. Am și manichiură adecvată.

Dar asta v-am spus că e deja poveste din episodul următor! Hai că vă dau niște secvențe din episodul următor.  Mireasa descoperă că Cezărică e Cezărică în timpul zilei, iar noapte devine Cezar, băiatul cu cămașă (sau fără, whatever!). Parol!

Așa că am apelat la vrăjitoare ca să rupem blestemul. Am angajat o gașcă de golani băieți și fete din fața blocului să împrăștie - cu grație! -  coji de semințe de dovleac. Prăjite și sărate.

Cel/cea care va avea neșansa să curețe locul va lua blestemul lui Cezărică ...

 

V-am pupat, hai, pa-pa!

Breaking news: tocmai ce am avut parte de focuri de artificii. Dar până nu învață paparațul cum să facă poze noaptea avem parte doar de atât:

Trista realitate

... descoperită în știrile de la yahoo:

Probabil deja se resimte efectul promisiunii de mărire reîntregire a salariilor bugetarilor. Deci nu mai există nici măcar o speranță, dacă BNR a ajuns să se țină cu dinții în halul acela!

A venit primăvara cu soare mult, cald, plimbări și pupături în parc!

Flori ,fete, (filme și), băieți

Azi a fost baba mea. A fost o doamnă frumoasă, splendidă, cu soare, cu flori, cu tentații ciocolătoase și cu arome de cafea. Deci mă aștept la un an bun așa cum a fost babușca mea. Ca să fiu în rând cu lumea ar fi trebuit să încep cu nelipsitele flori din zilele astea. Încep acum. Cu ocazia asta mă laud că am îmbogățit colecția de orhidee. Și cum la noi orhideele sunt doar phalaenopsis, după cum în timpuri ceaușiste flori erau doar garoafe - iacă, zicem să fie primite și să ne trăiască. Ie-te vă prezint pe nou venitele Alba și Roza:

Îmi place "tatuajul" pe care-l are Alba la mijloc, zici că ar fi un fluture cu cap de leopard. Iar Roza e bestială cu roșul ei portocaliu de pe buze. Roza e cu fițe, are două fețe, una roz și pe verso e galbenă. 

Anul acesta Lila a ieșit foarte cărnoasă, voluptoasă:

Galbena a fost mamă eroină, are cinci ramuri încărcate cu flori. Dar i-a fost destul de greu să le crească, florile-i sunt tare mărunțele. Dar tot e o drăguță cu vinișoarele-i mov din obrăjori și buzele-i bordo:

Acum aș vrea să le adun pe toate într-un ghiveci - trebuie să mă duc să caut la magazin ceva, fiindcă deja arată ciudat atâtea ghivece la un loc:

Ptiu să nu le fie de deochi!

Voi ce mai ziceți? Ce mai faceți? Cum v-au fost babele? (Mâine e ultima babetă, apoi urmează nuj câti moși).

Fir roș' răsucit c-un alb

Fetete cochetele, se duse iarna cea mare, azi fu prima zi de babe. Nu noi babe, ci știți voi despre care babe Dochii este vorba în propoziție.

Frig dimineața, mai însorit după-masa, ca în luna lui Mart(i)e. Cei doi bărbați importanți din viața mea și-au făcut încă de ieri prezența, în mod discret.

 Buchetul e handmade, nu e de cumpărat, și e făcut cu multă dragoste. De tată. :)

Inimioara din aur a lui dl. Happy are și garanție, și funda din fir de mărțișor a fost făcută exact în fața lui, asta ca să se certifice autenticitatea.

Mi-a plăcut și firul mare pe care l-a făcut Bia și l-am atârnat la loc de cinste pe panoul din plută pe care păstrez o mică parte din minunile minunate.

Nu am avut inspirația de a imortaliza pentru nemurire restul de mărțișoare chicioase rău, da' știți cât de rău????!!!! Îmi pare rău că le-am pus la coșul de gunoi...mai ales când am descoperit că Sandibela face colecție de ele. Am primit și-o floare-pom, din aia făcută pe-o piatră din sârmă din aia subțire. Hidoșenia venea de la florile multe, mici, rozzzz și din plastik. Transparent. M-au luat instant transpirațiile când am văzut-o. O colegă mi-a spus că-mi dă un mileu din plastic să-l pun sub pietroi. Iar mileul să-l pun pe televizor. Nu mai am televizor din ăla lat, am televizor din ăla agățat pe perete, ca tabloul, deci unde să pun bolovanul cu floarea din plastic rozzz? Exact, ați ghicit! În coșul din plastic de lângă birou.

În drum spre casă m-am întâlnit cu niște băieți care mi-au oferit mărțișoare. Unul dintre ei mi-a dat un plic, sigilat în țipla lui de celofan, în care era o felicitare handmade. Mă și bucuram de urările scrise mână. 

Păcăleală, zici că era 1 Aprilie. Păi felicitarea handmade avea încă "ceolofanu" pe ea, cum să cred că era scrisă. Dacă o vreau scrisă n-am decât să mi-o scriu singură.

Și în final, să știți că n-am depus la marele coș chiar toate marțafoaiele chinezești (adică broșele cu piatră și sclipici), antice (adică cele din recolta de anii trecuți) sau din altă categorie care mi-e personal în scapă la momentul de față. Nu m-a lăsat sufletul să arunc frumusețea asta de marțafoi, clar că e handmade și ăsta, ori mie-mi place handmade-ul.

Ce-are că s-a spart unpicuț punga de ambalaj? Ete, Sandibelo, hai de-l ia și ți-l pune la colecția ta. E frumos marțafoiul, ie albastru, ie cu codițe, și ți-l și împrumut de tot. Zici că e obiectul ăla care se dă la mirese (lol). Doar că are unpicuț de defect la ochi marțafoiul:

Îi cam fuge-un ochi, și creatorul marțafoiului a făcut niște vodoo, uite cum a înfipt acul, direct în inimă! Eu sper că e de bine.

Deci Sandibelo, nu mă refuza, că poate mă supăr și îți aduc un coș de gunoi plin cu marțafoaie care mai de care!

Vă fac mai încolo și-un ceai, să nu ziceți că n-ați primit nici măcar o rețetă pe ziua de azi! Hai, vă pup!

P.S. Care când aveți babele? A mea-i pe opt, am zis!

Later edit:

La fleur ... roz

Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:

Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:

Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?

Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:

Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.

Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!

Un nou moment magic

Seara s-a cam lăsat mult așteptată. Ziua, chiar dacă a fost o zi de luni, a fost mai blândă decât ultimele luni din luna trecută. Ajunsă acasă, n-am avut stare. Mi-am făcut introspecția și am ajuns la concluzia că are sens să-mi curăț botinele și să le așez pe pervaz într-o dulce așteptare. Apoi, m-am cuibărit în fotoliu, molfăind o clementină. Când s-a terminat clementina, am desfăcut o pungă de saloane. La început le-am ales pe cele cu jeleu. Apoi m-au apucat mustrările, m-am simțit ca atunci când eram copil și mâncam din cozonac doar umplutura. M-am apucat să ghicesc aromele: cocos, marțipan, rom, scorțișoară, nucă, portocale.  M-am dezlipit cu greu de punga cu saloanele pe care le-am așteptat un an întreg. Tipil, m-am strecurat la fereastră, căutând să văd dacă a venit. N-a venit. Încă. Dar știu că va veni. Ah! Eu nu mai am răbdare!

La voi a venit????  

Nuntă - reloaded

Bună seara, prieteni! (vorba cântărețului)

E aproape miezul nopții, așa că e aproape trecută ora pentru bedtime story, chiar dacă mâine, dimineața iar va veni nemilos de repede. Dar cum ieri și azi, săptămânile trecute și vara trecută au făcut furori nunți regale, nunți de ciocoi românești și de alte etnii conlocuitoare, merită să relatez și eu de la trecutul eveniment de ieri noapte - ultimul anunțat din acest an. Cel puțin pentru noi. Din nou m-au apucat idioțeniile de a accepta să particip la nunți de oameni pe care nu-i cunosc. Mirele este coleg de job de-al jumătății mele, ne-a făcut un favor (contracost) acu' vreun an de zile, drept pentru care, ieri seara am onorat tânăra familie. N-am servit starea civilă și nici cununia religioasă, consider că asta ar fi datoria celor apropiați, am senzația că momentul ține mai mult de intimitatea lărgită (există oare așaceva?) a celor doi eroi principali. Ce-i drept, noi ne-am mobilizat mai greu ieri pentru eveniment, așa că am decis că vom ajunge cu vreo oră, o oră și jumătate cu întârziere la restaurantul în care a avut loc petrecerea. Timp în care m-am fâțâit prin piață în căutarea buchetului perfect. 

Nu știu cum e în alte părți, dar în Piața Mică din satul meu (deci înseamnă că există și o Piață Mare, da?) florarii parcă sunt la datorie 24/24, 7/7, 12/12. Iar oferta e deosebită, mi-am clătit ochii și sufletul cu frumusețea lor. Și-am meditat în sinea mea: ce buchet să aleg pentru o mireasă despre care nu știu nimic? Chiar și acum mă întreb oare cum o cheamă? (știu, bag capul în pământ...). Florarii mă asaltau/agasau cu întrebările: nuntă? zi de naștere? buchet mai mare? buchet mai mic? mai ieftin, la 15 lei e bine doamna? orhidee la 130? le las la 100 pentru doamna! 

Am decis că vreau un buchet care să se asorteze cu rochia mea. Nu aveam alt criteriu! Și am găsit un buchet cu niște trandafiri albi, și niște flori violet (nu știu cum le cheamă, arată ca macii doar că sunt violet, am văzut și albi, am o poză cu ăia albi, cine știe să-mi spună și mie cum se cheamă acele flori, please). Inconștient sau nu, am oferit miresei flacăra violet (e de bine :) ) .

Cu buchetul cel frumos cumpărat am plecat spre locația petrecerii. Cum suntem oameni maturi și responsabili, am mers cu taxi ca să nu fim nevoiți să facem abstinență la alcool. Că de condus mașina după ce am "consumat" nu se pune problema. Nu știi niciodată când apare piaza rea, pisica 13! 

Ajunși în fața restaurantului, vedem Mirele în parcare. Am considerat că ar fi fost frumos să așteptăm în fața restaurantului să-și termine mirele treaba din parcare, să-i dăm timp să ajungă în sala de restaurant ca să ne poată primi cum se cuvine. Oricum ajungeam să așteptăm în restaurant dacă intram, așa că am încercat să evităm penibilul. Deja luasem asupra noastră faptul că aveam întârzierea. Am observat că, în general, nu se prea mai ține cont de ora aia trecută pe invitație, ora aia e un fel de oră la care începe petrecerea, cine vrea se poate lipi și pe parcurs, deci e ok să ai o oarecare întărziere. Au fost cazuri în care nunta a întârziat și stăteam cu chelneriii în așteptarea nunții. Mi-am jurat că nu voi mai păți așa ceva. Ei, dorința mi s-a-ndeplinit, nu mai așteptam cu chelnerii, așteptam singuri! După un timp, mirele a apărut de la mașină, cu un costum de haine pe un umeraș. Ne-a salutat, văzându-și de treaba lui, pe noi predându-ne unui alt coleg, care știa unde eram repartizați la masă. Mi s-a părut aberant, dar nu mă mai miră nimic, asta e soarta mea pe la nunți! Am rămas totuși proțăpiți la intrarea în sala de mese, după ce un chelner ne-a pus în mâini câte o cupă cu șampanie. Măcar el știa ce datorie are. Mirele și mireasa nu prea știau. Dar nah, aveau o scuză, erau pentru prima dată în postura asta. Și noi la fel. Ce trebuia să facem cu șampania? Să o bem cu chelnerii? Să o bem între noi? Că nu aveam cu cine ciocni, nici mire, nici mireasă. La un moment dat apare mireasa, pasează rapid buchetu-mi de flori unui chelner (măh, chiar era mișto, nici măcar nu s-a uitat la el, știu că era inflație de flori pentru ea, dar orișicât...) și ne arată cu degetul direcția pe care trebuie să o urmăm ca să ajungem la masa dedicată onoraților oaspeți (cică ăia eram noi, măcar în sinea noastră). La masă găsim doi ortaci, cunoscuți la nunțile despre care am mai relatat pe frumosul blog, și încercăm să ne revenim ca să ne "sim(p)tem bine".

Ce să vă mai zic? Mâncarea a fost bună și multă (aperitiv rece, aperitiv cald - un rulou de șalău cu un moț făcut dintr-un crevete și cu garnitură de morcovi - io pe ăsta l-am săltat, a venit pre repede după aperitivul rece, mai țineți minte că noi avem o oarecare întârziere - supă cu gârteni, cartofi aurii și friptură și ceva ruladă din piept de pui, tort și sarmale). Am stat până la tort, deși cineva drag mie ar mai fi stat pentru sarmale, e înebunit după sarmalele de la nunți. N-am observat bufetul de fructe decât atunci când am plecat. A fost o chestie mișto, cu tot felul de fructe sculptate și cu fântâni de ciocolată, uite că a ajuns moda cu astea și la noi în sat, ole! Mai că m-aș mai duce la o nuntă doar ca să savurez atât vizual cât și gustativ bufetul. Pfoai!!!!! Ce mă oftic că nu l-am văzut mai devreme!

În rest, nu prea știu cine erau oamenii ăia care s-au căsătorit, parcă eram din filmul acela în care un el și cu o ea erau clandestin la o nuntă. Au venit de două ori mirii și pe la masa noastră (parcată pe ultimul rând de mese în fundul sălii după un stâlp). Ne-au urat ceva de "să vă simteți bine" noi am zâmbit și am mulțumit politicos. A doua oară au venit după ce au tăiat tortul, să ne întrebe dacă a fost bun. Noi încă n-am apucasem la tort, fiindcă eram cam ultimii la rând. A fost bun și tortul, blat normal cu cremă de ciocolată și boabe de vișine. Învelit în marțipan, dar ăla era foarte dulce.

Abstracție făcând de momentele ciudate de mai sus, seara a fost ok, păcat că psihic mă simțeam ca la nuntă (am eu buba la cap cu nunțile, știu). A fost nunta la care n-am văzut absolut nimic - eram după stâlp, jumătate de masă vedeau stâlpul, cealaltă jumătate erau cu spatele la stâlp.  Și de data asta au plimbat supa și friptura. Tortul a fost adus pe întuneric, dar nu știm ce s-a întâmplat "pe centru", de la periferie nu se vedea și nu se prea auzea decât muzica. Muzică multă ungurească, nu știm cine erau ungurii pe acolo, înțelesesem că toți erau români. La furatul miresei nu s-a făcut zarvă mare, la negociere a fost banal, cică să cânte nașu' două melodii. S-au decis la "Noi suntem români" și încă una tot cu Avram Iancu. Mă așteptam să cânte și imnul, măcar cele 4 strofe, că și-așa e plin scandal cu imnu'. Am avut parte și de doină (tradițională la supă?) și de "Ciocârlia" cântată la vioară (la friptură). După friptură a fost nuș' ce cântec popular cu tata care are fată, sau ceva de genu'. Și evident n-a putut lipsi nici "Pușca mea și cureaua lată" (bat-o D-zeu s-o bată, citat din lăutari). Lăutarii au anunțat la un moment dat dansul pinguinului. Nu s-a prea îngrămădit multă lume, drept pentru care într-un minut-două au omorât pinguinul. N-am scăpat de recesământul nuntașilor ("Cine-i născut în ianuarie? Hai sus-hai sus, hai sus"). Nici ăsta n-a avut succes, cel puțin așa se vedea auzea de la masa de după stâlp.

N-am văzut ce s-a întâmplat când a venit mireasa din furat, dar lumea de la centru, care a făcut roată în jurul lor (se) râdea. Ăștia de la masa noastră cică: să nu ne supăram, că o să ne dea DVD-ul cu nunta. Iai! De vis! N-am dansat, n-am jucat, n-am horit, n-am tropotit. N-am vrut. N-am avut loc. Dar ne-am plimbat pe malul gârlei, că restaurantul era pe mal. Și a fost bine. Chiar puteam trece și pe acasă și să revenim la sarmale, dar mi-a fost jenă să fac așaceva. Și mireasa n-a dansat pe masă. Doamne, ce nuntă, aproape frumoasă.

Să nu credeți că nu mi-a plăcut nimic la nunți în general. Uite de exemplu am spus clar că la nunta asta a fost mâncarea bună, băutură a fost destulă. Mi-a plăcut și rochia mea. Și buchetul cu care m-am asortat (și care se pare că mi-a plăcut doar mie). Mi-a plăcut că n-au fost oamenii care să lipească banii de acordeon. Sau de frunți. Și mi-au plăcut și chelnerii, au fost ok, doar e restaurant în buricul târgului. Mi-a plăcut în mod special modul în care schimbau scrumierele. Țineau cumva scrumierele la spate în palme, și acolo în spate, mâinele lor făceau scamatoria și puneau pe masă scrumiera curată.

După ce am mâncat tortul, am decis că  n-am văzut destul, și că putem merge la culcare, că doar eram ghiftuiți. Am dat să mergem spre "centru", acolo unde erau "cazați" mirii și nașii. Dar era gol. Am rămas iar ca papagalii pe acolo, și bine a fost, fiindcă am descoperit bufetul suedez de fructe. Când tocmai îmi găsisem ocupație, a apărut Mirele. Care, când a aflat că plecăm, a luat-o la fugă. Să ne aducă o cutiuță de prăjiturele. Și pe Mireasă. Ca să ne mulțumim. Mireasa a cerut să fie pupată. De noi. Voi vă pupați cu străinii? Uite, se pare că noi ne.

Disclaimer

Am decis să scriu despre nunțile la care particip fiindcă am constatat că multă lume vine aici, pe frumosul blog, căutând informații despre nuntă (nuntă în Certeze și nuntă la pocăiți e cap de afiș în căutări, habar n-am de ce). Dom'le, dacă sunteți în căutarea organizării nunții perfecte, vă rog citiți despre nunțile la care am fost și despre care am scris aici (n-am scris despre toate la care am fost, deci stați calmi, nu e foarte mult de citit ), poate aveți de învățat. Sau poate nu.

Casă de piatră tuturor! 

Despre nuntă și despre cărți

Mă amuz foarte mult de modul în care lumea dă de frumosul blog aici de față. Cea mai frecventă căutare, după case/vile/palate Certeze, este căutarea legată de nunți. Se întreabă lumea cum e la nuntă în general, dar și la anunite categorii în particular. Normal că o mare parte a acestor întrebări si-au găsit răspuns în paginile scrise de mine pe aici, că doar am fost și eu la vremea mea un stoic cronicar de nunți. Și fiindcă în ultimele luni lumea a fost asaltată la TV de nunta anului, a secolului, a mileniului, a universului și a cui o mai fi, mi-am zis că e momentul să pregătim prelegerea despre nunta ca la carte.

Iar cartea la care m-am oprit e volumul 7 din Poveștile bucătăriei românești, (R.A.R. - știați că are pagină pe facebook? eu nu, doar ce am descoperit-o!) cărți pe care maică-mea le-a cumpărat odată cu ziarul. De fapt ea avea abonament la ziare, și de când cu moda asta cu cărțile la ziar, tata a trebuit să schimbe cutia poștală ca să devină încăpătoare și pentru scrisori (eh, nu au mai primit bieții de ei scrisori de mult, a trecut moda asta, dar așa mi-a venit să la zic plicurilor cu facturi),  cărți postale/felicitări (puterea obișnuinței a unor prieteni vechi și foarte bătrâni), ziare, cărti, pliante cu reclame și cine mai știe ce alte minuni. Vorbind de scrisori și cărți poștale m-am surprins adesea bucurându-mă că-mi citeau -chiar și la telefon- din ele. ("Ne-a scris Cutare!", "Da?! Ce mai zice?", "Stai că-ți citesc!" - urmează lectura - "Frumos, ce om cumsecade e Cutare! Mâine am să-i trimit răspuns!" ).

Ahhh, să revenim la nunta ca la carte, fiindcă acesta am hotărât eu azi că va fi subiectul zilei. Nunta ca la carte nu e nunta ce-o vedem azi la știrile sportive și care ni s-a spus de nenumărate ori că a costat 1 milion de euro. Nunta ca la carte e nunta despre care am citit cu drag în R.A.R. și în care am surprins bucuria întregii comunități de a participa la eveniment. Din păcate, nu mai avem comunitate (sună îngrozitor, dar eu așa văd. Și din nou aș putea spune că și asta este o altă poveste de scris pe aici).

Las povestea să o citiți voi singuri din cartea mea.

Iar dacă v-a încântat povestea, nu pregetați și comandați și restul volumelor. Ba mai mult, chiar puteți lua cea mai cunoscucută cartea a lui Radu Anton Roman - Bucate, vinuri și obiceiuri românești- (editie nouă, îndelung revăzută și mult adăugită) că e la ofertă de vară, doar 40 de lei. Și pentru prietenii voștri nevorbitori de limbă românească aș spune că versiunea în engleză e un dar binevenit.

Referitor la darul de nuntă, "nu poți da mai puțin decât se dă, că intri-n gura lumii și ăla ești, nimic nu mai spală. Dacă dai mai mult, iar nu-i bine, zice (tot) lumea că vrei să te fălești și că faci pe nebunu'. În sfârșit, s-a dat darul, nașu' și socrii s-au pus pe numărat - acesta e momentul suprem al nunții- așa că dacă tot ai scăpat de bani, măcar să te și distrezi de ei!".  Și dacă ar fi după mintea mea, aș da pe lângă plicul cu darul de nuntă și un volum din cartea mai sus amintită. Fiindcă ce alt îndreptar de bună purtare (până la urmă buna purtare = o colecție de reguli conforme cu tradițiile și obiceiurile obștei), plin cu vorbe ale bătrânilor, mai bun decât ăsta aș găsi să-l pun ca temelie a viitoarei case de piatră și al urmașilor bine-crescuți?

P.S. Dacă se supără careva din cauză de drepturide autor, e simplu, dau delete la poze.