duminică, 20 ianuarie 2008

vineri, 18 ianuarie 2008

Sarmale


INGREDIENTE:

-foi de varză murată
-250 g varză murată tăiată fideluță
-2 cepe
-o mână de verdețuri pentru supă (morcov, păstrânac, praz)
-500 g carne de porc măcinată
-150 g orez
-200 g afumătură mai grasă (se poate pune chiar și cârnaț* de casă, eu am pus bacon)
-1-2 linguri de pastă de roșii
-100 ml vin alb
-foi de dafin
-sare, piper, paprika


Se pune varza murată la desărat în apă călduță (să nu fie chiar rece) și se trece la pregătirea umpluturii:

Se călește ceapa ...

... împreună cu morcovii, păstrânacul și prazul.

Orezul, ceapa călită, pasta de roșii și condimentele se amestecă în carnea măcinată.

Se pregătește vasul în care se vor coace sarmalele. Evident că ele se pot fierbe și pe flacără, dar nush de ce parcă-s mai bune de la cuptor. Eu le-am făcut de data asta în tava de cozonac (asa scria pe eticheta, dar e o tava lata cam cât un lat de palma cu degetele răsfirate - deci nu e de cozonac, ci de cozonac mai mare - ziceti-i voi pe nume ;) ). Dacă aveți vas de lut, sarmalele astea primesc un gust demențial.


Am pus un strat de bacon direct în tavă, iar baconul l-am acoperit cu un strat subțire de varză murată fideluță.


Apoi se încep a "se înveli" sarmalele. Ale mele trebuie să fie mici-mici ca la nunta, să poți băga una întreagă în gură. Deci sunt cam cât degetul mic de mari. Am avut două feluri de foi de varză, unele mai verzi altele mai galbene. Important e să fie subțiri, fără "vene" groase.


Peste primul strat de sarmale se mai pune un strat de afumături, condimente, foi de dafin, varză fideluță.


Apoi se pune al doilea strat de sărmăluțe, care va fi acoperit din nou de bacon, foi de dafin, varză fideluță.



Se adaugă vinul, deoarece "in vino veritas". N-are nici o legătură, dar am avut un zvâc de cultură, vă rog să mă și anume scuzați, e de la vin, care-i puțin dulceag.

Se acoperă cu un capac (eh, nah, de unde capac la tava de cozonac - am pus folie de aluminiu) și se dau la cuptor câteva ore bune la foc molcom. Dacă aveam, aș fi pus și niște cimbru lângă dafinul ăla...


La un moment dat se îndepărtează folia de aluminiu ca să se "călească" varza de deasupra. Bunică-mea spunea că sarmalele sunt cu atât mai bune cu cât ele se fierb (coc) mai mult timp.

O porție pentru voi:




Ardeii iuți sunt din aia "ciuşcă" - asta daca vreti sa comparati cat de mari erau sarmalele mele (aveau cel mult 3,5 cm lungime).

Puteți adăuga la porția de mai sus si o lingură sănătoasă de smântână cât mai grasă dar și un boț de mămăligă (chiar și prăjită!).


Nu-i așa că v-am făcut poftă?

duminică, 13 ianuarie 2008

Pandispan


INGREDIENTE:

-6 ouă
-6 linguri de zahăr
-3 linguri ulei
-6 linguri făină
-1 lingură cacao
-1 praf de sare
-1 plic de praf de copt
-2 plicuri vanilie, coajă rasă lămâie+portocală
-1 fiolă esență rom

Albușurile se bat spumă cu zahărul, apoi se adaugă rând pe rând câte un gălbenuș peste care a fost presărat un praf de sare (cică rămân mai galbene așa - știu și eu dacă așa o fi?). Se pun rând pe rând și lingurile cu ulei. Se pun și 5 linguri de de făină și se amestecă "pale-pale", de jos în sus. Se adaugă praful de copt stins cu putină zeamă de lămâie. Se împarte compoziția în două: într-o jumătate se pune 1 lingură de făină, zahărul vanilat și coaja rasă de lămâie, iar în cealaltă jumătate se pune 1 lingură de cacao și fiola de esență de rom.

Se unge și se înfăinează forma de tort. Se pun, tot timpul, în centrul formei 2 linguri de compoziție: una alb-gălbuie apoi una neagră. Se dă la copt în cuptor preîncălzit, pentru aproximativ 30 de minute, sau până pandișpanul nostru trece "testul scobitoarei".



E tare bun ca o gustare lângă o cană de lapte sau de ceai sau lângă o ceașcă de cafea fierbinte.

Taină: dacă se dorește poate fi glazurat. Mie-mi place glazura de ciocolată (ciocolată pusă-n pungă și topită la microunde)  și presar apoi peste pandișpan nuci sfărâmate. Sau cu glazură din dulceață topită la microunde peste care presar nucă de cocos.

M-a amuzat ce mi-a spus Miky: cică burete de ăsta făcea și bună-mea :D

Lasagne

asd


INGREDIENTE:

-300g carne tocată (porc+vită)
-100g ardei tocați
-100g amestec verdețuri (morcovi, telină, praz)
-2 cepe potrivite
-1 lingură pastă de roșii
-ulei pentru călit legumele și pentru sosul alb
-2 linguri făină
-1 pahar lapte
-200 g mozzarela
-5 foi de lasagna (Barilla îmi plac mie)
-sare, piper







Ardeiul și amestecul de legume se pun la călit în două linguri de ulei, într-o tigaie antiaderentă.


Într-o altă tigaie se pun la călit cele două cepe tăiate peștișori:


Iar în altă tigaie se pune și carnea la prăjit, eu am ales tot o tigaie antiaderemtă și n-am mai pus grăsime de loc, fiindcă oricum lasă carnea suficientă.


Când s-au călit se adună toate într-o singură tigaie (cratiță mai înaltă)


Se adaugă o lingură bună de pastă de roșii.


Se lasă la fiert să se întrepătrundă toate gusturile. Se adaugă piper, sare, eventual granule de usturoi și busuioc măcinat. Apoi, cu blederul vertical se transformă tot ghiveciul ăsta într-o pastă și se mai lasă încă puțin la fiert.


Sosul alb (bechamel) se face așa: se încing 2 linguri de ulei și se adaugă 2 linguri de făină. Se dezleagă puțin făina și se adaugă laptele călduț.


Se amestecă în el cu lingura de lemn sau mai bine cu telul pară, până se transformă într-un sos foarte fin. Dacă face cumva cocoloașe le spargem cu blenderul vertical. Dar nu are cum să facă cocoloașe dacă laptele îl pui cald.


Într-o tavă se montează lasagna astfel: se pune o foaie de lasagne (așa crudă, direct din pachet) peste care punem un polonic de sos de carne.


Peste sosul de carne punem sos alb și bucati de mozarela, apoi din nou foaie de lasagna și repetăm.


Ultimul strat trebuie să fie de mozarela.


Se dă la cuptor. Trebuie să lăsați ceva loc în tava, fiindcă lasagna va "crește" și va umple tava atât pe lățime cât și pe înălțime.

Se servește caldă, dar nu chiar imediat scoasă din cuptor fiindcă atunci nu va avea ținută - nu se poate porționa frumos. La noi foamea a fost mare, n-am asteptat să putem sa o porționăm frumos, iar pentru mai târziu nu a mai fost.

Dar ne-a plăcut, cum să nu îți placă o asemenea nebunie de gusturi și culori?



duminică, 6 ianuarie 2008

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

vineri, 4 ianuarie 2008

joi, 3 ianuarie 2008

How To Make Toffee Apples



VideoJug: How To Make Toffee Apples

Capsuni si ciocolata









Mos Craciuni





Chocolate - Rudy Berries





Chocolate - Bunny Berries





Chocolate - Gobble Berries





Chocolate- Boo Berries











How it's made? - Chocolate







How it's made? - Milk



How it's made? - Cheese



marți, 1 ianuarie 2008

Tort Savarină



INGREDIENTE

pentru blat:

-5 oua
-5 linguri zahar
-5 linguri pesmet
-1 pachet zahar vanilat

pentru insiropat :

-2 linguri de zahar
-100 ml apa
-esenta rom

sau:

-100 ml lapte
-1 esenta vanilie

pentru decor:

-100 g gem de fructe
-250 ml frisca
-1 pachet zahar vanilat

Puteti recunoaste ingredientele din poze:




Gemul trecut prin blender :


Galbenusurile si zaharul si zaharul vanilat se mixeaza pana se albesc galbenusurile, si isi dubleaza volumul.


Adica pana arata cam asa:


Se bat spuma albusurile. Uitati cat de tare trebuie sa fie spuma:


Se adauga peste spuma de galbenusuri pesmetul - "in ploaie". E pesmet facut in casa de mine (paine uscata bine si trecuta prin blender - pastrez pesmetul in borcan in frigider)


Se adauga si albusul si se amesteca finut, de jos in sus, pale-pale.


E tare pufos aluatul!


Se unge cu unt sau cu ulei forma de tort:


Se pune aluatul in forma si se da la copt in cuptorul preincalzit.


Pana se coace blatul pregatim siropul: cele 2 linguri de zahar se caramelizeaza, apoi se adauga apa - cu grija "ca face urat". Se fierbe pana se va dizolva "bomboana" aia. Se lasa la rece si se adauga romul.


Blatul s-a copt tare frumos.


Se lasa la racit, apoi se desprinde de forma.


Se taie un capac din blat si se da la o parte. Blatul ramas se insiropeaza bine-bine (musai sa-mi vedeti "picurii" : d )


Apoi se unge cu gemul trecut prin blender - ca sa fie cat mai fin.


Se acopera apoi cu motzuri de frisca batuta si se pune "capacul".


Capacul se insiropeaza si el foarte putin (eu am dat cu pensula inmuiata in sirop peste capacul asta) si unge cu un strat subtire de gem si din noi i se fac moturi de frisca.


Nu e chiar urat, dar e gustos si foarte usor.


Section:



Pufos și delicios!!!