Deși mie îmi place iarna mai mult decât toamna și cu mult mai puțin decât îmi place vara, în momentul de față recunosc cu mâna pe inimă că aș vrea puțină primăvară. Nămeții care ne-au ocupat străzile, trotuarele, mașinile și în general viața nu se dau bătuți chiar așa ușor. Aliat de nădejde le e și frigul geros cu temperaturi din ce în ce mai îndrăznețe. Ieri minus 18, azi minus 23, temperaturi măsurate în mașină, în câmp deschis. Ciudat că pe alocuri azi am avut ceață. Deasă rău. Parcă eram cu avionul printre nori.
De la geam, Lila încă mai surâde frumos.
Nu același lucru pot să-l spun și despre vărul ei, Cyclamen, care îngălbenește pe zi ce trece, semn că e tare obosit și trebuie să-l pun să se odihnească. I-am cules ultimele două flori necăjite pe care le mai are, și i-am mulțumit că mi-a ținut companie frumoasă încă din luna octombrie.
Ca să dispară senzația neplăcută pe care mi-a dat-o frigul de-afară, am pus la fiert niște apă. Apoi am invocat primăvara, amestecând gusturi și culori. Am ales verde și oranj.
Aroma de mandarină se combină perfect cu aroma stoarsă dintr-o lămâie verde (lime, n'est ce pas?). Nu mai e deloc banal și fad ceaiul verde, chiar îmi place. Iar forma piramidală a pliculețului, m-a dus cu gândul la perfectul număr de aur dar și la beneficul efect de piramidă. Stau bine cu autosugestia, deci acum mi-e cald și bine. Și parcă nici nu mai e chiar mult până la primăvară. Doar un Valentin și-un Dragobete ne mai despart de ea.
Rămâi cu bine, iarnă albă!
