Seara s-a cam lăsat mult așteptată. Ziua, chiar dacă a fost o zi de luni, a fost mai blândă decât ultimele luni din luna trecută. Ajunsă acasă, n-am avut stare. Mi-am făcut introspecția și am ajuns la concluzia că are sens să-mi curăț botinele și să le așez pe pervaz într-o dulce așteptare. Apoi, m-am cuibărit în fotoliu, molfăind o clementină. Când s-a terminat clementina, am desfăcut o pungă de saloane. La început le-am ales pe cele cu jeleu. Apoi m-au apucat mustrările, m-am simțit ca atunci când eram copil și mâncam din cozonac doar umplutura. M-am apucat să ghicesc aromele: cocos, marțipan, rom, scorțișoară, nucă, portocale. M-am dezlipit cu greu de punga cu saloanele pe care le-am așteptat un an întreg. Tipil, m-am strecurat la fereastră, căutând să văd dacă a venit. N-a venit. Încă. Dar știu că va veni. Ah! Eu nu mai am răbdare!
La voi a venit????
