Urfa. Șanliurfa.

Ce m-a frapat în drumețiile mele prin Europa a fost modul în care oamenii locului știu să-și onoreze oaspeții. Astfel, am retrăit veșnica poveste în care se zice că oamenii din est sunt mai calzi, mai receptivi la nevoile tale, fără a mai conta ceea ce scrie în pașaport, în schimb, oamenii vestului, când îți văd pașaportul, parcă deja se așteaptă de la tine la ce e mai rău, și doar o politețe exagerată îi oprește să-și înfrângă ideile preconcepute. Despre oamenii din Nord sau din Sud nu știu dă vă zic foarte multe, dar timpul  nu este pierdut, mai am speranțe că voi reuși să lucrez și cu ei. Desigur, că în opinia exprimată de mine există și o oarecare preconcepție din partea mea, preconcepție pe care am reușit să mi-o educ conform zicalei că până la urmă oamenii nu pot fi decât buni sau răi, și nu nația îți conferă eticheta de om bun sau de om rău. Asta am simțit, asta vă spun.

Și de ce am început cu teoria omului bun și a omului rău? Foarte simplu! Fiindcă azi ne întoarcem în timpuri aproape biblice. Să lăsăm lumina să vă introducă în atmosfera corespunzătoare. 

A fost mai simplu decât incantațiile cu Abracadabra!

Așadar, am reușit, în Turcia, să refac o parte din anticul drum al mătăsii. Acea "silk road" este în zilele noastre o autostradă, lucru pe care nu-l bănuiam având în vedere că aproape la tot pasul am întâlnit oameni destul de ... primitivi. Primitivi din punct de vedere al Omului din Vest. ;) Am văzut o lume foarte simplă dar care trăia după niște reguli destul de complicate pentru libertatea Omului din Vest. Și totuși mi-a plăcut, fiindcă pentru mine a fost doar un joc, un joc al întâmplărilor. Ca femeie, într-o lume a bărbaților, am avut un statut special. La 36 de grade nu mi-am dat seama decât peste vreo două zile cât de golașă eram pe străzile lor, purtând o bluzică dintr-un georgette transparent din care lenjeria intimă se întrezărea cu atâta îndrăzneală. Nu mi-au dat de gândit oamenii care erau în permanență în jurul meu. Mi-au dat de gândit oamenii care făceau tot posibilul să-mi iasă în cale. Ieșeau val vârtej din magazin, se zgâiau prin vitrine la mine. Când nu aveam prietenii prin apropiere, simțeam în ceafă privirea unui prieten de-al unui prieten. Nu vorbea engleza, dar știa exact că sarcina lui era să mă urmeze, lăsându-mi întotdeauna un anumit teritoriu de vreo câțiva metri pătrați liberi. Și care își făcea suspect de repede de lucru în prejma mea atunci când i se păreau lui că ar fi putut deveni oarecum nelalocul lor.  În două zile, am schimbat bluzicile transparente și feminine cu tricouri de bumbac, pe care le-am feminizat eu cusându-le mărgeluțe, fundițe și alte accesorii. Și da, lungimea pantalonilor a coborât de deasupra genunchiului sub genunchi. Doar sandalele au rămas în picioarele-mi cu pedichiura impecabilă. De ce această schimbare în gardeoba mea? Păi fiindcă mă simțeam la un monent dat ca o pițy într-o lumea atât de tradiționalistă cum e lumea în Mesopotamia turcească, mai exact în vechiul oraș Urfa - cu denumire modernă de Șanliurfa. Și vă exemplific:

Mi s-a spus că un "must" în portul tradițional al oamenilor din Urfa e acea eșarfă movuliu-violet, pe care o poartă deopotrivă bărbații și femeile. La unele femei mai tinere am observat că acele eșarfe au cusătură de broderie fină din fir aurit sau argintiu. Și ca să încerc să mă pierd în mulțime am cerut prietenilor mei să mă învețe cum să-mi prind, în stil musulman, o eșarfă pe cap. Lecția a fost foarte simplă. Oamenii mei m-au dus la bazar, ca să-mi aleg mai întâi eșarfa.

După cum se vede de pe firmament, bazarul era o construcție destul de veche de pe vremea unui sultan pe nume Suleyman. În bazar găseai de toate: mâncare specifică, condimente și ierburi, eșarfe, vase de tablă meșterite pe loc de micii meșteșugari, bijuterii de aur, tutun brut, cafenele, ce mai, ca-n bazar.

Brânză

Frigărui - kebab

Brutărie - unde se vindea pide

Legume uscate: vinete, ardei, dovlecel. Le folosesc pentru a le umple (dolmah) (ceva în genul ardeilor umpluți de la noi)

Tarabe de condimente, tarabe de vase de tablă

Așa se uitau oamenii la mine - cu atâta curiozitate!

Cafenea

Scaun și măsuță de pe terasa cafenelei

Tarabe unde se vindea tutun brut

Vânzători de tutun brut, cel timid m-a chemat pe urmă lângă el și a făcut poză cu mine :)

Acolo unde erau tarabele cu eșarfe, agitația a fost mai mare. Nimerisem exact când un grup de femei își făcuseră apariția în zonă. S-au uitat la mine, le-am zâmbit, au zis ceva în limba lor și au chicotit. Mi-am permis să fur câteva instantanee cu ele:

Erau de diferite vârste, cred că erau femei din aceeași familie venite la cumpăraturi. Cică și atunci când au nunta poartă aceste eșarfe violet și acele parpalace peste rochii. Femeia cu piercing s-a uitat foarte mult timp la/după mine, aș fi vrut să intru în vorbă cu ea, dar era clar că exista o barieră lingvistică. Doar ne-am zâmbit atunci când a vorbit ceva cu vânzătorul și s-au uitat amândoi înspre mine. Curând am înțeles și de ce: femeia negociase un șal pentru mine, vânzătorul a venit și m-a luat de mână m-a pus să-mi aleg o eșarfă și apoi mi-a pus-o pe cap. Mi-am dorit una cu pătrățele, mi-am luat și eșarfă lila, mi-am luat și eșarfe ca să le dau cadou prietenilor atunci când avea să mă întorc în țară. Erau destul de ieftine, mai ales daca știai să te târguiești cu vânzătorii. Eu nu prea am știut a mă târgui, mă apucă un fel de rușine când era vorba de țigănit ... dar cică e în trend să te târguiești.

După ce am acoperit oarecum chica blondă, am reușit să cad în anonimat. Pentru câteva secunde. Măcar s-a observat dorința mea de a deveni decentă, deși repet, nimeni nu mi-a reproșat nimic, ei au înțeles perfect că era o neînțelegere culturală.

Apoi am căutat ieșirea din bazar și ne-am îndreptat spre locuri sacre. Pe străzile  lor am văzut o grămadă de automobile Renault, care mi-au adus aminte de Daciile noastre, așa că deja eram mai relaxată, fiindcă începusem să mă simt de-a casei.

Pe stradă lume, reclame și clădiri pestrițe.

Întâlnim o grămadă de fântâni din astea, dar și o grămadă de "Ulu Cami" (citește Ulu Geamiii , și înseamnă "Great Mosque", măreața moschee).

La un moment dat unul dintre prietenii mei începe să-mi spună două trei vorbe despre zona spre care ne îndreptam. Locul se numește Dergah, și este un complex de moschee, medresesi-uri (un fel de școli bisericești) și parcuri. Urfa are multe povesti biblice asociate cu numele său. Unii cred că aici este locul unde Dumnezeu l-a testat pe Iuda, iar alții povestesc despre un conducător care a fost vindecat de o batistă care a șters fruntea lui Iisus. Dar cea mai faimoasă poveste legată de Urfa îl privește pe profetul Abraham (Ibrahim).  Odată trecuți de porțile Dergah-ului, ajungem în fața intrării peșterii în care s-a născut Abraham.

Porțile Dergah-ului

Aleea ne conduce spre o curte în mijlocul căreia se afla un canal în formă de spirală pătrățoasă, prin care curgea o apă. Printre peștii din acea apă, copii se jucau nestingheriți, în bătăia căldurii celor 36 de grade Celsius de la sfârșitul lunii octombrie.

Acest canal spiralat simbolizează curgerea vieții: copilăria e o apă mică și subțire, la un moment dat, o cădere de apă simbolizează trecerea într-o altă etapă a vieții și anume maturitatea, urmând ca acel canal să aducă apa și în zona senectuții, unde apa este ceva mai adâncă. Evident, toată lumea își dorește să rămână în zona cu apă mică, acolo unde începe spirala, adică toată lumea vrea să rămână în zona tinereții veșnice. :)

În acea curte interioară, se afla o intrare spre peștera în care s-a născut profetul Abaham. Cătăm din ochi acea intrare.

Clădirea era săpată în stâncă

 Descoperim intrarea la poarta maro. De fapt sunt două intrari: una pentru femei și una pentru bărbați. Dau să intru, dar sunt oprită. Îi arăt capul acoperit cu eșarfa din bazar. Femeia de la intrare îmi arată că am mâinile dezgolite. Deh, tricoul avea mânecile cam scurte! Îmi intinde un halat (nu mi s-a părut chiar curat, dar am zis că n-am să mor din asta!). Il pun pe mine. Pe urmă femeia îmi arată că pot să îmi pun papucii pe un rastel. Îmi dau jos papucii și mi-i îndes în rucsac. În zona rastelului mirosea teribil de la atâția papuci... Mă simțeam aiurea. Îmbrobodită până în dinți, dar picioarele îmi erau goale de la genunchi în jos. 

Trec de rastel, și dau de intrarea propriu-zisă în peșteră:

Aproape că a trebuit să mă pun pup și să fac pasul piticului ca să pot trece. Dincolo am găsit niște robineți, pe care credincioasele le foloseau imediat ce au intrat. Se spălau pe mâini, pe față adică făceau un intreg ritual de curățare înainte de a se ruga. Credeam că vom intra în peșteră așa cum se intră în peșteri pe la noi prin Apuseni. Dar nu! Era un doar o fereastră prin care vedeai o galerie a peșterii:

 

 Locul era foarte îngust, dar femeile încercau să își respecte intimitatea.

Majoritatea stăteau în fața zidului și se rugau. La noi oamenii se roagă în fața unui tablou (icoane). Nu e mare diferența.

Copii erau și ei aici cu femeile. Stăteau cuminței și se uitau și ei la lume. La un moment dat, lumea am fost eu.

Uitându-mă atent în jurul acestei femei, am observat că pe podea erau lăsate tot felul de mesaje, probabil rugăciuni ca și în Ierusalim.

Cum nu mă rugam,  eu mă fâțâiam cât mai discret posibil cu aparatul de fotografiat în mână. Cred că  femeile alea atât de obișnuite erau cu turiștii, încât nimeni nu prea m-a băgat în seamă. Sau au avut atât de mult simț încât să nu mă scoată afară din biserica lor ca pe o Pytzi prostănacă. Am ieșit din "peștera" aceasta și soarele aproape că m-a orbit.

Cei ce-mi erau gazde mi-au spus apoi care era povestea aceștei nașteri a lui Abraham.  Se zice că regele asirian Nemrut (Nimrod) ar fi primit profeția că în curând se va naște un băiat care îl va înlătura de pe tron. Nu prea era el iubit de supușii săi, deoarece era un tiran. Și în toată tirania lui, a dat poruncă trupelor lui de oșteni ca să omoare orice nou născut din oraș. Sara, simțind că-i vine sorocul s-a ascuns într-o peșteră, unde a născut un băiat, pe care l-a numit Abraham. La puțin timp după naștere, Abraham a fost părăsit de mama lui în peșteră. O căprioară l-a găsit și l-a îngrijit. Când a împlinit șapte ani, Abraham a fost descoperit de regele Nemrut. Cum regele nu avea urmași, de sex masculin, l-a adoptat, făcându-l pe Abraham fiul său.

În curtea în care era intrarea la peștera lui Abraham, mai erau și o moschee foarte mare, iar în jur se mai aflau și scoli bisericești, numite medresesi.

În fața intrării în moschee există un umbrar sub care se află o fântână. De regulă, bărbații se așează pe tabureții ce se află de jur împrejur, și acolo își fac ritualul de curățare înainte de a intra în moschee: se spală pe mâini, pe față, își freacă cu degetul dinții, dau cu apă și pe urechi și își spală picioarele. Abea apoi intră în moschee.

Aici am crezut că cei doi se țin de mână... Mi-ar fi plăcut. :)

 

 

Aici am surprins și un imam:

 

 La intrarea în moschee își lăsau încălțările. Unii le puneau în rasteluri, alții înainte de a călca pe covoare.

Zona femeilor

Am întâlnit și grupuri de pelerini, care urcau pe vârful unui deal, spre cele două columne ale lui Nemrut.

Și cum vă ziceam... Nemrut l-a luat pe Abraham și l-a crescut. La un moment dat apare și Zeliha, fiica lui Nemrut. Abraham se îndrăgostește de Zeliha. Dar Abraham începe și să se răzvrătească împotriva cruzimii și tiraniei regelui Nemrut, tatăl său adoptiv. Mai mult, a început a predica poporului despre Dumnezeii  în care Nimrod îndemna supușii să creadă, spunându-le că nu erau decât idoli care sunt doar simpli oameni și că nu pot fi egali ai lui Dumnezeu. Nemrut, dându-și seama că profeția din perioada nașterii lui Abraham e pe cale să se îndeplinească, dă pouncă oștenilor săi să-l omoare pe Abraham. Aceștia au construit o praștie folosindu-se de cele două coloane ce străjuiau intrarea în palatul lui Nemrut. Palatul se afla exact pe culmea dealului din zona Dergah. Au dat foc unei păduri de la poalele dealului, în imediata apropiere a orașului. Cu acea praștie uriașă l-au aruncat pe Abraham în vâlvătaia focului. Așa considera Nemrut că va dovedi mulțimii autoritatea sa. În mod miraculos, se spune că Abraham a aterizat în mijlocul unui parc de trandafiri. Acel parc este prin zonă, dar eu nu l-am văzut. Focul din pădurea de la poalele dealului a fost transformat în apă, iar buștenii arzând au devenit pești. Mai exact crapi. Povestea mai spune că Zeliha, fiica lui Nemrut a plâns atât de mult, încât lacrimile ei au format un lac.

Astfel că, în imediata apropiere a peșterii lui Abraham se află două lacuri cu pești. Se zice că cine va bea din apa lacului format din lacrimile Zelihăi va orbi. Iar cine va atinge peștii va muri. În zilele noastre blestemul s-a mai îndulcit. Doar va avea ghinion.

Lacurile au frumusețe deosebită.

Lacul Ayn-i Zeliha (lacrimile Zelihăi)

Lacul Balıklı Göl (lacul cu pești)

 

 

Crapii cei sfinți

Obiceiul zice că e bine să hrănești peștii cu hrană cumpărată de la vânzătorii ambulanți din zonă

 

Ceea ce am și făcut

 Apoi am plecat să ne hrănim și noi. Am fost la un restaurant în apropiere de lacuri, am luat loc la ultimul nivel, pe terasă. Priveliștea a fost extraordinară. Se vedea orașul, dar se vedea și istoria:

Cele două columne

Vedere spre oraș

Minarete

Prin zoom la aparatul foto am găsit pelegrinii

Am avut la meniu niște lipii, apoi ne-au adus o supă cremă de fasole/năut (?), niște lipii umplute cu brânză sărată si la desert, am avut un dulce tradițional, șillik, adică o clătită umplută cu fistic și stropită cu un sirop dulce.

La final, pentru o bună digestie, am tras și-o narghilea cu aromă de măr și un ceai turcesc.

Seara am avut parte de șira gecesi - o seară tradițională kurdă, fiindcă în Urfa populația e formată din turci, kurzi și arabi.

Supă cremă de năut

Salată

Am avut și niște Adana Kebap cu vinete coapte, dar acolo am ratat poza. Iar dulce am avut kunefe:

Și muzică life:

A transmis pentru dumneavoastră de la Șanliurfa, reporterul de serviciu, Happy.

Leandru în parc în Șanliurfa