miercuri, 17 august 2011

Zagrebačka

Nu vă minunați prea tare, cred că nu există cuvântul Zagrebačka, probabil l-am inventat stâlcit eu. Dar așa îmi va fi mai ușor să fac referire la acel fel de mâncare pe care l-am avut la o cină prin Croația. Că dacă aș spune cordon bleu ar fi banal. Așadar, pentru azi avem Zagrebački odrezak. Dacă dați o căutare pe net o să vi se spună că există mai multe feluri de a prepara Zagrebački. Poate fi prăjit, ca și cordonul bleu, sau varianta care m-a îmbucurat pe mine, poate fi pus la grătar.








Așadar, se bate carnea de vițel (eu zic că fiind români merge perfect și cu niște carne de porc). Se marinează pentru o oră într-un amestec de iaurt + 2linguri de ulei de usturoi (am pus într-o sticluță ulei și vreo 5-6 căței de usturoi și l-am păstrat în frigider vreo 2 săptămâni) + condimente (sare, piper, paprika iute). Sau în marinata pe care o folosiți voi de obicei. Apoi se încinge grătarul (merge bine și pe tigaia grill), am pensulat grătarul cu ulei de usturoi și am pus pe el pachețelele făcute dintr-o felie de carne de vițel peste care am pus o felie de cașcaval și o felie de șuncă. Aveți grijă ca fiecare pachețel să fie bine închis, altfel cașcavalul se va scurge. Din când în când mai pensulăm cu puțină marinată/ulei+condimente.

Tradițional, la ei se servește cu niște cartofi pai, sau orez sau legume înăbușite.  Merg bine și fără (carbohidrații!!!) doar cu o salată ușoară de vară.




S-aveți poftă!

2 comentarii: