Vine o vreme în viața fiecăruia când trebuie să spunem "la revedere". Azi mi-a venit și mie rândul să-i spun "gudbai". Asta e! Trebuie să trec mai departe. Mă țin tare, să nu scap nicio lacrimă-n fața lumii. A fost o relație deosebită. Adormeam cu el în brațe. Mă trezeam lângă el. Uneori, dimineața, îl lăsam să mă strige până amuțea. Știam că nu insistă mai mult de cinci ori. Alteori, mă striga, dar nu știam unde era ascuns. Era tare glumeț! Am fost nedespărtiți în ultimii ani. Îmi va fi greu, fiindcă deja-i cunosc toate dedesubturile! Ne potriveam perfect! Ia, uitați-vă să vedeți că nu vă mint:
Mi-a fost fidel, nu mi-a făcut nici măcar o problemă. Încă mai are bateria lui, originală. Dar, din păcate, a început să se rideze... iar brățărica-i se cam ciobise. Așa că, azi a sosit ziua în care i-am zis "gudbai". Noua mea feblețe este aceasta:
Nu știu ce știe, dar nu mai contează, floricelele alea îs supercule!!! Se potrivesc perfect cu mine. Este?
Acum va trebui să ne cunoaștem mai bine. M-am amuzat că pentru a ajunge la mine întreg au contribuit cel puțin trei nații:
Îmi este deja atâta de drag! Acum sunt mai mult decât motivată să țin dietă. Am început cu supa-mi low carbs cu găluște de carne.
Ahhh! Cât e de frumușel, așa cu cu les fleurs alea ale lui, puțin pitzi, rozzz. Dacă-mi găsesc și mașină așa, mă consider super norocoasă!
