Apuseni Adventures - Pestera lui Ionele

Fiindca mai erau cateva ore bune pana sa se lase intunericul, si fiindca ploaia a disparut din decor, ne-am continuat traseul spre Pestera lui Ionele.

Pana la pestera asta ne-am bucurat ochii cu peisaje de vis. Fiecare coltisor pe care iti aruncai ochii merita imortalizat! Asa ca va arat doar cateva dintre acele locuri minunate:


O cadere de apa de pe munte, doamne, cat e de frumoasa!


Multe din poze le-am facut din mers, din mersul masinii, uneori trebuia sa ma tin de ceva , dar nu puteam ca aveam mainele ocuparte, asa ca ma tineam de aparatul de fotografiat. Dar cred ca se vede ceea ce am vrut sa imortalizez, macar asa, o vaga ideee. Drumul era strajuit de munte, apa, padure, cer:








Cum eram tot cu ochii atintiti pe varfuri de munte, era sa ratam locul misteriosului Ionele:


A vazut careva drapelul fluturand?


In locul asta de mai sus era amenajata o grota, in care fusese pus chiar si un gratar, cu niste cioturi de lemne langa pentru carbuni, si exista si o "sala de mese" facute din piatra, dar erau cam subrede.



In vecinatatea acestei grote uriase se afla un alt podet, pe care va trebui sa-l trecem...


... ca sa ajungem la pestera lui "Ionele draga" , adica spre "Muzeul Speo"






Mai avem foarte putin de urcat pe langa cursul apei:






Si inca putin


Se vede intrarea in pestera:


Pentru a intra in pestera a trebuit sa coboram putin, erau niste trepte amenajate pe acolo, erau cam alunecoase din cauza umezelii:


Din pacate, omul a "sfintit" locul pe aici, cred ca ccc Cosmin+Catalin=Love, eu asa am interpretat ... In pestera, pietroaie si mai alunecoase, scari ciudate puse de oameni pe acolo si bezna totala, desi am descoperit un cablu, banuiesc ca era pentru curent. Whatever, ca sa vedem ceva pe acolo ne-am folosit cu incredere de lanterne, brichete (din alea cu led albastru), celulare, blitzuri, ce mai orga de lumini am facut pe acolo, de ne era teama ca o sa inceapa sa danseze liliecii-n parul nostru.




Si cam atat am a va arata de la Ionele asta. Erau probabil mai multe de vazut, dar nu eram noi chiar pregatiti de exploare, eram obisiti, dar fericiti.

Aruncam o ultima privire peisajului minunat:


Deja ne era o foame de lup, pana la cabanuta in care eram cazati mai aveam vreo ora de mers cu masina... cand am intrat in satul Gârda, ochii-n cap ne faceau ca la girofar, doar doar gasim vreun chiosc deschis sa ne astamparam foamea cu vreun cips, biscuite, pufuleti, ceva ... Din fericire pentru sanatatea noastra si a portofelului nostru nu prea am avut de unde alege atata chioscuri, erau niste "bombe" pe acolo, dar chiar atat de lesinati de foame nu eram ...

Seara, dupa ce am cinat am incis o miutza, a fost super, si am dormit neintorsi pana dimineata.

P.S. Cine e Ionele? Cica asa il chema pe care a gasit-o.