Hai sa va arat ce am vazut eu la Pestera Vârtop. Cica asta ar fi fost prima pestera locuita de om, acolo s-a gasit schelet uman. Faza ca a fost locuita e totusi in suspans, fiindca exista si contrargumente referitoare la acest "locuit" : din cauza ca nu au fost gasit urme de fum, deci implicit lipsa focului, a condus la ideea ca poate ca pestera a fost folosita in alte scopuri si anume pentru "sacrificii". Da bine povestea asta cu tenta horor.
Drumul de la Scarisoara pana la Vartop (si putin mai departe de Vartop, pana intr-un catun care cica pana acum 2 ani nu avea curent electric) l-am facut cu deja bine cunoscutul MadMax vehicle. Am si cateva instantanee sa va arat:
Apa era inca tulbure:
Asta mi s-a parut un podet foarte funny:
Adica sa treci apa ca sa ... ajungi drept in stanca.
Am lasat lasat masina si am luat-o la picior pe un drum cam desfundat, fiindca fusese ploaie cu zi inainte:
Masina era undeva departe... simteam cu ne pulseaza singele in vene, cu ni se umfla plamanii cu aer "tare" e munte... ne simteam toti muschii... dar nu ne lasam ... doar din cand in cand intrebam timid printre gafaieli si suieraturi "mai este mult?" , iar raspunsul , evident ca era "nu, mai este doar un pic, imediat ajungem"... ei, ce sa va zic, pentru oamenii locului distantele au alta dimensiune, pentru ei o ora de mers pe jos inseamna ceea ce inseamna pentru un copil crescut in curtea blocului "o aruncatura de batz".
Aici un salut de la aproape toata gashca, evident eu eram intre codasi, adica intre fotografi.
In stanga imaginii se vede o zona ingradita, acolo era o gradina de legume in care o batranica statea cocosata lucrand pamantul:
Am trecut de o pajiste frumoasa, si incet incet ne vom afunda in padure
Chiar cand credeam ca nu mai pot sa urc muntele, dar nici inapoi nu mai puteam merge (ca cica urma sa coboram pe alta parte... si doar nu eram "cu capu" sa ma despart de grup) s-a deschis muntele in fata noastra:
Cica in curand va fi amenajata si pentru public. Da' noi ce eram, ca numa' cercetatori nu eram noi ...
Cateva imagini din pestera, nu stiu parca era vie, se vede cum "respira", sau o fi spiritul pesterii ?
Ca sa va faceti o ideee cat de adanca era intrarea in pestera asta :
Odata iesiti din pestera, ne-am tras sufletul pe bancuta de la intrarea in pestera. Ne-am cam murdarit putin...
Mi-am aruncat privirea in sus, si nu m-am putut abtine sa nu fotografiez si bradul care ne tine umbra:
Si am inceput coborarea - care evident e mai usoara, decat urcarea. Privelistea e splendida, la fel si linistea.
Dupa ce am iesit din padure (pe un drum diferit fata de cel pe care venisem - facusem un fel de circuit) ne-am imbarcat in masina si am plecat spre o noua destinatie:
... spre "Coiba mica" - un loc in care am avut "brobleme" unii am luat apa la galosi, altii am cazut pe spate in apa, si-asa eram murdari... nu ne-am lasat pana nu l-am facut si pe unul din ghizi sa ia apa la "boconci". A fost foarte fain, ne-am spart de atata ras... nimeni nu avea bai ca era ud...
Frumos loc si asta:
Ne-am intors la masina, si inainte de a urca ne-am amintit de doamna care ne era gazda... aa ca i-am cules cateva floricele. Ca sa vedeti cat eram de rupta de oboseala... floricelele erau de jur imprejurul bancutei, sau chiar ... in bancuta:
Acolo langa bancuta era captat un izvor, noi, desi uzi eram fripti de sete... asa ca... am baut. Apa asta era ca o adevarata apa de munte, era curata, nu era tulbure...
Privelistea de pe bancutza:
In dreapta:
In fata:
Undeva sus:
(Am prelucrat poza asta, acolo e un ciot dintr-un copac, cred ca a fost traznit sau ceva de genul acesta.)
In stanga:
Ne-am imbarcat si am plecat spre cabana:
Mai incolo am gasit inca o chestie interesanta:
Ati vazut gardul era si peste apa, adica sa fie clar bucata aia de apa e proprietate privata, dom'le!
Inchei aici minunata zi, va mai arat inca o poienitza cu niste flori roz:
O trecatoare peste apa:
O vila , Gina parca-i zicea (vedeti pomul de pe/langa casa?)
Si inca o privire aruncata peisajului de vis
Drumul de la Scarisoara pana la Vartop (si putin mai departe de Vartop, pana intr-un catun care cica pana acum 2 ani nu avea curent electric) l-am facut cu deja bine cunoscutul MadMax vehicle. Am si cateva instantanee sa va arat:
Apa era inca tulbure:
Asta mi s-a parut un podet foarte funny:
Adica sa treci apa ca sa ... ajungi drept in stanca.
Am lasat lasat masina si am luat-o la picior pe un drum cam desfundat, fiindca fusese ploaie cu zi inainte:
Masina era undeva departe... simteam cu ne pulseaza singele in vene, cu ni se umfla plamanii cu aer "tare" e munte... ne simteam toti muschii... dar nu ne lasam ... doar din cand in cand intrebam timid printre gafaieli si suieraturi "mai este mult?" , iar raspunsul , evident ca era "nu, mai este doar un pic, imediat ajungem"... ei, ce sa va zic, pentru oamenii locului distantele au alta dimensiune, pentru ei o ora de mers pe jos inseamna ceea ce inseamna pentru un copil crescut in curtea blocului "o aruncatura de batz".
Aici un salut de la aproape toata gashca, evident eu eram intre codasi, adica intre fotografi.
In stanga imaginii se vede o zona ingradita, acolo era o gradina de legume in care o batranica statea cocosata lucrand pamantul:
Am trecut de o pajiste frumoasa, si incet incet ne vom afunda in padure
Chiar cand credeam ca nu mai pot sa urc muntele, dar nici inapoi nu mai puteam merge (ca cica urma sa coboram pe alta parte... si doar nu eram "cu capu" sa ma despart de grup) s-a deschis muntele in fata noastra:
Cica in curand va fi amenajata si pentru public. Da' noi ce eram, ca numa' cercetatori nu eram noi ...
Cateva imagini din pestera, nu stiu parca era vie, se vede cum "respira", sau o fi spiritul pesterii ?
Ca sa va faceti o ideee cat de adanca era intrarea in pestera asta :Odata iesiti din pestera, ne-am tras sufletul pe bancuta de la intrarea in pestera. Ne-am cam murdarit putin...
Mi-am aruncat privirea in sus, si nu m-am putut abtine sa nu fotografiez si bradul care ne tine umbra:
Si am inceput coborarea - care evident e mai usoara, decat urcarea. Privelistea e splendida, la fel si linistea.Dupa ce am iesit din padure (pe un drum diferit fata de cel pe care venisem - facusem un fel de circuit) ne-am imbarcat in masina si am plecat spre o noua destinatie:
... spre "Coiba mica" - un loc in care am avut "brobleme" unii am luat apa la galosi, altii am cazut pe spate in apa, si-asa eram murdari... nu ne-am lasat pana nu l-am facut si pe unul din ghizi sa ia apa la "boconci". A fost foarte fain, ne-am spart de atata ras... nimeni nu avea bai ca era ud...
Frumos loc si asta:
Ne-am intors la masina, si inainte de a urca ne-am amintit de doamna care ne era gazda... aa ca i-am cules cateva floricele. Ca sa vedeti cat eram de rupta de oboseala... floricelele erau de jur imprejurul bancutei, sau chiar ... in bancuta:
Acolo langa bancuta era captat un izvor, noi, desi uzi eram fripti de sete... asa ca... am baut. Apa asta era ca o adevarata apa de munte, era curata, nu era tulbure...
Privelistea de pe bancutza:
In dreapta:
In fata:Undeva sus:
(Am prelucrat poza asta, acolo e un ciot dintr-un copac, cred ca a fost traznit sau ceva de genul acesta.)
In stanga:
Ne-am imbarcat si am plecat spre cabana:
Mai incolo am gasit inca o chestie interesanta:
Ati vazut gardul era si peste apa, adica sa fie clar bucata aia de apa e proprietate privata, dom'le!
Inchei aici minunata zi, va mai arat inca o poienitza cu niste flori roz:
O trecatoare peste apa:
O vila , Gina parca-i zicea (vedeti pomul de pe/langa casa?)
Si inca o privire aruncata peisajului de vis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu